Socotită, la concurenţă cu Micul Prinţ de Saint-Exupéry, după Biblie, drept a doua cea mai tradusă carte din lume, Kinder und Hausmärchen de fraţii Grimm face obiectul a numeroase reeditări, traduceri, adaptări, ilustraţii, desene animate, benzi desenate, puneri în scenă, pe muzică, ecranizări, etc. Integrarea poveştilor lor în patrimoniul UNESCO, secţiunea „Memoria lumii”, este un argument convingător în acelaşi sens.
Cele două sute de poveşti grimmiene, cît cuprinde aşa-numita ediţie „mare”, concurează serios prin diversitate şi număr cele opt poveşti în proză şi trei în versuri ale lui Perrault sau cele o sută ale lui Andersen. ~n ciuda cruzimii şi violenţei care li se reproşează uneori, ele înfruntă, de multe ori cu succes umorul şi ironia lui Perrault, melancolia şi lirismul lui Andersen. Nu e, aşadar, de mirare că în ultima ediţie din Escales, publicată de Biblioteca Naţională a Franţei, care prezintă oferta editorială din ultimii ani, sînt selectate patruzeci şi cinci de ediţii şi traduceri pentru poveştile celor doi fraţi faţă de doar douăzeci şi cinci de apariţii de Perrault şi douăzeci şi două de Andersen.
Bicentenarul publicării faimoaselor „poveşti pentru copii de spus la gura sobei”, cum sugerează Viorica S. Constantinescu, traducătoarea corpusului integral în limba română (Poveştile Fraţilor Grimm. Ediţia integrală. Traducere şi prefaţă de Viorica S. Constantinescu. Ilustraţii de Ludwig Richter, Polirom, 2007), că ar putea fi tradus titlul original, a fost sărbătorit începînd cu 20 decembrie 2012, dar a avut parte, cum era de aşteptat, de prelungiri şi de ecouri, care arată vitalitatea lor. Este cazul proiectului numit, ludic şi inspirat, GRRIM (Grimm: Receptare, Rescrieri şi Inter Medialitate) iniţiat de centrul de cercetare CELIS de la Universitatea Blaise Pascal din Clermont-Ferrand (director Pascale Auraix-Jonchière) în colaborare cu mai multe universităţi din Europa, care a organizat în decembrie 2013 un interesant colocviu pe această temă.
Tot în această perioadă şi ca rezultat al aceluiaşi ingenios GRRIM despre GRIMM a apărut la Presses Universitaires Blaise Pascal volumul Fortune des Contes de Grimm en France de Christiane Connan-Pintado şi Catherine Tauveron, care explorează cu graţie dar şi cu rigoare numeroase reeditări, reformulări şi rescrieri pe care poveştile celebrilor fraţi le-au prilejuit de două secole încoace.
Iată în cîteva rînduri cum se văd „poveştile pentru copii şi de spus acasă” (traducerea literală a titlului original, propusă de aceeaşi Viorica S. Constantinescu) la colocviul GRRIM din Nantes, în volumul de la Clermont-Ferrand, dar şi cum o duc poveştile celor doi fraţi la noi, sub pana traducătorilor, penelul ilustratorilor şi flerul editorilor.
