Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Contrafort:
Grobienii dansează menuet de Mircea Mihăieş


Demisiile în lanţ, grămezile de cenuşă puse în cap de liderii pesedei au înviorat peisajul politic al ultimelor săptămâni. Nu e de colo să-i vezi pe ditamai Dan Ioan Popescul, pe Victor Hrebenciucul, pe Doru Ioan Tărăcila, ba chiar şi pe Sechelarie şi Iacubov, admiţând că nu sunt decât nişte coloşi cu picioare de lut. Ştiu, totul e o mascaradă, un menuet grobian între vechi şi indestructibili complici. Dar e totuşi un pas înainte. Un fel de memento mori! adus la cunoştinţa unei bande de profitori ce se credeau infailibili. Probabil că trecerea acestor căpetenii prin faza "ciocul mic" e doar un tablou dintr-o piesă binecunoscută în partid. Pe vremuri, ea se numea "rotaţia cadrelor". Azi, "demisie de onoare": un tertip prin care dezonoarea temporară e urmată de reprimirea înduioşată la sânul partidului a fiilor risipitori. Pentru cine mai avea iluzii, cazul de hopa-miticism politic Vanghelie spune totul.

Pe de altă parte, la banii, orgoliile şi aroganţa lor, mi-e greu să cred că alde Popescu ori Hrebenciuc nu-şi jură în barbă, chiar în aceste clipe, că se vor întoarce şi vor popi pe cine e de popit. Adică pe Năstase şi echipa lui de juni nerăbdători să încalece şaua puterii. Că viaţa internă a PSD-ului nu era tocmai o grădină de roze a demonstrat-o, încă prin aprilie, semnalul trimis de tânăra gardă înspre Jurassic Park-ul în fruntea căruia tronează Ion Iliescu. Atunci, o "plenară" a tineretului pesedist s-a încheiat, cât se poate de simbolic, cu un cântec al formaţiei Queen, "We Will Rock You." În traducere: "O să vă facem să tremuraţi." Cum organizatorul acelei întâlniri era prinţişorul Ponta, şi cum tot el a devenit, după catastrofa de la alegeri, capul de lance al "schimbărilor" în PSD, ne aflăm în faţa unui început de coerenţă. O coerenţă a cabalei "noilor" împotriva "vechilor".

La o analiză atentă, scorul prost de la "locale" îl avantajează pe Năstase. El are în fine prilejul să scape de câţiva "grei" care-i stânjeneau mişcările în partid. Probabil că în disputele de după 7 iunie el a invocat balastul baronilor, al corupţiei la scenă deschisă, aroganţa şi suficienţa atâtora dintre pesedeii ce continuă, în 2004, să copieze stilul prim-secretarilor de la 1980, impilând fără milă şi domnind discreţionar asupra unei mase amorfe de "tovarăşi" ce nu crâcnesc atâta vreme cât mai e ceva de furat prin fabrică sau pe câmp. Imputările sunt valabile, dar incomplete. Toţi aceşti indivizi s-au comportat dictatorial pentru că le-a îngăduit-o sistemul.

Or, sistemul e administrat, aşa cum îl vedem astăzi, de câţiva oameni ce nu par să-şi dea seama că sunt principalii culpabili pentru umilirea partidului. În principal, e vorba chiar de Adrian Năstase şi (scuzaţi metafora!) alter-ego-ul său cadrist, Cozmâncă. Nimic din ce s-a petrecut în ultimii ani n-a fost posibil fără voinţa lor. Am semnalat de zeci de ori (şi n-am fost singurul) tehnica adoptată în PSD: orice ieşire la rampă a unui oficial trebuia să aibă binecuvântarea liderului suprem. Se cita din el mai abitir ca din Biblie, că te şi mirai de priceperea multilateral dezvoltată a acestui băieţică din Tărtăreşti. Personal, cred mai puţin în omniscienţa lui Năstase, şi mai mult în duplicitarismul subordonaţilor săi: nedorind să-şi asume previzibilul eşec, ei îşi luau precauţia de-a se revendica direct gândirii năstăsiote. Le-a mers cu astfel de fente pe vremea lui Pingelică � de ce n-ar fi încercat şi sub Ciucurel?!

