Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Literatură:
Geamgiul de Gheorghe Schwartz


Lui Oskar Popescu, nevastă-sa i-a lăsat geamul deschis la coridor, aşa că abia a deschis el uşa, când a venit acasă, că vântul a şi trântit fereastra, făcând sticla ţăndări.

- Niciodată nu eşti atent, îl dojeni femeia, iar el nici măcar nu se mai obosi să-i răspundă, să-i spună că, de fapt, vina nu este decât a ei, că ea a lăsat geamul deschis, că este un lucru firesc să se işte curentul sau că, pentru a putea pătrunde în casă, un om este obligat să folosească uşa, mai ales dacă locuieşte la etajul al doilea.

- Cioburile ar fi putut să cadă peste cineva în stradă, mai continuă femeia, am avut noroc mare, continuă femeia: puteam să ne pomenim cu cine ştie ce pocinog şi mai mare!

"Norocul mă-ti!", mai scrâşni din dinţi Oskar şi hotărî să nu mai vorbească, până mâine, nici un cuvânt cu soţia.

Fără să se uite măcar la ea, cotrobăi în debara, îşi luă cleştele şi o şurubelniţă mare şi curăţă rama de bucăţile de sticlă rămase. Apoi măsură şi notă cifrele pe o bucată de hârtie, întrucât "caietul de serviciu", caietul unde obişnuia să însemne diferitele probleme casnice, parcă-l înghiţise pământul. înainte de a pleca să cumpere un geam nou, mai mătură pe jos şi adună cioburile de lângă fereastră. Pentru nevastă-sa nu cheltui nici nici măcar o privire.

- Vezi să nu faci iar curent, când te întorci, o mai auzi spunând. Aşa că trânti în mod ostentativ uşa la intrarea în apartament.

Când reveni încărcat cu geamul, soţia, desigur, dispăruse de acasă. Aşa că el îl ţinu, el prinse cuişoarele, el potrivi chitul şi el spălă sticla. în asemenea cazuri, începutul e mai greu, când nimic nu e încă fixat şi trebuie să ai măcar trei mâini pentru toate câte le ai de făcut în acelaşi timp. Oskar Popescu este un om îndemânatec, ceea ce nu l-a scutit de două ori să-i pice lucrul din mână. "De ce nu scoţi fereastra din ţâţâni?" parcă o auzi pe nevastă-sa, însă el se încăpăţână să prindă ochiul pe perete, fiindcă lemnul era destul de vechi şi balamalele mai mult ca sigur că erau ruginite, iar, în asemenea cazuri, ai toate şansele să cazi din lac în puţ şi fie să rămâi cu fereastra în mână, fie să n-o mai poţi pune la loc. De aceea e mult mai înţelept să te străduieşti puţin şi să laşi lucrurile în vechea lor matcă. Iar, dacă ai şi puţină îndemânare, nu se poate întâmpla nimic rău.

Oskar Popescu avea mai mult decât puţină îndemânare şi, după numai o jumătate de oră, şedea deja în fotoliu şi urmărea serialul de pe canalul 5. Totuşi, o frântură de gând nu-i dădea pace şi aproape că reuşi să-i strice plăcerea întregii vizionări, dacă nu ar fi depus un efort de voinţă pentru a se concentra asupra acţiunii filmului. Apoi uită de toate astea.

Noaptea, însă, gândul acela găsi prilejul de a-l sâcâi pe îndelete, aşa că Oskar se sculă din pat şi ieşi în coridor să se convingă. într-adevăr, privind prin geamul proaspăt pus, văzu un colţ din piaţa de peşte. Numai că piaţa de peşte fusese desfiinţată de peste 30 de ani şi în locul ei se afla acum luxosul sediu al Băncii Atlantida, atât de nepotrivit în mijlocul unui cartier muncitoresc. Omul mai scotoci o dată în debara, luă un pulovăr vechi şi frecă bine geamul. Dar clădirea băncii tot acolo era. Atunci se îmbrăcă în linişte şi coborî să vadă minunea. (Bineînţeles că uşa scârţâi şi nevastă-sa simţi nevoia să-l întrebe unde a pornit-o în miez de noapte. Dar el se ţinu tare şi nu răspunse nimic, răgazul de două zile, cât şi-a impus să nu-i mai vorbească, era încă în plină desfăşurare.)

în stradă nici vorbă de dezafectata piaţă de peşte, imobilul din beton şi sticlă tronând solitar printre casele vechi din jur. Dar, stând din nou în spatele geamului de la coridor, Oskar regăsi iar locul aşa cum a fost el pe vremea când părinţii săi se mutaseră aici. Ca să vezi!? Reveni în dormitorul care dădea spre aceeaşi privelişte, privi prin geam şi regăsi Banca Atlantida. De fapt, nici n-ar fi trebuit să se ducă până la geam, puternicele lumini intermitente ale reclamei băteau chiar până la ei în odaie. (Nevesti-si îi plăcea, pe el îl enerva modul cum se schimbau culorile din jumătate în jumătate de minut. Iniţial, şi emisiunea de la televizor fusese bruiată, dar oamenii au reclamat la primărie şi banca a fost obligată să aducă nişte scule foarte performante ca să nu mai fie perturbate emisiunile. Altfel oamenii au spus că vor sparge reclama aceea. Că atâta bucurie are omul simplu: să se uite la televizor...)

