Printre birjarii din oraş era şi un rusnac, Grigori. Avea o trăsură boierească, cu blazon şi perne cu ciucuri aurii. Venise cu ea de la Odesa, în anii revoluţiei din Rusia.Trăsura obosise, dar caii erau minunaţi. Grigori îmbătrînise în Medgidia. Avea nasul roşu de la vînt, nu de la băutură. Era înstărit. Îşi ridicase casă mare de chirpici, în cartierul turcesc, curte, grajd şi coteţe. Îşi făcuse cheagul de pe urma cailor, nu din muscăleala lui cu trăsura. Era însurat cu o bulgăroaică pe care o adusese din Silistra. Bulgăroaica, frumoasă, nimic de zis, îşi mai făcea din ochi cu turcii din cartier, ori că aşa i se părea lui Grigori. O bătea cel puţin o dată pe săptămînă, cu biciuşca lui neagră de piele. Cînd nu mai putea să rabde, fugea Iovanca în curte, mai îmbrăcată, mai dezbrăcată, cum se nimerea. Făceau turcii galerie de peste gard. Dacă Grigori era aprins rău, se lua după ea prin curte. Bulgăroaica se încuia în grajd şi îşi plîngea singură de milă printre cai. Îi făcuse doi copii, blonzi ca el, şi mai pierduse unul, după o fugăreală prin curte. Nu zici că atunci era să moară Iovanca - nu i se mai oprea sîngele şi dna doctor Leia nu ştia ce să-i mai facă. O apucă pe doctoriţă o furie de-aia de-ale ei cînd ţipa şi la Dumnezeu să nu care cumva! Dă cu ochii de biciuşcă şi începe să-i care lui Grigori pe unde nimerea. Iovanca, din pat, unde era aproape dusă: să-i lase omul în pace, Boje moi! Şi, cum, necum, i se opreşte sîngerarea. A păzit-o dna Leia încă două zile, fără să mânînce şi fără să se spele. Mai lua cîte o înghiţitură din ceaiul îndulcit pe care i-l dădea ea însăşi Iovancăi cu linguriţa. Grigori, cu dungi pe faţă şi pe mâini de la biciuşcă stătea mai mult prin curte şi, din cînd în cînd, îşi dădea cu pumnii în cap.

De-abia după vreo două luni s-a înzdrăvenit bulgăroaica. I se întristase frumuseţea. Grigori a adus meşteri să-i facă o troiţă cu candelă în faţa casei. Îşi lăsase barba să-i crească şi, una, două, se ducea la biserică. Noaptea, cînd se întorcea acasă după ultima cursă cu trăsura, se culca în grajd. Iovanca lui, scăpată de grija bătăilor, s-a rotunjit la loc şi încă puţin, de crăpau fustele pe ea. Prima oară după căsătorie, a lăsat-o Grigori să se ducă la Silistra să-şi vadă părinţii şi să le arate copiii. El a rămas acasă, cu treburile. Nu găsise un om de încredere, să aibă grijă de cai şi de gospodărie, dar nici nu prea căutase. De cînd îl bătuse doctoriţa cu biciuşca, parcă nu mai era el. Podoaba lui, care nu era prea voioasă nici pînă atunci, nu se mai înveselea deloc. A tăiat biciuşca şi a aruncat-o la privată. S-a dus şi în deal la una dintre fetele de la Chelu care îl trezise şi pe bătrînul Ghiţă boiangiul. N-a stat mult cu ea, că mai mult rău îi făcea, cu apucăturile ei împotriva firii. Să fi avut biciuşca, i-ar fi tras curvii vreo două pe spinare. Noaptea, în grajd, cu caii, mai păţea cîte o ruşine, ca în copilărie, după ce-l lua somnul. Cînd s-a întors Iovanca de la Silistra, l-a sfîşiat de frumoasă ce se făcuse. îi dispăruse tristeţea. A pupat-o apăsat de bun venit. Bulgăroaica lui i-a întors aprinsă pupăturile, de l-au luat frigurile şi năduşelile, iar apoi i s-a pus gheaţa pe ceafă, că nimic mai mult. Cînd s-a lăsat întunericul a intrat Iovanca peste el în grajd. Îi adusese de la Silistra o biciuşcă nouă, tot din piele împletită. Dar cum Grigori nu voia să pună mîna pe biciuşcă, Iovanca a început să-şi tragă singură pe spate, cu şfichiul, mai întîi încet, apoi tot mai tare. Au luat-o icnetele de durere, pînă cînd Grigori s-a simţit în stare să o cheme în pat lîngă el, cu o blîndeţe pe care nu şi-o cunoştea şi cu o tărie care i-a revenit chiar şi după ce s-au dus să continuie în patul din casă ceea ce începuseră în cel din grajd, de speriaseră caii.