Editura Casa de pariuri literare publica, majoritar, tineri. Nu-mi amintesc însa ca vreunul dintre „pariurile literare“ ale lui un cristian, la categoria debutanti, sa fi rupt gura târgului (în afara debutului sau – al editorului! – în roman, cu Mortii Ma-tii, despre care critici literari importanti au scris cu entuziasm). Si, tot anul acesta, Gringo de Radu Nitescu s-a mai bucurat de oarecare apreciere critica.
I-am citit pe multi dintre acesti tineri, mai ales pe poeti. Se poate cita la întâmplare, din aproape oricare, fara a se gasi vreo nota distincta, vreun timbru specific memorabil. Sunt cumva intersanjabili, precum scaunele dintr-o sala de curs. Poate ca mai e vreunul care are un picior rupt, poate ca pe altul este scrijelita o înjuratura, o declaratie de dragoste, dar, la urma urmei, toate au acelasi pattern de constructie si aceeasi culoare. Este vorba despre un minimalism lesinat (care parca îti trezeste dorul de violenta generatiei douamiiste), simptom mai degraba al unui deficit de traire si al alinierii într-o formula la moda (relativ la îndemâna, cum par sa creada unii). De la nimic-ul lui Mircea Cartarescu, de pilda, la nimicurile acestor tineri poeti, distanta este una ca de la cer la pamânt. Alex Vasies nu face întru totul exceptie de la modul de a concepe poezia al congenerilor. Numai ca, în lovitura de cap, „desenul” minimalist a cotidianului (o partida de pescuit, vizionarea unui film porno, joaca unor copii pe un câmp de papadii, scene domestice si de intimitate cu o fata etc.) este îmbogatit cu tuse confesive sau reflexive si, uneori, se tulbura printr-o sintaxa eliptica a imaginilor, disturbanta ca o minge pasata de colo-colo. O sintaxa care, câteodata, pare si ca mimeaza profunzimea: „Îmi place sa stau cocosat/ si sa ma legan simt peretele/ pe inele cum împinge ca raspuns/ moartea prietenului rezista prin lumina rosie/ cheama bmw-ul metalizat”. Nu ma pot însa abtine sa nu citez poemul despre „mânuirea femeii“, unde „noutatea” limbajului (nu-i asa?) devine o mostra de umor involuntar: „Mi-e egal/ daca se vorbeste despre alegeri/ sau despre infectii/ Visez un ricoseu favorabil/ si o sa ma convinga sa fiu tolerant// stiu ca râzând mi se înrosesc/ cumva ochii si mai stiu/ ca ma vor pedepsi/ pentru obstructie/ Nu atât datorita zâmbetului admis// ci pt. ca-mi pasa cu adevarat/ de mânuirea femeii/ (vara/ într-o piata de provincie/ am realizat ca merita)// Mânuirea femeii îmi va ocupa tot timpul/ asa ca trebuie sa învat cum se scrie/ cu mâna la femeie/ o treaba aparent umilitoare care m-ar putea cuceri/ sau m-ar putea anchiloza definitiv”. Exista, totusi, în placheta de debut a lui Vasies, destule insule de poezie, mai ales când dispare dorinta juvenila de bruscare a cadrului verbal „ordinar” (un „demon” ca nuca-n perete într-un poem, un termen cool ca „pisare”, în altul), iar versurile au taieturi fara tremur: „Stiu ca e apa curata/ si-mi potrivesc gura/ pe urmele de ruj/ nu într-un flirt/ doar un ultim numar de virtuozitate// E vreme cu soarele care mai sta nitel/ pe cartierul de sticla si ma aplec/ spre figurinele cu lumina si/ le sucesc/ pe rând”.
Lovitura de cap pare, în mare, produsul poetic al unei contemplatii abulice asupra realului („O zi întreaga am privit la planta de pe pervaz/ pân-a înflorit”) si asupra unei vieti fara evenimente extraordinare, dar din care nu lipsesc singuratatea, dragostea, sexualitatea, gasca. Interesante sunt însa, în contrapunct, tendintele bovarismului existential („Tata va muri într-o zi, si atunci voi fi excentric”, „Odata cu timpul voi iesi de dupa perdea,/ voi fi ofensiv ca Eric Cantona”).
Lovitura de cap ar putea fi considerata, pe alocuri, o lovitura la cap, cu efecte de prostratie si rupturi discursive, daca poetul n-ar avea si constiinta ironica a înscenarii „pozei” canonice a revelatiilor lirice: „Uite c-am ajuns si stau pe spate/ cu cotul sprijinit/ si picioarele/ cum am vazut ca se sta/ înaintea unei decizii/ ori un lucru cautat de mult/ ce vine/ sau nu vine/ dar se anunta la fiecare nivel// (...) o sa intru-n casa/ la-nceput pe balustrada/ carat apoi de viziune/ furat în mansarda/ ma încalzesc pentru finala“. Bovarism poetic de debutant? Vom vedea, dupa acest prim joc de „încalzire” cu poezia, cum se va derula urmatoarea partida. Pâna la „finala”, s-ar putea sa mai dureze.