La întîlnirea cercetătorilor şi grimmologilor din Nantes, Bernhard Lauer, directorul muzeului Grimm din Kassel a dat o imagine de ansamblu asupra traducerilor şi rescrierilor avînd ca obiect poveştile celor doi fraţi, care se bucură cu adevărat de o carieră planetară şi biseculară, fiindcă primele traduceri încep în 1816 în Danemarca pentru a continua în Anglia, Franţa şi Rusia şi a cuceri, încetul cu încetul, ţări şi continente, în peste o sută şaptezeci de limbi. Printre miile de volume pe care muzeul le deţine, se află şi ediţia ilustrată de Angi Petrescu-Tipărescu din anii ’60, a cărei copertă este inclusă şi pe afişul expoziţiei din Kassel. Un cercetător ca Frédéric Weinmann s-a aplecat asupra „spinilor traductologici” în transpunerea unor poveşti, subsemnata asupra ediţiei integrale în limba română inserată într-o adevărată serie deschisă de traduceri, adaptări şi prelucrări. Anne-Sophie Gomez a făcut cunoscut modul cum Janosch a repovestit o parte din poveşti, în timp ce Beatrice Didier, Pascale Auraix-Jonchière şi Alain Montandon au analizat diferite tranformări generice şi forme de inter-medialitate cu privire la unele poveşti. Elvira Luengo Gascon şi Catherine d’Humières, pe de o parte, Dominique Peyrache-Leborgne şi François Fièvre (cu un doctorat `n ilustraţiile victoriene pentru poveştile fraţilor Grimm) au analizat diverse reconfigurări şi receptări iconografice, luînd ca obiect „iconotextul”. Discuţiile au fost animate şi de prezenţa lui Frederic Calas şi, mai ales, a Natachei Rimasson-Fertin (cu un doctorat despre Grimm şi Afanasiev), ultima traducătoare în franceză a corpusului integral grimmian, într-o foarte apreciată ediţie comentată şi adnotată. De altfel, această ediţie critică din 2009 este textul de referinţă pentru volumul semnat de Connan- Pintado şi Tauveron (Fortune des Contes des Grimm en France, Formes et enjeux des rééditions, reformulations, réécritures dans la littérature de jeunesse, Presses Universitaires Blaise Pascal, 2013) care se apleacă asupra receptării şi difuzării poveştilor celor doi fraţi în Franţa, prin intermediul diverselor traduceri şi culegeri, pentru a se opri apoi la numeroasele tipuri de rescrieri pentru copii, care au ca punct de plecare texte din acest corpus. Cu o mare fineţe, cercetătoarele scrutează tipologia reformulărilor, identificând „ficţiuni transfuge”, „deturnări parodice”, „reapropieri” etc., analizînd mai apoi relecturile iconografice, transpoziţiile teatrale dar şi interferenţele Perrault/Grimm din ultimele decenii. Autoarele încearcă, de asemenea, cu un ochi proaspăt dar sintetic, să găsească raţiunile simbolice, stilistice, pedagogice sau sociopolitice care au condus la selecţia din ediţia mare a anumitor poveşti ca obiect de reformulare şi rescriere.
Aceste raţiuni se regăsesc, în mare măsură, şi în selecţia de poveşti oferită decenii de-a rîndul de traducătorii şi editorii români cititorului de toate vîrstele, în funcţie de format, colecţie, ilustraţie. Începînd cu anii ’50 şi pînă la începutul anilor ’90, cititorul român a citit cam o sută (în general, cele mai cunoscute şi vehiculate şi în alte limbi) din cele două sute de poveşti ale fraţilor Grimm în traducerea lui Dan Faur, reeditată de numeroase ori, care pare în ochii cititorului de azi oarecum arhaizantă şi, pe alocuri, românizantă, prin faptul că împrumută formule tipice din basmul popular românesc. Înainte de traducerea lui Dan Faur au circulat multe adaptări şi prelucrări, sau, cu un termen folosit deja de Odobescu, „localizări”, cu un corpus destul de redus şi transpuse, adesea, după versiuni intermediare în limba franceză. Traducerea din 1907, de exemplu, realizată de fraţii Eremia şi Natalia Adamiu, învăţători de profesie, e însoţită de ilustraţii reproduse după Bibliothèque Rose. Scufiţa Roşie, a fost rînd pe rînd, Boneta sau Căpiţa Roşie, Hansel şi Grettel au primit provizoriu o identitate locală, fiind cînd Ionel şi Anicuţ a, cînd Ionuţ şi Anişoara, cînd Ionel şi Mărioara.
