Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Semn De Carte:
Gherasim Luca şi "erotizarea proletariatului" de Gheorghe Grigurcu


Relaţiile avangardei cu comunismul constituie un fenomen interesant şi uneori amuzant. Mişcare înregistrată sub egida negaţiei absolute, a separării de tot şi de toate, a acelui faimos lachez tout, după cum o caracterizează Maurice Nadeau, avangarda e, într-un chip mai specific, o revoltă antiburgheză, un nonconformism epocal. Ruptura a lăsat un vid pe care s-a străduit a-l umple în grabă ideologia marxistă. Nu a fost, fireşte, decît un parazitism pe neaderenţa de factură nihilistă a avangardei, o deturnare a discontinuităţii împinse pînă la ultimele consecinţe a acesteia. O mistificare, căci finalitatea negaţiei nu putea fi substituită printr-o finalitate politic-socială, indiferent de factura ei. însă destui avangardişti s-au văzut prinşi în mrejele compromisului cu o măcar relativă bună credinţă. Termenul revoluţie crea o anume confuzie. Apărea oarecum naturală continuarea revoltei interioare prin acţiune practică. "După masacru rămîne speranţa unei umanităţi purificate", suna una din propoziţiile unui manifest dadaist din 1918. Ne propunem a analiza pe scurt, în prezentele rînduri, raportul cu ideologia comunistă a unuia din avangardiştii noştri de seamă, Gherasim Luca (1913-1994), autor care, stabilit la Paris în 1952, a optat de atunci pentru expresia franceză.

Versurile cu care-şi începe activitatea foarte tînărul Luca, tipărite în paginile revistei Alge (o publicaţie cu scurtă apariţie în două serii, 1930-1931 şi 1933), sub diriguirea lui Aureliu Baranga (viitorul dramaturg realist-socialist Aurel Baranga), vădesc o stare de spirit sfidătoare, o rebeliune excentrică împotriva lumii în care trăia. Bunelor sentimente şi bunelor maniere burgheze li se dă cu tifla atît prin expresia total neconvenţională, şocantă, cît şi prin atracţia către aspectele sordide ale societăţii, către declasaţi. Marginalii populează viziunea rebelă a junelui bard. Cerşetorii, prostituatele, hoţii, asasinii şi sinucigaşii apar drept victime ale unei ordini sociale inicve, urmăriţi de poliţişti şi jandarmi, pe schema unei antiteze accentuate, melodramatice. Acest mizerabilism e nutrit pe de o parte de culoarea întunecat-însîngerată a expresionismului, iar pe de altă parte de filonul romanului-foileton (semn că în domeniul creaţiei nici o formulă nu poate fi socotită complet epuizată, că sînt cu putinţă surprize ale continuităţilor): "Tăcere, oameni buni!/ azi-noapte este noaptea nopţilor,/ hoţii şi vagabonzii sînt atîrnaţi de grinda caselor/ şi sinucigaşii din mine sînt sus pe stîlpi, sus./ Sst, tăcere! azi e noaptea nopţilor,/ sst, tăcere!/ Lăieţii cu turmele lor trec calmi şi calzi,/ pe alee sînt brazi/ şi lumea-i ascunsă în cripte/ ssst, tăcere!/ în balonul oraşului mîrîie vîntul/ închis şi tăcut,/ balonul se sparge,/ toţi hoţii se aruncă şi fură cu toţii,/ toţi vagabonzii îşi smulg ochii şi-şi întorc şepcile,/ cuţitele, apele, farmaciile sînt sparte,/ lumea umblă nebună/ se zbat şi se bat/ se muşcă şi mîrîie/ Numai lăieţii sînt domnii pămîntului/ şi umblă cu turmele calmi calzi cu pletele" (Aia din noapte). în nu mai mică măsură prozele lui Gherasim Luca apar solidare cu excluşii sociali, învederînd gustul pentru senzaţiile tari ale mizeriei, ale dereglărilor de comportament, ale violenţelor. Pluteşte în atmosfera lor un patetism bun conducător de ideologizare extremistă.