Reveni în coridor, privi în stradă şi văzu piaţa de peşte.

Soţia chiar că începu să se enerveze, aşa că o luă de mână - de vorbit încă nu-i vorbea " şi o duse să vadă minunea. Femeia continuă să bodogănească, aşa că Oskar trebui să-şi calce pe inimă şi s-o facă şi pe ea conştientă de minune.

Nevastă-sa nu se mai deplasă în dormitor pentru a compara, ci se mulţumi să privească prin alt ochi de geam. într-adevăr minune! Printr-un ochi se vedea vechea piaţă de mult dispărută, prin celelalte apărea Banca Atlantida.

A doua zi, dis-de-dimineaţă, soţii Popescu începură să-şi cheme vecinii până să nu plece la serviciile lor şi le arătară fenomenul. Domnul Răpiţeanu, care locuia acolo de peste 70 de ani, descoperi un lucru şi mai uluitor: prin geamul de la capătul coridorului familiei Popescu nu se vedea numai pur şi simplu vechea piaţă de peşte, ci şi personajele care, odată cu începutul zilei, au început s-o populeze. Şi domnul Răpiţeanu izbucni în plâns, când îşi văzu răposata mamă târguindu-se cu un vânzător. Fu atât de mişcat, încât i se făcu rău şi căzu lat.

- Să nu ne învinovăţească pe noi că l-am omorât cu geamul tău! îi şopti la ureche soţia. Şi el hotărî să nu-i mai vorbească alte trei zile.

Geamul acela deveni prilej de senzaţie şi fu exploatat ca atare nu numai de către presă, dar şi de către oficialităţi. Grupuri de istorici, de etnografi, de fizicieni, de jurişti gestionau, fiecare conform propriei specializări, fenomenul. (Un avocat reuşi să scoată un deţinut condamnat pe viaţă de după gratii, după ce a putut dovedi că acuzaţia de crimă nu se justifică, odată ce o întâmplare veche de aproape 35 de ani se derulă iarăşi prin faţa ochilor juraţilor chemaţi la acel recurs epocal.)

Geamul de la capătul coridorului familiei Popescu fu închiriat cu ora, afacere ce se dovedi atât de profitabilă, încât timpul de folosinţă individuală fu, în curând, înjumătăţit, după care taxa se contoriză cu minutul.



După o jumătate de an, Oskar fu bântuit de un nou gând. îi trebui o săptămână să-l desluşească. Lângă râu avea o baracă unde-şi ţinea undiţele. înlocui şi acolo un ochi de geam, însă peisajul din spatele sticlei nu se schimbă.

După o altă jumătate de an, răstimp în care viaţa i s-a schimbat radical, stând pe terasa noii sale vile, realiză că, în cazul cabanei, n-avea ce peisaj să se schimbe, întrucât râul curgea în aceeaşi matcă de cine ştie câte sute de ani. (Şi apele mai rod din maluri şi îşi mai schimbă cursul, mai gândi, dar, încurajat de prima revelaţie, sfărâmă sticla de cristal din sufragerie, o înlocui şi admiră câmpul gol de dinaintea construirii cartierului rezidenţial.

Au urmat ani dificili: Oskar Popescu fu solicitat să înlocuiască sticla de către nenumăraţi doritori de istorie. Clienţii trebuiau să se programeze cu ani de zile înainte, iar tarifele crescură corespunzător. Câteodată peisajele se schimbau, câteodată nu. Taxa era fixată după cât de vechi tablouri reuşeau să reactualizeze ferestrele puse. O lege specială interzicea ca pe aceeaşi fereastră să fie fixate două ochiuri diferite. Asemenea experienţe s-au dovedit profund periculoase, trecerea prea bruscă dintr-o epocă în alta ducând mai multe persoane mai sensibile la o nebunie ireversibilă. (Dar, trebuie recunoscut, chiar dacă mai dădea şi el de destule ori chix, că Oskar Popescu şi numai Oskar Popescu era capabil să fixeze geamuri în ferestre care să modifice radical priveliştile.)

Când îmbătrâni, nici cel mai celebru geamgiu din istorie nu mai avu succes. Era mai bine aşa: pensionându-se din acea muncă minunată, putu să savureze şi el odihna binemeritată, certându-se doar cu soţia şi scriindu-şi memoriile.

Un asemenea maestru în domeniu n-a mai apărut niciodată. Cei de astăzi nu sunt decât simpli epigoni.



Aceasta este desigur o povestire romanţată. Celor interesaţi, pentru o mai bună documentare, oferim o foarte sumară bibliografie selectivă:

l Alecu Firedlender: Oskar Popescu, Viaţa şi opera, Grumell şi Fiii, 1999;

l Şiekul Abdul, Geamgiul, între mit şi mitologie, Gro, 2001;

l Oskar Osborn, Istoria geamurilor fascinante, Revista Ştiinţei Ferestrelor şi a Geamurilor, număr unic, Raack, 2000.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara