Când vă sfătuiam, acum
vreo două săptămâni,
să vă faceţi un nod la
batistă, bănuiam eu ce
bănuiam, dar n-aş fi
crezut nici în ruptul
capului că întregul
nostru lot olimpic de caiaccanoe
va eşua la testul
antidoping! Şi, totuşi, acesta
este incredibilul adevăr:
celebra „Flotilă de aur” a
României s-a dus pe apa
sâmbetei.
Este prima dată, după exact 60
de ani, când mânuitorii padelei şi
pagaei noastre nu vor fi prezenţi
la startul curselor olimpice. Atunci,
la JO de la Melbourne – 1956,
canoistul Leon Rotman devenea
dublu campion olimpic, deschizând
o serie lungă şi glorioasă. Cu siguranţă
că marii antrenori care au fost
Huţan şi Navasart se răsucesc în
mormânt văzând flotila scufundată
la mal de acelaşi doping îngurgitat
în locul… unturii de peşte, care-l
dovedise iniţial doar pe canoistul
Liviu Dumitrescu. Era însă la mintea
cocoşului că, dacă tocmai vârful de
valoare al flotilei căzuse pe bec, în
lot nu se putea să nu mai existe
şi alţii care să-i fi preluat reţeta.
Şi aşa s-a ajuns la controlul antidoping
extins, chipurile cerut preventiv
de forul nostru olimpic. O glumă
proastă şi orium târzie, pentru că,
dincolo de faptul că testele ar fi
trebuit făcute periodic, încă de la
începutul anului, se ştie că au mai
fost depistaţi dopaţi şi potenţiali
olimpici din alte discipline. Aşa am
şi ajuns să vedem restrânsă posibila
noastră delegaţie pentru Rio la
numai vreo 70 de persoane, ceea
ce ne aminteşte că la Melbourne,
acum 60 de ani, România a trimis
o echipă de 79 de sportivi. La ora
asta, însă, Ungaria – ca să luăm
exemplul unei ţări vecine şi cu o
treime de populaţie – are deja
calificaţi exact… 138 de olimpici
pentru Rio!
Dacă, totuşi, până la startul
Olimpiadei braziliene mai sunt două
luni, până la debutul Campionatului
European de fotbal mai sunt doar
două săptămâni. Iar testele naţionalei
noastre, cu Congo şi Ucraina, ne
demonstrează că grija lui „tata
Puiu” nu priveşte atât numele
jucătorilor pe care îi va lăsa acasă,
ci dacă nu cumva ar fi mai sănătos
să se retragă el însuşi. Să faci remiză
cu Congo (a treia clasată din
campionatul Africii), după care
să te umilească de-a dreptul naţionala
Ucrainei (net superioară, la mai
toate capitolele de joc colectiv)
demonstrează că stagiul de pregătire
din Italia a fost mai degrabă o
vacanţă, pigmentată am văzut cu
scamatori aduşi să distreze tricolorii
la masă. Unde n-o fi dat rău şi câte-o
gură de Chianti, de vreme ce Burleanu
însuşi ne-a asigurat, după meciul
cu Congo, că remiza n-a fost decât
„o chestiune de reglaje”. Ce reglaje,
signore, că bujiile sunt ancrasate,iar
motorul e gripat şi nici în cel mai
negru pesimism nu ne puteam
gândi că Ucraina ajunge să ne
conducă şi cu 4-1 într-un amical!
Ne-am mai liniştit, însă, e drept,
când Iordănescu monologa la
conferinţa de presă că reducerea
scorului final (la care am pierdut!)
s-a datorat… schimbărilor inteligente
pe care le-a operat el însuşi. Să
mori de râs (sau de plâns), nu alta,
să-ţi faci trei cruci mari şi să te rogi
Domnului ca atmosfera de la naţională
să se schimbe până la debutul
parizian. Ultimul test, cu Georgia,
poate ne arată o schimbare în bine
şi, oricum, o gândire tactică a
selecţionerului care să abandoneze
păguboasa lui deviză „Să nu pierdem!”
Între timp, Mircea Lucescu a
semnat pe doi ani cu Zenit Sankt
Petersburg, aşa cum am anticipat,
şi îi urăm deplin succes,
demonstrându-i domnului Putin
că, în vreme ce el se simte ameninţat
de scutul nostru defensiv, noi
i-am trimis solia celui mai ofensiv
tehnician, de care fotbalul românesc
avea nevoie ca aerul. Exact acum!
În final, ţinem pumnii Simonei
Halep, pentru (măcar!) finala de la
Monte Carlo, regrete imense pentru
Irina Begu, care a cedat inexplicabil
în optimi şi, nu în ultimul rând,
bravo europeanului Marian Drăgulescu,
pentru cele două medalii de argint
care-l recomandă şi pentru cel puţin
una la Rio!