Pe data de 14 octombrie Opera Naţională Bucureş ti şi-a deschis oficial stagiunea sub patronajul noului manager – director general interimar Beatrice Rancea.

Ni s-a prezentat o gală de operă extraordinară susţinută de câţiva artişti de talie internaţională, invitaţi ca oaspeţi, care au evoluat pe scenă alături de interpreţi români atât de la Bucureşti cât şi din ţară.

Dorim, încă de la început, să evaluăm această iniţiativă ca pe un eveniment artistic de seamă, mult aşteptat de publicul bucureştean. Putem face câteva consideraţii generale privind organizarea spectacolului.

La pupitrul orchestral s-a aflat noul coordonator artistic muzical, dirijorul italian Marcello Mottadelli, pe care-l cunoscusem cu un an în urmă la premiera operei „Simon Boccanegra” de Verdi de la Opera din Craiova. De atunci l-am apreciat ca pe un muzician profesionist remarcabil, care s-a străduit să asigure orchestrei un spirit de omogenitate şi în acelaşi timp, de respect pentru partitură. În această gală mi-a demonstrat aceleaşi calităţi la care se adaugă grija pentru urmărirea cu atenţie a vocilor soliştilor, dar şi ale corului. Are supleţe şi mobilitate în gesturi, este, în acelaşi timp, şi un spirit carismatic. Putem spune chiar că Orchestra Operei bucureştene a sunat excelent.

Programul galei a fost bine gândit din punct de vedere repertorial, cuprinzând titluri cunoscute dar şi altele mai puţin cântate. De asemenea, corul a dovedit o contribuţie substanţială în execuţia unor importante momente corale, bucurându-se de conducerea înţeleaptă a neobositului şi vigurosului dirijor Stelian Olariu, care la vârsta sa înaintată nu şi-a pierdut vitalitatea şi forţa unui muzician de prestigiu. Regia şi întregul concept al spectacolului au fost asigurate de Renato Zanella, cunoscut coregraf şi regizor internaţional. Nu putem eluda nici scenografia şi costumele Doinei Levintza, de mult bun-gust şi rafinament.

Într-o asemenea ambianţă, participarea extraordinară a unor nume importante ale liricii contemporane şi-a găsit, în acest context, un loc de cinste.

Astfel, am avut şansa s-o vedem live pe cunoscuta mezzosoprană Ildikó Komlósi, invitată pe mari scene din lume: la Wiener Staatsoper, la Teatro alla Scala, Deutsche Oper Berlin, Semperoper din Dresda, Royal Opera House Covent Garden, Metropolitan Opera din New York, Arena din Verona şi multe altele. Este o artistă mare, are prestanţă scenică, este impunătoare, a dovedit aceste calităţi şi în repertoriul pe care şi l-a ales. Este o Amneris de referinţă şi s-a relevat prin duetul Amneris – Aida, având-o ca parteneră pe soprana noastră Sorina Munteanu, care impresionează prin vocea ei frumoasă în acest rol dramatic. Komlósi a cântat Habanera din „Carmen” de Bizet, cu efecte comice, cu plastică a trupului adecvată, demonstrând că ştie să interpreteze şi să nuanţeze o partitură.

Baritonul Ambrogio Maestri, cunoscut în prezent ca cel mai nuanţat Falstaff al momentului pe marile scene unde l-a cântat, ne-a făcut o demonstraţie prin aria din actul I „L’onore! Ladri” din „Falstaff” de Verdi, relevându-şi calităţile actoriceşti şi vocale pentru acest rol. De asemeni, pe registrul comic a interpretat şi aria lui Dulcamara din „L’elisir d’amore” de Donizetti. Este zona repertorială care-l avantajează cel mai mult, prin fizicul său masiv. În duetul din „Otello” de Verdi, unde l-a avut ca partener pe cunoscutul tenor Vladimir Galouzine, a avut forţă dramatică, dar nuanţele pe care le aşteptam de la Iago nu le-am regăsit aici. Este, fără îndoială, un bariton de forţă, inegalabil într-un anumit repertoriu.

O altă prezenţă mult aşteptată a fost soprana georgiană Nino Machaidze, care a înlocuit-o pe Anita Hartig, indisponibilă, din păcate. Artista este cunoscută pe mari scene ale lumii, la Metropolitan Opera din New York, Bayerische Staatsoper München, Staatsoper Berlin, Opéra national de Paris, Royal Opera House Covent Garden, Gran Teatre del Liceu, Barcelona, Los Angeles şi multe altele. Abordează un repertoriu de soprană lirică cu lejerităţi care-i permite s-o interpreteze pe Julietta din „Roméo et Juliette” de Gounod, pe Manon a lui Massenet sau Gilda din „Rigoletto” de Verdi. Are o voce frumoasă, plină de culoare şi expresivitate. Este o apariţie splendidă pe scenă, are supleţe şi luminozitate în privire. Ne-a emoţionat în valsul Juliettei din „Roméo et Juliette” de Gounod, dar şi în duetul „Parigi o cara” cu Alexandru Badea din „La traviata” de Verdi. Remarcăm faptul că vocea s-a împlinit şi dezvoltat frumos. A fost un moment important al serii.

De asemenea, tenorul rus Vladimir Galouzine pe care l-am apreciat mult în „Dama de pică” a lui Ceaikovski la Paris, dar şi în alte producţii din repertoriul rusesc, deşi are o vârstă, şi-a păstrat prin tehnică şi professionalism, un acut încă valabil (ne amintim de finalul ariei „Nessun dorma” din „Turandot” de Puccini). Rezistenţa sa timbrală se datorează, fără îndoială, unui profesionalism serios. A surmontat şi duetul Otello – Iago din „Otello” de Verdi datorită aceloraşi argumente.

Tenorul Alexandru Badea, care a cântat mult la teatre importante din Germania: Berlin, Wiesbaden, Angsburg, Bremen şi altele, s-a mişcat cu dezinvoltură într-un repertoriu carel avantaja: Roméo, Alfredo, Hoffmann, Edgardo. A cântat şi operetă, ceea ce i-a deschis o cale spre diversificare repertorială. În seara Galei, a interpretat aria lui Turiddu „Viva il vino spumeggiante” din „Cavalleria Rusticana” de Mascagni şi duet din „La traviata”. Se străduieşte să-şi menţină un acut viabil care reuşeşte, în parte, să ne bucure. Credem însă că ar fi mai avantajat în acest moment să se axeze pe un repertoriu vocal-simfonic.

Garnitura invitaţilor a fost îmbogăţită cu câteva prezenţe româneşti importante.

Mezzosoprana clujeană Liliana Mattei Ciucă, binecunoscută în producţii la Bucureşti, este o apariţie atrăgătoare, are o voce cu o culoare timbrală frumoasă, impunându-se şi printr-o tehnică extrem de controlată. Cele două arii verdiene, „Stride la vampa” din „Il trovatore” şi „Re dell’abisso affrettati” din „Un ballo in maschera” au pus în valoare calităţile sale.

Iulia Isaev, ajunsă la o maturitate a creaţiei sale lirice, cu o voce deosebit de frumos lucrată, sensibilă, elegantă, purtând amprenta şcolii de canto a regretatei soprane Arta Florescu, ne-a impresionat, ca de fiecare dată, cu aria „Un bel di vedremo” din „Madama Butterfly” de Puccini.

Irina Iordăchescu, soprană în plină ascensiune vocală, de mare sensibilitate şi forţă artistică, a cântat cu forţă şi trăire dramatică moartea lui Liù din „Turandot” de Puccini.

Mezzosoprana Oana Andra, ajunsă şi ea la o maturitate artistică, a dorit să ne ofere o altă faţetă a temperamentului şi vocalităţii sale artistice de mezzo, interpretând aria Musettei „Quando m’en vo” din „La bohème” de Puccini. Desigur, aria este scrisă pentru soprană, dar ea a dovedit c-o poate cânta şi pe vocea sa.

Baritonul Iordache Basalic, după o perioadă în care nu l-am mai văzut, a revenit cu aria lui Figaro din „Il barbiere di Siviglia” de Rossini cu care, de-a lungul carierei sale, a impresionat mereu publicul prin dezinvoltură şi artificii comice. Am apreciat revenirea sa scenică care, sperăm, să-i fie de bun augur.

Tenorul Liviu Indricău, într-o ascendenţă a culorii sale timbrale, ne-a interpretat aria lui Lenski „Kuda Kuda” din „Evgheni Oneghin” de Ceaikovski. După opinia mea, aria nu-l avantajează în acest moment, ea fiind o confesiune lirică, poetică, pe care tânărul artist nu o poate reda cu vocalitatea sa de acum. Cred că ar fi trebuit să se îndrepte spre un alt titlu repertorial care l-ar fi avantajat.

Corul Operei Naţionale Bucureşti, ne-a impresionat, ca de fiecare dată, cu câteva piese de rezistenţă, îndelung aplaudate de public: „Va pensiero” din „Nabucco” de Verdi, corul triumfal din „Aida” de Verdi sau corul mut din „Madama Butterfly” de Puccini.

Putem aprecia în final că această Gală de operă a fost un moment artistic valoros, o adevărată deschidere de stagiune pentru prima noastră scenă lirică.

Întreaga organizare artistică şi tot colectivul au contribuit substanţial să bucure publicul de operă cu o seară de neuitat. Sperăm ca în stagiunea care a început să mai avem cât mai multe asemenea evenimente.