În textul intitulat Roman de dragoste (1933), găsim un contrast frapant între femeia pură, enigmatică, supralicitată în idealizare, şi decăderea mediului în care se înscrie, creionat în stil naturalist, mediu ce-o va absorbi. în Fata morgana (1937), ne întîmpină un poet "cu capul în nori", Fişer al Sorcovei, care se converteşte la lupta de clasă, atunci cînd un tovarăş "îi întinde o mînă frăţească... pusă pe umărul lui, ca o seceră, ca un ciocan". împărţită între delir şi confruntarea cu aspra realitate, conştiinţa sa se clarifică în sensul angajării revoluţionare, ce comportă contacte conspirative în nocturnă, difuzări de manifeste clandestine, interogatorii la comisariatul de poliţie, în speranţa că lumea compusă din "directori şi ocnaşi" va fi spulberată. Atitudinea insurgentă a lui Gherasim Luca se exprimă şi în planul publicisticii, în vecinătatea poziţiei adoptate de revista unu, alături de un Gheorghe Dinu, poet avangardist şi el, sub pseudonimul Stephan Roll, care denunţa cu furoare "burghezismul artistic". Are loc, desigur, separarea de "poezia pură", ca şi cum înverşunata negaţie avangardistă n-ar avea, în fond, mai multe afinităţi cu o atare înţelegere a poeziei decît cu o doctrină politică ce ţinea s-o înfeudeze: "Poezia pură (...) este astăzi în slujba clasei dominante". E reclamată în schimb, o "poezie proletară": "Numai ocolind hibridul şi împerechierile stupide, existenţa poeziei proletare va putea fi afirmativă. Viaţa, care pătrunde astăzi în preocupările cele mai intime ale poetului, nu justifică întru nimic inactualitatea estetică". Şi e proclamat făţiş tendenţionismul ce s-ar cuveni a "reabilita" creaţia poetică: "Poezia nu poate fi călcată în picioare numai pentru că în ochii noştri ea apare astăzi compromisă. Compromisă de unii, alţii o pot reabilita. Inel cu piatră preţioasă astăzi, mîine ea poate deveni un ascuţit şi bine mînuit stilet. O preocupare intimă, un conflict între poet şi iubită, între poet şi injecţiile cu care nu e la curent, mîine poate deveni un conflict între el şi cadrele încătuşate ale unei societăţi, deci un conflict între două societăţi. Aici încep să se întrevadă marile ei posibilităţi de a intra în ritmul istoriei, de a deveni reflexul imediat al ciocnirilor fierbinţi din atelieriele muncii mai întîi, dintre două morale şi două filosofii, după aceea". Pe portativ liric, un asemenea crez militant e transpus astfel: "Poeţii de azi, poeţii cu degetele tremurătoare ca nişte plopi şi scurte ca nişte gloanţe/ poeţii cu pietre de toate mărimile prin toate buzunarele/ trebuie să ştie că singura greutate e spargerea primei vitrine întîlnite pe marile bulevarde/ fiindcă celelalte vitrine se sparg de la sine/ după cum e de ajuns să stingi o singură stea ca pe urmă celelalte stele să se stingă de la sine/ Cer iertare pentru comparaţia cu steaua,/ poeţi,/ e o amintire din vremurile de altădată/ cînd mă extaziam în faţa pomilor înfloriţi şi leşinam la fiecare răsărit de soare" (Tragedii cari vor trebui să se întîmple). Nu ne întoarcem astfel la o concepţie a secolului al XIX-lea, la un gherism reînviat? Peste creştetele unor însemnaţi poeţi care au creat o epocă a unei poezii ce se măsoară doar cu sine însăşi, Gherasim Luca priveşte înapoi, avînd simţămîntul că întrupează o postură vaticinară. "Purităţii" i se opune o bizară impuritate umanitarist-comunistă: "Sensibilitatea oamenilor conştienţi din această ţară nu mai vrea să primească poezia, e sătulă de poezii, pentru că se loveşte de ea ca de un privilegiu, ca de un obiect de lux, de o bijuterie minuţios lucrată pentru cîţiva. Sensibilitatea oamenilor conştienţi din această ţară nu se va mai lovi de poezie ca de o nouă cătuşă. Descoperind în ea tocmai acea puternică tendinţă, pe viaţă şi pe moarte , de îndîrjită dorinţă de evaziune din toate cătuşele de care e legată astăzi omenirea, noua poezie îi va oferi un corespondent al aspiraţiilor ei şi un preţios camarad".

Explicaţia acestei reorientări a avangardei, dublu contradictorie, deoarece în locul rupturii cu trecutul plonjează în trecut, iar în locul considerării specifice a produsului artistic aduce funcţionalitatea lui, rezidă, cum arătam la început, în prezumţia de gol, de totală disponibilitate pe care ar aduce-o aventura "artei absolute", aşa cum denumea Tristan Tzara avangarda. Paradoxal, golul atrage magnetic "conţinuturi" dintre cele mai inoportune. Nu "poezia pură" şi nici hermetismul au pus la încercare idealul avangardist, ci imixtiunea unei doctrine extraestetice, cu servituţile sale de care nu se putea dispensa în nici o zonă în care a pătruns. Confuzia lui Gherasim Luca a fost cea dintre "eliberarea totală" la care aspira avangarda şi "eliberarea" social-economică preconizată de marxism-leninism. Iată încă o probă a îndoctrinării sale: "E sigur că determinismul istoric pe care îl urmează omenirea de la un capăt la celălalt, duce la sfărîmarea unor cadre, la naşterea altora. E de asemenea controlabilă lupta care se dă între oameni care au interes să le menţină pe cele dintîi " cele în care poziţia lor e bine cîştigată şi mai ales bine retribuită - şi între cei hotărîţi să le sfărîme, să le lărgească pentru toţi. De aici filosofia cea mai măruntă şi mai de două parale a celor care încearcă să descopere o cauză şi un vinovat în înseşi constituţia imperfectă a individului, astăzi cînd oamenii încep să-şi afle filoane comune, pe două poziţii distincte, gata de luptă". După cum vedem, o probă belicoasă!

Dar ajuns colaborator al Cuvîntului liber, publicaţie de-o culoare roşie, Gherasim Luca nu se pierde totuşi cu firea. Chiar dacă îşi face, în manieră comunistă, o autocritică pentru producţia anterioară ("o mare ruşine mă cuprinde cînd mă gîndesc la poemele mele scrise fără nici un rost"), fibra sa artistică nu sucombă în faţa "comenzii sociale", aflîndu-şi resursele unei rezistenţe. Poetul nu devine un agitator calp, un versificator de lozinci, aidoma barzilor "realismului socialiast". Pus "în situaţia, nu tocmai comodă, de a împăca încă o dată exigenţele de principiu ale angajării politice cu cele ale unui program poetic novator", după cum arată Ion Pop în minuţioasa Prefaţă a cărţii de care ne ocupăm, Gherasim Luca tatonează o soluţie medie, un compromis onorabil. L-a dezamăgit, evident, excesul propagandistic pe care-l ilustra aripa comunizată a suprarealismului ce nu ezita a taxa mişcarea lui André Breton drept o dovadă a decadenţei erei burgheze. Astfel încît, spre a cumpăni situaţia, vorbeşte despre două feţe ale suprarealismului, una agonică, alta novatoare, nu fără a sesiza închistarea retrogradă a lui Ilya Ehrenburg prin intermediul căreia glăsuia oficialitatea sovietică, tot mai puţin dispusă a tolera marja de libertate a creaţiei: "Despre dublul aspect al suprarealismului, de horcăit al unei culturi agonice, pe patul de moarte, în aceeaşi măsură în care e fătul şi deschizătorul uneia noi, ar trebui să se scrie (şi asta desigur nu la noi în România, unde suprarealismul într-o mare măsură a însemnat o cravată nou-nouţă, importată gata din străinătate) un studiu amplu şi clarificator. Pentru că, oricîtă încredere i-am acorda spiritului critic şi limpezimii lui Ehrenburg, sîntem nevoiţi să recunoaştem că în ŤVus par un ecrivain d"U.R.S.S.ť ironia cu care se privea o mişcare poetică (greşită, o ştim) care se declară pentru societatea socialistă revoluţionară, e cu totul nelalocul ei."

