Printre cele 1400 de opere de artă regăsite de curând la München, după ce dispăruseră din Franţa ocupată, atrage atenţia un Matisse excepţional, intitulat „Femeie şezând” sau „Femeie cu evantai”. Matisse a pictat-o la Nisa în 1921, luând-o ca model pe balerina Henriette Darricarrère, prezentă în majoritatea tablourilor pictorului din anii 1920. În 1923, „Femeie şezând” e vândut colecţionarului, prieten cu pictorul, Georges Barnheim. Acesta o împrumută peste câţiva ani lui Paul Rosberg, devenit noul galerist al lui Matisse. Apropiindu-se războiul, Rosberg ascunde o parte a galeriei undeva lângă Bordeaux şi la o bancă de la Libourne. Emigrează apoi în SUA. Nepoata lui, nu alta decât jurnalista Anne Sinclair, fosta soţie a lui Strauss-Kahn, relatează în cartea ei despre colecţia pe care a moştenit-o că „Femeie şezând” ar fi căzut în mâna nemţilor când au descoperit colecţia în casa de lângă Bordeaux. De atunci tabloul dispare din circulaţie, deşi nemţii fac mai multe inventare, în vederea vânzării operelor „decadente” care nu puteau intra în Germania. Tabloul cu pricina nu figurează în niciunul. Despre el, există rare şi nesigure informaţii ulterioare. Un oarecare Reichsleiter, tot Rosberg, dar altul, depune 162 de Matisse la Jeu de Pomme din Paris. Se presupune că „Femeie şezând” ar fi făcut parte din ele, dar nu există nici o consemnare. Cert e că Göring vizitează muzeul parizian de douăzeci şi una de ori înainte de 1944. În 1942, un troc ar fi avut ca obiect „Femeie şezând” şi „Cele trei Graţii” ale aceluiaşi Matisse. Aşa se pare că ajunge „Femeie şezând” în posesia familiei Gurlitt, la care tabloul a fost descoperit în 2013, în urma unei perchiziţii întâmplătoare operată de poliţia germană. Gurlitt-tatăl, care a făcut temeinice afaceri cu tablouri în timpul războiului, a susţinut că „Femeie şezând” ar fi făcut parte dintr-un lot de 14 tablouri expediate la Baden-Baden cu un vagon care n-ar fi ajuns niciodată la destinaţie.