În timpul vizionării meciului de fotbal de la Praga dintre echipele României şi Cehiei, Haralampy-mi povesteşte cum că Puiu Iordănescu... Nu e bine! Reiau:

Haralampy-mi povesteşte cum că, până la acest meci, mulţi ani de zile a trăit într-un fel de semiobscuritate în ceea ce priveşte înţelegerea jocului de fotbal. Ba a avut şi destule prejudecăţi în privinţa lui ca strategie, tehnică şi spectacol, ajungând până acolo încât "un-doi"-urile, "trimiterea portarului" după ţigări", sau driblingurile á la Dobrin, Dumitrache, Pelé, Maradona sau Ronaldo, îi provocau o somnolenţă mai eficientă decât o întreagă doză de "diazepam". Ca să nu mai fi amintit de schemele tactice gândite de generalul-antrenor român Iordănescu de care se minuna el însuşi agitându-se pe banca suspinelor încercând, în acelaşi timp, să verifice cu spaimă dacă sărutase toate iconiţele şi cruciuliţele din dotare; aceasta în vreme ce jucătorii, pe teren, metamorfozau totul într-un joc nou şi atât de modern încât erau necesare descâlcelile filozofice ale lui Cornel Dinu de după meci. De altfel, aceasta era ocazia şi modalitatea de a afla atât antrenorul cât şi noi telespectatorii cu ce anume se îndeletniciseră fotbaliştii pe teren timp de 90 de minute plus 3 de prelungire.

Hei, linişte! Cine-a zis ţurcă ?

Aşadar, să(-mi) revin: vizionam meciul Cehia - România împreună cu prietenul Haralampy când, deodată, domnia lui sare în picioare de pe taburet şi mă jigneşte:

-Auzi, bade: megavijănu' ăsta al tău e un... scuză-mă! Cred că ar fi mai bun de incubator...

-Nu pricep, am zis: are sonor, imagine, diagonală, Grădinescu, Enăchescu Iordănescu pupându-şi iconiţele şi Cornel Dinu - ce-i mai lipseşte ?

-Cel puţin o integrată. Tu nu vezi ce fotbal ne arată ?

Avea dreptate. Iată ce înseamna să fii psiholog meseriaş: dintr-o frază-două arunci omul în psihoză şi good bye. Adevărul e că începusem şi eu să am unele bănuieli în legătură cu fidelitatea megavijănului, dar nici chiar aşa... Admiteam că una spunea Adrian Năstase şi toţi ceilalţi şi cu totul altceva se întâmpla în viaţa de zi cu zi, dar şi la fotbal? Deci, televizorul! Am privit cu ură spre ecranul acestuia, am vrut să-l pocnesc cu telecomanda tocmai când Baros vroia să se fenteze singur, fiindcă nu mai avea pe cine din apărarea echipei noastre şi l-am întrebat pe Haralampy cu lehamite:

-Bine, şi ce propui ?

-Să mergem la mine...

La el, nevastă-sa era "pe" Etno Tv unde manelistului Guţă i se făcuse dreptate dându-i-se un talk-show pe mână, că de vorbit... Şi adică de ce numai Ady de Vito la Naţional Tv ? Nu-i aşa ?

-Hai, doamnă, i-a zis Haralampy neveste-si, caută-mă pe la bucătărie, că avem treabă...

-Da' vreu să-l văd pi dânsu', a suspinat moldoveanca.

-La reluare! Hai, că ţi se arde ceapa...

...Da, acum mi-e şi mai clar: Philips-ul lui ne arată exact ce se petrece pe teren. Ştiam că noi, în fond, nu avem diferende cu Cehia, am făcut parte mulţi ani din acelaşi lagăr, aşa că era normal şi un gest absolut prietenesc şi de solidaritate umană - degeaba înjurau unii - ca ai noştri să dea cam toate pasele spre jucătorii cehi. Nu, nici vorbă să fi fost un exces de zel... Şi am remarcat încă un lucru pozitiv: băieţilor noştri chiar nu le era frică de fotbal - deloc! ...Şi la megavijănul meu aveau, parcă, această tendinţă, dar ceva mai pe abscons... Sau poate fiindcă nu se despleticeau la minte ce era cu obiectul acela rotund care se lovea din când în când de picioarele lor şi ricoşa la adversar, poate că antrenorul nu le explicase că aveau datoria să colaboreze pentru finalizarea cu gol a fazelor, poate nu aveau aceeaşi culoare politică, poate erau certaţi de la vreo Laură, poate... Poate potlogăria lui Mourinho consolidase în sufletul lui Ady Mutu ideea că el trebuia să-şi păstreze şi pe teren statutul de "rezervă"... Totul plutea într-un mister desăvârşit...

În orice caz, împreună cu Haralampy, am admirat cu simţ patriotic detaşarea şi relaxarea cu care majoritatea jucătorilor noştri au abordat meciul. Au fost destule momente în care, fără nici o teamă - cum spuneam - atunci când mingea se afla la un coechipier, ceilalţi, cu mâinile în şolduri, păreau să se întrebe amuzaţi:

-Ia uite, bă, la nebunu' ăla - oare ce vrea să facă cu mingea ?

Iar dintr-un colţ al micului ecran, sau al stadionului, se auzea din ce în ce mai limpede şi mai des:

-Hi-hi-hi! Hi-hi-hi!...

...Erau râsetele Cuiva care se bucura strategic de ineficienţa iconiţelor şi cruciuliţelor iordănesciene...