Asemenea linii descoperă însă o faţă deosebit de semnificativă, chiar... anticipatoare a discursului lui Gherasim Luca. Aderînd la concepţia marxistă, utilitară, a artei, încredinţat de justeţea "determinismului istoric" ca şi de "posibilitatea integrării poemului în inima cea mai vie a unei acţiuni concrete, organizate şi universale", poetul nu-şi putea renega producţia anterioară, id est vocaţia avangardistă. Drept care a devenit un pledant în favoarea unei ideologizări "limitate", "inteligente". Un reprezentant al unui marxism "emancipat", care să evite "adaptarea poeziei după un nivel intelectual existent şi scăzut al muncitorului", susţinînd "o poezie a investigaţiilor, a descoperirii, o poezie sinceră şi deschizătoare de noi drumuri, nu numai ca preocupare dar şi ca material estetic". Deoarece doar în acest caz "va păli o poezie socotită reacţionară, cînd ei i se va opune una care, în afara menţinerii pe linia noastră, să-i dovedească şi pe un plan intrinsec şi estetic demodatele ei mijloace de exprimare". Cu alte cuvinte , o propagandă "rafinată", mai eficace prin racordarea ei parţială la substanţa creaţiei autentice. E o poziţie bizuită pe un amestec de criterii, făcînd uz de o retorică ce se vrea conciliantă. Spicuim cîteva din pasajele ei: "Marxismul, doctrină generală, utilizată şi de interesele unor partide burgheze rîvnitoare la votul muncitorimii, ca să devină organ, ca să capete viaţă,(...) trebuie să înţeleagă clipa socială pe care o trăieşte. Nu un marxism " nouă religie, sterp şi inutil, nu un marxism " satisfacţie intelectuală, cu care să te prezinţi în societate mai deştept şi tare pe o poziţie cucerită". Sau: "Numai aşa poezia proletară îşi justifică locul în cultură şi într-o istorie a literaturii, cînd revoltei, integrării în actualitatea luptei de clasă şi anului 1935 ca obiect al sensibilităţii, i se adaugă limba adecvată momentului ei". Sau: "Aceasta e poezia-cultură, căreia poezia proletară i se integrează firesc ca o nouă cărămidă (care, ca orice cărămidă în literatură, distruge şi conţine în acelaşi timp toate cărămizile dinainte pe care s-a depus)". într-un fel avem a face cu acelaşi tip de limbaj marxist, uşor "liberalizat" la care au recurs ulterior o serie de autori cooperanţi cu regimul comunist precum Petru Dumitriu, A. E. Baconky, Al. Ivasiuc, Marin Preda. Un limbaj menit a scoate din impasul discursului primitiv tendinţa utilitară a partidului comunist, o tentativă de "intelectualizare", adică de ameliorare a tezelor oficiale. Sub acest aspect, Gherasim Luca se arată un precursor al categoriei de scriitori români din perioada postbelică pe care am menţionat-o. Să mai amintim, în direcţia variaţiunilor poetului pe tema "suprarealismului în slujba revoluţiei", manifestul Dialectique de la dialectique, elaborat în colaborare cu D. Trost şi publicat în 1945, în care găsim un amestec de idei în efervescenţă, cu intenţia de a-i apropia pe Marx, Hegel, Freud, Dali sub o egidă bretoniană. Pitorescă mai cu seamă ni se înfăţişează exploatarea lui Freud, în sensul unei teze conform căreia iubirea ar constitui un principiu revoluţionar, recomandîndu-se "erotizarea proletariatului" drept... "suport insurecţional". Opţiunea ideologică a lui Gherasim Luca, altminteri un nume de referinţă în cadrele avangardismului, e sancţionată astfel prin caricatura ce singură ne-o oferă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara