Îsi mai "ascultă" o secundă vocea înainte de a se strecura în interiorul mănusii ei sonore. Era ca si cum ar fi stăruit cu coada ochiului, într-un ultim tur, asupra ultimei file a albumului cu poze din studentie.
Ea era tot acolo, lângă el, cu el, scormonind cu aviditate ă jucată sau reală? ă prin destăinuirile pe care vocea aceea, ce venea dintr-un trecut modelat cu atentie de amintirea capricioasă, i le punea la dispozitie, lăsând-o să-si prefire degetele ca prin gămezi scânteietoare de nicheli...
Îi povestea despre tinerete ă deh, subiect original nevoie mare! ă, dar nu ca de obicei, cu referire la generalităti, cu tentative de aproximare a unei definitii, cu sondarea atributelor si... "aliantelor tineretii", cu exemplificări ilustre care, de la caz la caz, puteau pune si noi probleme, solicitând o reflexie acută... Aiurea! Toate acestea erau departe, la zeci de mii de leghe, sub mări... Vorbea despre tineretea lui, vorbea cu prospetime si fără metodă, o vorbire îndelung reprimată îsi regăsea naturaletea sacrificată drastic de anii unei îndelungi discipline intelectuale. Si pe măsură ce această vorbire eliberatoare se producea, Tudor "se colora" tot mai puternic în culorile unui june spontan, de o reconfortantă banalitate ce răsturna în spatiul invizibil dimprejur poartă după poartă...
ă ...si fumam, beam cot la cot cu ceilalti... Pe atunci asociam tema libertătii interioare cu o anume revoltă, cu contestarea... Era si epoca potrivită pentru asa ceva, anii ^70, mirajul Woodstock-ului si al lui Allen Ginsberg, al lui Jack Kerouak, ascultam până la dementă muzica celor de la Pink Floyd si Kansas, care ni se părea că veneau în continuarea Beatles-ilor din "Sargent Pepper"... Eu găseam o plăcere deosebită în a propovădui pe la chefuri ideile lui Des Esseints, eroul din romanul În răspăr, al lui Huysmans, si pe cele ale lui Baudealire despre "paradisurile artificiale"... Descopeream si noi mistica alcoolului, pe care unii îl combinau cu medicamentele, ca si Marin Preda, care a si plătit cu viata acest obicei al lui... Si mitologia sexului, trăiam o revolutie sexuală care în cazul meu era erudită si intelectuală ostentativ, dar în cazul altora dintre noi luase aspectele tipice ale unei voioase continue depravări... Bineînteles, totul avea un iz foarte specific national, unele dintre orgii se petreceau prin soproanele câte unui sat montan, în fânul proaspăt, sau printre boscheti, la o margine de pădure. Dar se mergea si la mare, prin statiunile noastre de pe litoral, care pe atunci aveau încă un aspect cosmopolit, pline de turisti germani adusi de firma "Neckermann", sau de suedezii celor de la "Fritids Resor"... Veneau francezii la "Club Mediteranée", italienii scunzi si temperamentali ar fi dat orice să pună mâna pe iubitele noastre... Ce atmosferă incredibilă putea fi!...
După o vreme însă am început să mă plictisesc de toată povestea asta, lucrurile se cam repetau. Băuturile se cam repetau, fetele se cam repetau... Multi dintre noi se dovedeau, când îi priveai mai atent, niste imitatori destul de vagi ai unor mode ajunse, ele însele, deformat până la noi... Eram dezolanti...
ă Cum adică?
ă Păi uite, să-ti exemplific cu câteva figuri mai pitoresti: erau mai întâi doi frati, Pepe si Jimmy, băieti de la tară, fără nici un fel de studii mai acătării, însă adevărate enciclopedii ambulante în materie de rock, beat, soul, blues... Pepe era un pasionat al epocii napoleoniene, dar nu împăratul îl interesa acolo. Se fixase asupra maresalului Lannes, stia tot ce se putea sti despre acest tânăr care murise eroic, în bratele suveranului francez, cu picioarele retezate... Dar după o vreme, insistenta lui de a închina fiecare pahar memoriei acestui maresal începuse să aducă a poză adolescentină, a fanfaronadă, a lipsă de idei... Asa că ne irita... Eu nu i-am mai avut la inimă pe Pepe si Jimmy din zuia când, pentru a imita cumva ceea ce se întâmpla aiurea, pe la concertele cu "The Doors", când Morisson îsi arăta organul sexual publicului, sau pe la concertele cu "Rolling Stones", când se pare că, într-un rând, Mick Jagger defecase pe scenă, de fată cu zeci de mii de fani, Jimmy a prins un porumbel, i-a sucit gâtul de fată cu toată lumea, i-a rupt capul si apoi amândoi au băut din sângele lui... Nu cred că erau satanisti, sau nu stiau că sunt, dar asa era pe atunci, tin minte că ne-am dus de vreo opt ori la Blow Up al lui Michelangelo Antonioni nu pentru că era un film bun ă si era! ă, ci pentru că era acolo o secventă în care Frank Zappa îsi sparge ghitara în plin concert, enervat la culme de bârâiturile unui amplficator... Sau Rolls Royce-ul galben, unde apărea într-un loc Jimmy Hendrix... Toti ne bucuram că secventele scăpaseră de cenzura ideologică si nu aveam nici o explicatie... Dar era o atmosferă greu de evocat, plină de filme cu eroi pozitivi situati în afara legii, ca Bonnie si Clyde, cu Faye Dunaway si Waren Beaty, sau ca Butch Cassidy si Sundance Kid, banditii americani interpretati magistral de Paul Newman si Robert Redford... Si nu erau numai filme americane de tipul ăsta: de pildă îmi amintesc de o peliculă sârbească, se chema dur de tot, în maniera "tinerilor furiosi", Când voi fi mort si livid, iar eroul era un tigan care face tot felul de potlogării, fură, înseală se încurcă cu tipa unuia, iar acela îl împuscă în timp ce stă pe WC, în curte... Un soi de cult al marginalului, al out-sider-ului, al dezadaptatului, al rebelului care începea poate cu James Dean din Rebel fără cauză si La răsărit de Eden, dacă nu chiar mai devereme...
Ajunseseră în dreptul vilei Doina, unde mult timp înainte de ^89 se mai vedeau urme de gloante pe peretii exteriori. Nu mai stia legenda legată de ele, fusese un schimb de cartuse între serviciul secret interbelic si o mână de comunisti ilegalisti, ori erau amintirile încrustate adînc în peretii roscati si zgrunturosi ai unei confruntări între patriotii de orientare democrată si hitleristii în curs de retragere.
ă Ce epocă grozavă ati prins voi! ă făcu Gabi, cu ochii aprinsi de un licăr.
ă Nici pomeneală, erau tocmai anii când Ceausescu se autoproclamase presedinte, făcându-si rost de un sceptru ridicol... Peste noapte, revista "Flacăra", care trecea drept una dintre publicatiile cele mai combative si mai vii, îsi pierduse formatul, calitatea hârtiei si culorile, fiind redusă la conditia de ziar si începând să publice în stil de campanie stalinistă articole despre putreziciunea occidentului, despre iminenta unui război nuclear provocat de vestici, despre Elvis Presley care ar fi fost agent CIA, delator si javră... Îti dai seama ce era atunci în ziarele partidului, prin "Scânteia", "Scânteia tineretului" ori "România liberă"... Nu, nici vorbă! Ceea ce ti-am amintit adineaori e antologia unui întreg deceniu... Îti dai seama?! O mână de filme si câteva mituri ale frondei muzicale în zece ani care s-au scurs cu încetineală, zi după zi...
ă Si tu?...
ă Eu ce?.... Ah, unde eram eu în toată treaba asta?! ă se dumiri Tudor de sensul întrebării fetei care se atârna de bratul său parcă si mai greu. ă Ah, eram foarte în elementul meu. Dar acum realizez că mă situam, totusi pe o linie destul de conformistă... Nu mă acomodam cu ideea de a schimba fata căreia îi făceam curte cu altele din grup, migrând mereu... Pe de altă parte, însă, nici cu ideea de însurătoare nu cochetam, desi la un moment dat s-a pus problema... În schimb beam cu străsnicie, numai tuică ori votcă, alcooluri curate, si numai vin de casă... Asta îmi conferea un statut original printre celelalte figuri din echipă...
ă Dar cu însurătoarea... ă vru să stie Gabi. Nu mai aveau nici cincizeci de metri până la Piata Arenei (sau Romană, sau "Boul Rosu", cum se numise un han aflat cu vreo sută cincizeci de ani în urmă pe acele locuri).
ă Mă iubea o fată mică si plinută căreia îi spuneam cu totii Hary. De fapt o chema Haricleea, maică-sa văzuse, mi se pare, un film despre Haricleea Darclé ori o admira pe această cântăreată. Era din Novaci, o olteancă focoasă si isteată, pusă pe smecherii si dornică să ajungă departe. Am mers o dată cu ea acasă, oamenii erau pe acolo gospodari si înstăriti, profilati pe brânzeturi... Făceau bani si în rest mai nimic, dacă nu punem la socoteală jocul de popice si mâncatul de mititei cu ardei iute si sare... În fine, lui Hary îi intrase cu putere în cap că eu eram cel mai bun tip din gască, ar fi jurat pe sfânta cruce că îi vâr pe toti în cofă. Vedea deasupra capului meu un halou de raze, eram superstarul, ce mai... Aveam cu sigurantă viitorul cel mai strălucit dintre toti, desi prin preajmă era si Cisco del Gado, cum îi spuneam noi lui Nelu, care era student la ASE, un unchi de-al lui era ceva prin ministerul de finante, asa încât părea mult mai înzestrat pentru un viitor de primă mână.
ă Te vedea asa fiindcă te iubea! ă îi tălmăci Gabi atitudinea fetei de demult, ca una ce cunostea în mod natural felul de a fi al iubitelor dintotdeauna si de oriunde.
ă Ba era exact invers: mă iubea fiindcă mă vedea asa. Era un om puternic Haricleea!... Ea m-a dezvătat de băutură. Mi-a promis că va bea cot la cot cu mine dacă nu voi renunta. Si a făcut-o! Am tras o betie soră cu moartea la un chef, din pură ambitie si din dorinta de a o pune la punct. Dar tot ea m-a cărat acasă în conditii pe care nu mi le mai amintesc, fiindcă "pierdusem finalul"... N-a fost o întâmplare, era mai înzestrată decât mine la băut... Noroc că nu s-a prins de ea obiceiul. Pe mine mă înspăimânta la început vointa ei aproape inumană, pusă în slujba unor scopuri foarte precise si adeseori "mici", cum ar fi participarea de la un capăt la altul, fără absente, cu ochii tintă la vorbitor, la cursul de socialism stiintific al lui Eugen Parastase, un imbecil promovat la Universitatea bucuresteană în virtutea pozitiei lui în partid, numai si numai pentru că avea nevoie de zecele lui pentru a avea media necesară ca să prindă o tabără de vară la Năvodari. Stia cu precizie că acolo urma să vină si academicianul Trofin Stănescu, mâna dreaptă a lui Maurer, pe care l-a trădat apoi pentru un Ceausescu aflat în plină ascensiune, si voia să intre în gratiile bătrânului pentru un post bun direct la unul dintre institutele Academiei Române.
... Asa încât Hary mă domina vizibil cu vointa ei. Si nu atât cu vointa, cât cu faptul că această vointă era întotdeauna extrem de precis îndreptată către un scop. Nu conta că scopul nu era cine stie ce... Vreau să spun că si eu aveam ă si am ă vointă, si eu sunt în stare să mă concentrez asupra unui scop anume ales, dar ca să nu-l "trădez", să nu mă abat de la el, e absolut necesar ca el să nu fie concret. Trebuie să sune a "misiune", "a chemare", "a ideal", uite, asta a făcut scoala din mine... La ea gândul căpăta dintr-o dată o consistentă aproape contondentă, nu stiu cum... Tin minte că o dată, eram deja împreună, i-a intrat în cap că are nevoie neapărat de o rochie de la casa de mode făcută special pentru fiica secretarului judetean de la Ilfov. Ei bine, a reusit într-un timp record să se introducă în anturajul respectivei si să o convingă că peste noapte moda s-a schimbat, că la Paris si New York se poartă deja cu totul altceva... pe scurt, a obtinut-o.
