Filosoful italian Franco Berardi a publicat anul trecut volumul Crima în masă şi suicid, o încercare de a explica acele cazuri macabre de care Occidentul a avut parte în ultimii ani în materie de atac armat. Ce se întîmplă în mintea unui tînăr care, înarmat pînă în dinţi, se năpusteşte asupra unor semeni cu gîndul explicit de a-i extermina? La mijloc e nebunia sau o motivaţie hrănită cu argumente ideologice? Să ne amintim de Anders Breivik, care, pe insula norvegiană Utoya, a omorît pe 22 iulie 2011 şaptezeci şi doi de oameni, de finlandezul Pekka-Eric Auvinen, care a împuşcat, într-o şcoală de lîngă Helsinki, nouă elevi, sau de americanul James Holmes, al cărui impuls agresiv a dus la omorîrea a 12 persoane într-o biserică prezbiteriană din oraşul Aurora, statul Colorado. Franco Berardi subliniază lipsa unui substrat patologic în toate aceste cazuri, invocînd cauze ce ţin cu precădere de lacune ale sistemului social. E vorba de nesiguranţa unei epoci în care tinerii nu-şi găsesc rostul, de întărirea convingerii că sînt victime ale capitalismului sălbatic şi de dobîndirea unui complex de fiinţă asediată: societatea e un leviathan care te înghite în vîrtejul depersonalizării, tinerii simţindu-se tot mai mult expuşi unei agresiuni culturale căreia îi găsesc îndeosebi un scenariu conspiraţionist. Cineva sau ceva – multiculturalism, finanţe, reţele oculte – împing lumea spre un dezastru premeditat, caz în care cine se opune dezastrului capătă o aură de erou menit a salva civilizaţia occidentală de duşmanii rasei albe. Breivik, Auvinen şi Holmes se priveau pe sine ca nişte eroi meniţi a împiedica declinul Apusului. Pînă aici nimic nou, numai că Berardi nu se opreşte la explicaţii ideologice, ci alunecă în scheme ale determinismului economic: tinerii criminali erau victime ale cinismului fiscal, căci proveneau din pătura devaforizată a ţării lor, clipă în care simţi damful marxist al unui autor care şi-a făcut o reputaţie din accentul ortodox cu care ţine la maniera socialistă de a interpreta evenimentele. Neîndoielenic că atacul de la Orlando de acum cîteva zile va găsi în ochii lui Berardi o explicaţie asemănătoare – inegalităţi economice şi lăcomie bnacară – deşi datele problemei sînt cu totul altele. Dar năravul se schimbă greu, mai ales în cazul vechilor marxişti.