cu siguranţă n-aţi uitat episodul din aprilie, de la Constanţa,
când Ilie Năstase, căpitanul nejucător al echipei de
FedCup a României, era scos în afara arenei în urma
circului făcut de jeluitoarea Johanna Konta. Cum sper că n-aţi uitat
nici cum vreo doi gazetari pârâţi, eşuaţi în cronica sportivă direct din
zona de parascovenii, s-au repezit la Marele Ilie, în loc să-l spurce pe
arbitru. Iar dacă şi în presa de la Bucureşti s-au găsit judecători peltici
şi chipurile principiali, nedreptatea s-a soldat cu încă o decizie
scandaloasă: lui Ilie i s-a interzis accesul în tribune la Wimbledonul
din luna mai. Apoi, deşi Brexitul începuse să curgă, hop şi francezii
cu embargoul similar, ca să se vadă că... noblesse oblige , în
amintirea celor două titluri cucerite de Năstase la Roland Garros!
Ulterior, englezii au încercat să dreagă busuiocul, invitându-l pe Ilie
la Turneul Campionilor din toamnă, dar dublul finalist de la Wimbledon
şi-a refuzat cu demnitate voiajul londonez. În schimb, a fost la Madrid,
în tribuna de onoare, alături de Manuel Santana şi Nadia Comăneci,
invitat fiind de Ţiriac, care a înfruntat astfel criticile Federaţiei
Internaţionale de Tenis, după ce înaintase propriul protest la ITF, la
momentul suspendării lui Năstase. Şi tot în toamna asta a mai fost
ceva, de-a dreptul remarcabil, când şeful diplomaţiei cehe i-a
propus lui Ilie Năstase să devină consulul onorific al Cehiei în România,
ceea ce marele jucător român a acceptat cu bucurie, declarând, potrivit
Associated Press: „Este o mare onoare. Ţara mea nu mi-a oferit această
şansă, dar dumneavoastră mi-aţi oferit-o şi apreciez acest lucru“...
De fapt, Ilie Năstase a fost şi continuă să fie, de ani şi ani de
zile, mai mult decât orice ambasador şi de-o mulţime de miniştri de
Externe. Putea să rămână oricând şi oriunde, atât înainte, cât şi după
1989, dar a ales mereu România. Şi o face în continuare. A fost,
parcă dintotdeauna, ofiţer al Armatei Române, dar unul cu totul special,
care şi-a purtat haina militară cu o mândrie rarissimă, onorând-o ca
nimeni altul, dintre nu puţinii noştri mari campioni care şi-au încheiat
carierele sportive cu grade înalte de ofiţeri. El, însă, rămâne unic, cum
a fost şi pe terenul de tenis, iar de ani buni este o prezenţă obişnuită
atât la Ziua Marinei de la Constanţa, cât şi la Parada Militară de 1
Decembrie, întotdeauna în ţinuta de general cu două stele al Armatei
Române. L-am văzut apărând în uniforma militară chiar şi în tribună
la...Roland Garros, nu ştiu dacă nu cumva o fi fost aşa, vreodată, şi
la Wimbledon, dar, dacă mă întrebaţi de ce, v-aş răspunde ca Ilie
Moromete: „Ca să se mire proştii!“ Nu de alta, dar cei din tribune care
nu-l cunosc pe Ilie Năstase şi nu ştiu nici că e general fie sunt ignoranţi,
fie proşti de-a binelea! Şi-atunci, cum ne-am putea explica că la
acest 1 Decembrie i s-a refuzat accesul în tribuna
oficială de la Arcul de Triumf? S-a spus că
nu avea invitaţie şi nici „nu era pe listă“. Dar
cine-o fi făcut lista şi cine-o fi trimis invitaţiile,
deşi, între noi fie vorba, chiar are nevoie
generalul Ilie Năstase de vreo invitaţie de
acces, undeva, în România?! Nici ca glumă
(proastă) nu e de conceput aşa ceva.
Pentru tot ce a dăruit României Ilie
Năstase, pentru tot ce reprezintă
el în istoria tenisului şi a sportului
românesc, dar şi pentru credinţa cu
care şi-a slujit ţara şi haina militară,
generalul Năstase trebuie cunoscut,
recunoscut şi respectat. Chiar
mă gândesc că, exact cu gândul la
el, Adrian Păunescu a scris „Balada
lui Ilie de la sculărie“, din care citez
ultimele două strofe:
„A trecut regina Angliei pe aci,
c-o suită mare şi cu protocoale,
m-am retras în umbră spre-a
nu stingheri
şi-am simţit genunchii cum
îmi pică moale.
Când am auzit-o cu cât interes
îşi întreabă Curtea că ar vrea
să ştie
cine-i bâtrânelul purtător de fes
de lângă Ilie de la sculărie!“...
