Când vă sfătuiam, acum vreo două săptămâni, să vă faceţi un nod la batistă, bănuiam eu ce bănuiam, dar n-aş fi crezut nici în ruptul capului că întregul nostru lot olimpic de caiaccanoe va eşua la testul antidoping! Şi, totuşi, acesta este incredibilul adevăr: celebra „Flotilă de aur” a României s-a dus pe apa sâmbetei.

Este prima dată, după exact 60 de ani, când mânuitorii padelei şi pagaei noastre nu vor fi prezenţi la startul curselor olimpice. Atunci, la JO de la Melbourne – 1956, canoistul Leon Rotman devenea dublu campion olimpic, deschizând o serie lungă şi glorioasă. Cu siguranţă că marii antrenori care au fost Huţan şi Navasart se răsucesc în mormânt văzând flotila scufundată la mal de acelaşi doping îngurgitat în locul… unturii de peşte, care-l dovedise iniţial doar pe canoistul Liviu Dumitrescu. Era însă la mintea cocoşului că, dacă tocmai vârful de valoare al flotilei căzuse pe bec, în lot nu se putea să nu mai existe şi alţii care să-i fi preluat reţeta. Şi aşa s-a ajuns la controlul antidoping extins, chipurile cerut preventiv de forul nostru olimpic. O glumă proastă şi orium târzie, pentru că, dincolo de faptul că testele ar fi trebuit făcute periodic, încă de la începutul anului, se ştie că au mai fost depistaţi dopaţi şi potenţiali olimpici din alte discipline. Aşa am şi ajuns să vedem restrânsă posibila noastră delegaţie pentru Rio la numai vreo 70 de persoane, ceea ce ne aminteşte că la Melbourne, acum 60 de ani, România a trimis o echipă de 79 de sportivi. La ora asta, însă, Ungaria – ca să luăm exemplul unei ţări vecine şi cu o treime de populaţie – are deja calificaţi exact… 138 de olimpici pentru Rio!

Dacă, totuşi, până la startul Olimpiadei braziliene mai sunt două luni, până la debutul Campionatului European de fotbal mai sunt doar două săptămâni. Iar testele naţionalei noastre, cu Congo şi Ucraina, ne demonstrează că grija lui „tata Puiu” nu priveşte atât numele jucătorilor pe care îi va lăsa acasă, ci dacă nu cumva ar fi mai sănătos să se retragă el însuşi. Să faci remiză cu Congo (a treia clasată din campionatul Africii), după care să te umilească de-a dreptul naţionala Ucrainei (net superioară, la mai toate capitolele de joc colectiv) demonstrează că stagiul de pregătire din Italia a fost mai degrabă o vacanţă, pigmentată am văzut cu scamatori aduşi să distreze tricolorii la masă. Unde n-o fi dat rău şi câte-o gură de Chianti, de vreme ce Burleanu însuşi ne-a asigurat, după meciul cu Congo, că remiza n-a fost decât „o chestiune de reglaje”. Ce reglaje, signore, că bujiile sunt ancrasate,iar motorul e gripat şi nici în cel mai negru pesimism nu ne puteam gândi că Ucraina ajunge să ne conducă şi cu 4-1 într-un amical! Ne-am mai liniştit, însă, e drept, când Iordănescu monologa la conferinţa de presă că reducerea scorului final (la care am pierdut!) s-a datorat… schimbărilor inteligente pe care le-a operat el însuşi. Să mori de râs (sau de plâns), nu alta, să-ţi faci trei cruci mari şi să te rogi Domnului ca atmosfera de la naţională să se schimbe până la debutul parizian. Ultimul test, cu Georgia, poate ne arată o schimbare în bine şi, oricum, o gândire tactică a selecţionerului care să abandoneze păguboasa lui deviză „Să nu pierdem!”

Între timp, Mircea Lucescu a semnat pe doi ani cu Zenit Sankt Petersburg, aşa cum am anticipat, şi îi urăm deplin succes, demonstrându-i domnului Putin că, în vreme ce el se simte ameninţat de scutul nostru defensiv, noi i-am trimis solia celui mai ofensiv tehnician, de care fotbalul românesc avea nevoie ca aerul. Exact acum!

În final, ţinem pumnii Simonei Halep, pentru (măcar!) finala de la Monte Carlo, regrete imense pentru Irina Begu, care a cedat inexplicabil în optimi şi, nu în ultimul rând, bravo europeanului Marian Drăgulescu, pentru cele două medalii de argint care-l recomandă şi pentru cel puţin una la Rio!