Piata era învăluită în luminile magazinelor de la parterul blocurilor si de la neoanele stradale. Câteva tramvaie ă un 3 care astepta să se schimbe macazul si să pornească spre Aradul Nou, un 2 ce venea din centru si se pregătea să facă la dreapta pentru a străbate strada ce ducea spre biserica sârbească si apoi spre cartierul Alfa, altele două, neidentificate ă făceau manevre pe ghemul de linii metalice din mijloc, iar două sau trei autoturisme asteptau la sensul giratoriu, ocupat deocamdată de miscările vehiculelor de pe sină. Tudor si Gabi depăsiseră coltul si, făcând la stânga, traversară către dispeceratul transportului în comun, luând-o printre casele vechiului cartier evreiesc, pe directia "casei cu lacăt" ă de unde lacătul, care voia să protejeze vechiul copac al breslelor de odinioară, unde noii ucenici băteau, conform traditiei, cîte un cui, dispăruse, probabil la muzeu ă, spre piata Avram Iancu. De astă dată strada era mai putin luminată, noaptea subliniind siluetele caselor de raport de pe stânga si evidetiind mai curând un aer de odinioară, ziduri mohorâte întrerupte de ferestre monotone, înăltate în lumina alburie a lunii si stelelor... Pe aici trecerea oricărui tramvai întrerupea tăcerea relativă a locului cu scrâsnet de osii si tactul bătut de roti pe linii, interiorul luminat scotând din penumbră si elemente fantaste din arhitectura locului.
Tudor îsi continua în tot acest timp povestea. Era asemănătoare până la identitate cu toate povestile de dragoste. Doi tineri, un băiat si o fată, se iubeau... Dar peste acest scenariu, povestitorul turnase mult din modul său de a fi si a vedea lucrurile, iar interpretările lui puneau faptele pe care le nara într-o cu totul altă lumină, vorbind despre aparente si esente, despre jocul rolurilor, vointa de dominare si subjugare, nevoia de libertate si de o altă repartitie a bunurilor... si sentimentelor...
ă ... O iubeam si eu, tot mai mult, dar pentru alte motive: prin faptul că mă vedea ca fiind cel mai si cel mai, vointa ei inflexibilă si dominatoare nu mă rănea ci, dimpotrivă, îmi dădea tocmai o putere virilă care le apărea evidentă tuturor celorlalti. Devenisem interesant si în ochii unora dintre fete care înainte, nu prea priveau în directia mea si îmi amintesc, de pildă, de Nora, o medicinistă, care a crezut că ar putea negocia cu mine să o las însărcinată, desi era deja logodită cu unul dintre cei mai buni prieteni ai mei din grup, cu Simion Gherasim, criticul literar care a plecat prin ^78 la Stockholm definitiv... Era rivală pe viată si pe moarte cu Hary, dar asta tocmai datorită faptului că îi cunostea valoarea si îsi simtea pozitia amenintată în permanentă, desi ea era o frumusete de fată mlădioasă, medicinistă, cu părul cânepiu si cu ochii negri, intensi, cu gura impecabil modelată, ce mai, o frumusete... Voia ca asta să rămână pur între noi, mi-a si mărturisit că planurile ei de viitor nu mă includeau si pe mine, însă făceau indispensabil un copil conceput cu mine, dintr-o primă unică încercare, sub jurământul tăcerii, viitorul ei sot si, mai cu seamă, Haricleea, nu trebuiau să afle vreodată. Sunt convins că mă alesese pe mine pentru că asta îi conferea un ascendent asupra lui Hary. Asta desi Simi nu putea avea copii, după cum am aflat peste ani... Dar nu-mi vine să cred că ea stia deja lucrul acesta, la urma urmei erau împreună abia de vreun an, maximum un an si jumătate...
ă Si?... Ce s-a întâmplat? ă îl privi Gabi cu o curiozitate nedisimulată, privindu-l în ochi cu vioiciune si parcă un pic de răsfăt. Îsi încasa "drepturile", "privilegiile"...
Cu o zi înainte nici nu ar fi putut visa la ele.
ă Nu i-am făcut pe plac... Am cultul prieteniei, după cum probabil că ai observat si, în plus sunt un "traditional", nu-mi schimb asternuturile după cum bate vântul. Si nici nu-mi convine să fiu folosit, manipulat... La urma urmei cred că este o oarecare diferentă între mine si o bancă de spermă, între mine si un taur comunal, nu?!...
ă Dar Hary?... Cu ea cum s-a terminat până la urmă?
ă Cu ea nu s-a terminat nicicum... Nici nu se putea termina cu o asemenea fată... În primul rând pentru că nu ceda în fata evidentelor. Era clar că, în cel mai bun caz, eram o promisiune: nu produsesem încă nimic si, de altfel, nici până azi nu am făcut-o...
Gabi însoti această declaratie cu un mârâit complezent de protest, dar Tudor continuă.
ă ... Da, asa e. Însă ea nu se împiedica de realitate, îsi urmărea cu fanatism propriile gânduri. Iar pentru ea eu însemnam gândul victoriei. În timp ce mie îmi devenea tot mai clar că anumite victorii sunt imposibile în spatiul surpat dintre occident si orient în vremurile socialismului aberant al lui Ceausescu, ea trata toate lucrurile astea ca pe un roman de Eugene Sue sau Ponson du Terail... Si, într-adevăr, avea o putere emormă de fascinatie, care mă fermeca si pe mine. pentru Hary, aceste evidente...
ă Care evidente?
ă ... Că se trăieste prost, că e injustitie, că domneau nestingheriti politistii deghizati într-o putere civilă, că erai încarcerat într-o tară din care nu era chip să scapi, că nu aveai dreptul nici măcar să rostesti un gând sincer despre toate astea fără să-ti risti libertatea si poate chiar viata... Deci pentru Hary, evidentele acestea nu contau. Le lua drept decoruri posibile pentru o inventivitate socială cum n-am mai întâlnit... Dădea dramatism vietii, în cele mai banale puncte ale ei si descoperea fără gres locurile unde regulile stricte si austere ale lumii în care trăiam erau mai laxe, făcând posibile interventiile ei.
ă Cum vine asta? ă vru Gabi Galitiu să se asigure că întelege ce auzea.
ă Nu o deranja deloc că personajele principale ale scenei publice erau tovarăsi si tovarăse, prim-secretari si colonei de securitate deghizati în profesori sau ingineri, nu-i păsa că, după o credintă adânc înrădăcinată în cugetul tuturor, mai toti ceilalti îi slujeau pe acestia, dicolo de faptul că munceau într-un sector sau altul de activitate fiind si delatori, gazde de întâlniri conspirative, mizerabili colaboratori la supravegherea celorlalti... Trăia, cum trăiam si noi toti ceilalti, într-o societate dublu ierarhizată, si părea că se simte ca pestele în apă în această ambiantă care era si mediul însusi, si caricatura lui... La suprafată, toată lumea era stimabilă, nu?! Militari si activisti, profesori si ingineri, personal TESA si muncitori, tărani si pensionari... Dincolo de asta, o multime enormă de slujbasi ai aceluiasi, unic, aparat: cel de supraveghere si, la rigoare, de represiune... Dar de prin ^65 încoace, represiunea a fost tot mai mult înlocuită cu "prevenirea", "profilaxia" infractiunilor. Trecuse stalinismul si naivii credeau că atmosfera s-a liberalizat, s-a decongestionat, si-a estompat asperitătile. Nu era însă nici o revenire la normal, după cum am putut-o mai apoi constata...
(fragment)