Traducerea lui Dan Faur s-a bucurat de ilustraţii făcute de mari graficieni ai vremii, ca Ligia Macovei, Val Munteanu, Done Stan, Angi Petrescu-Tipărescu, Livia Rusz, Iacob Dezideriu, Vasile Olac, Adriana Mihăilescu etc., care au dat prin ilustraţiile lor adevărate lecturi iconografice celebrelor texte. După 1990 au apărut multe traduceri grăbite şi neglijente, ilustrate neatrăgător, la edituri noi, unele efemere, uneori după traduceri franţuzeşti, alteori englezeşti, cu distorsiuni şi bruiaje culturale, cu supărătoare interferenţe Grimm/ Perrault (pe coperta unui volumul intitulat Poveşti de Fraţii Grimm tronează fără complexe zîna-naşădin Perrault care preface cu bagheta dovleacul în caleaşcă).
Pe fondul acestui alarmant peisaj editorial, a apărut, în sfîrşit ediţia critică integrală, după originalul german, datorată unei talentate traducătoare, specialistă în literatură comparată şi universală, Viorica S. Constantinescu. Cu un bun fler cultural şi comercial, Editura Polirom a acoperit un gol în istoria traducerilor patrimoniale în limba română, publicînd această inspirată traducere, nuanţată şi fluentă, care restituie specificul cultural al poveştilor şi rămîne aproape de original, în 1998, republicând-o apoi în 2000, 2007, 2008. Un argument în plus în favoarea reconstruirii universului specific german sînt şi ilustraţiile reproduse după gravurile lui Ludwig Richter. Universul poveştilor lui Wilhelm şi Jacob Grimm e minunat evocat şi de ilustraţiile ediţiei cu care Editura Paralela 45 a salutat bicentenarul lor, încredinţînd traducerea unor tinere germaniste Laura Mihăileasa şi Simona Ionescu. Tinerele traducătoare au făcut o frumoasă selecţie de vreo patruzeci de poveşti începînd cu „Cheiţa de aur” care deschide cufărul cu minunăţii şi terminînd cu „Anii vieţii”, care spune mult despre „profunzimea, înţelepciunea şi demnitatea basmului veritabil”, despre care se vorbeşte în cuvîntul către cititor. Tot traducătoarele au avut şansa de a selecta cîteva din ilustraţiile şi siluetele deja celebre din alte culturi pentru corpusul grimmian datorate unui Arthur Rackam, Walter Crane, Gottlob Heinrich Leutemann, Alexander Zick, Anne Anderson sau Jessie Wilcox Smith. La acestea s-au adăugat siluetele realizate de Mirona Pintilie şi coperta lui Ionuţ Broştianu, desigur sub privirea atentă a redactorului coordonator, cu nume parcă predestinat, Mihaela Pogonici.
Dacă proiectul Vioricăi S. Constantinescu a fost în primul rînd de a da o traducere integrală şi după original, în care să transpară şi spiritul limbii germane, ocultat adesea de traduceri la mîna a doua după intermediar, proiectul Laurei Mihăileasa şi al Simonei Ionescu a fost să înlocuiască „basmele stufoase”, de „o oralitate exagerată” pe care şi le aminteau din copilărie drept poveştile fraţilor Grimm, cu cele de o mare simplitate şi limpezime pe care le-au descoperit mai tîrziu, citindu-le în original.
Ambele proiecte au reuşit, fără îndoială, şi asta ne face să credem că „poveştile pentru copii de spus la gura sobei” ale celor doi fraţi o duc bine la noi, în ciuda unor vremelnice vrăji şi că unul cîte unul cercurile care le ferecaseră în cuvinte întortocheate şi poze sucite se sparg, unul cîte unul, deschizîndu-le drumul către noi păţanii, care pot fi minunate reformulări, rescrieri, reeditări, reconfigurări, retraduceri... ca „pe vremea cînd dorinţele oamenilor se împlineau îndată ce şi le puneau”, cum spune prima poveste din cartea fraţilor Grimm.