Oricât am da-o la cotit, într-un partid în care nu există decât vocea unică, până la urmă marele responsabil e cel din fruntea piramidei. Pedepsirea câtorva dintre "greii" partidului nu poate rămâne fără consecinţe. Băieţi culanţi, ei n-au ieşit, în fond, o iotă din vorbele liderului. Simple porta-voci ale voinţei năstăsiote, ei plătesc azi cam degeaba oalele sparte. Nu ştiu dacă sunt "cu banii luaţi", dar pentru partea întâi a vorbei de duh se califică pe de-a-ntregul. La rafinamentul levantin de care-au dat dovadă în ultimii cincisprezece ani, nu prea-i văd înghiţind chiar muţeşte usturătoarea lecţie aplicată de Năstase. Vor sta, probabil, o perioadă de-o parte, dar instinctul de supravieţuire îi va determina cât de curând să intre în acţiune.

În lunile următoare, Năstase va avea suficiente coşmaruri. Prins între două tunuri, el va trebui să opteze. Să nu uităm că până în clipa de faţă Iliescu, the king-maker, a tăcut mâlc. Cum principalele victime sunt fideli de-ai săi, el percepe înlăturarea acestora ca pe un atac direct la poziţia sa privilegiată. Cunoaştem din suficiente împrejurări "sentimentalismul" devastator al lui Ion Iliescu. El nu se va despărţi niciodată de vechile iubiri numite Hrebenciuc, Popescu sau Tărăcilă, cu atât mai mult cu cât aceştia i se vor târî umili la picioare în urma expulzării brutale din palatul de fildeş năstăsiot. În aceste condiţii, premierul se poate aştepta la reacţii nu tocmai gingaşe din partea adevăratului boss.

Drept urmare, e probabil că Năstase îi va rechema în funcţii de comandă pe actualii sacrificaţi. Precedentul Vanghelie arată că nu demnitatea şi fermitatea sunt calităţile de căpetenie ale politrucilor însetaţi de putere. Viitorul congres al partidului va fi prilejul perfect pentru rejucarea scenei din Piaţa Endependenţi. Evident, asta ar însemna definitiva compromitere a partidului, care şi-ar dovedi nu doar incapacitatea de a se reforma, ci şi structura explicit mafiotică. Ceea ce, în noiembrie, s-ar putea să-i coste mai mult decât îşi imaginează cele mai pesimiste dintre mafaldele specializate în sondarea opiniei publice.

În cazul � improbabil, în opinia mea � că Năstase va refuza executarea ordinului venit de la Cotroceni şi va susţine eliminarea corupţilor şi a incapabililor, va urma o zguduitură cum partidul cleptomano-pesedist încă n-a cunoscut. N-ar fi exclus să asistăm cât de curând la o ruptură dramatică: pe de-o parte, "bătrânii" fideli lui Iliescu, pe de alta, "lupii tineri" care încă mai au nevoie de Năstase. Orice compromis � mai lasă unul, mai dă altul � n-ar însemna decât blocarea până la anihilare a partidului şi disoluţia lui cam în interval de doi-trei ani. Cum mesajul PSD-ist (amestec de populism, autoritarism, paternalism şi hoţie) e deja epuizat, e de presupus că după 2007 cu totul altele vor fi forţele cu un cuvânt greu de spus într-o Românie europenizată.

Eşecul din iunie poate constitui, aşadar, pentru Adrian Năstase posibilitatea neaşteptată de a-şi relansa cariera politică. De data aceasta, o carieră pe cont propriu, fără balastul neo-comunist şi cleptoman girat de eternul Ion Iliescu. Nu ştiu, însă, dacă la grandomania şi lipsa de realism care i-au măcinat cariera politică de până acum premierul se va simţi confortabil cu perspectiva de a conduce un partid de 12-15 la sută, cât probabil că ar reuşi să obţină pe cont propriu. Probabil că nu. Şi atunci, va prefera tactica temporizării, preluând încetul cu încetul părţi din organismul cancerigen al formaţiunii aflate sub magia distructivă a lui Ion Iliescu.

În acest timp, opoziţia nu are de făcut decât un inteligent joc la aşteptare. Probabil că-i va reuşi, de vreme ce până acum s-a dovedit excelentă tocmai la acest capitol! Ar fi necesară, însă, o inversare a rolurilor conducătoare în cadrul Alianţei. Estomparea vocii abrazive a lui Băsescu şi creşterea volumului vocal al lui Stolojan. Iar dacă cei doi conducători vor avea şi inspiraţia să se înconjoare de oameni noi, cred că nimic nu-i va împiedica să câştige detaşat alegerile din toamnă. Nişte alegeri fără binecunoscutele personaje care, între 1996 şi 2000, s-au dovedit că sunt maeştri la un singur capitol: la darea cu piciorul stâng în dreptul. E vorba de eternii Berceanu, Tăriceanu, Meleşcanu şi ceilalţi. Adică talibanii de şcoală nouă, dar de moravuri vechi. Mult prea vechi.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara