ştiut este faptul, Filarmonica bucureşteană este una dintre
primele, dintre cele mai vechi instituţii de cultură ale ţării.
Fapt atestat istoric, a fost înfiinţată de Eduard Wachmann
în urmă cu un secol şi jumătate, cu două decenii înainte de inaugurarea
somptuosului palat al Atheneului Român. Este una dintre cele mai vechi
instituţii muzicale europene, instituţie cu activitate continuă
susţinută
prin imboldul spre cultură al unei întregi familii de muzicieni, artişti
de
origine germană stabiliţi în Ţara Românească în prima jumătate a
secolului
al XIX-lea. Este de amintit, tatăl lui Eduard, Ioan Andrei Wachmann,
este fondatorul învăţământului muzical românesc şi a fost, în deceniul
al şaselea al secolului, directorul Teatrului Naţional bucureştean.
Demn de remarcat, pe parcursul conferinţei de presă ce a avut loc
în prima decadă a acestei luni în Salonul Oficial al instituţiei, domnul
Andrei Dimitriu, director-general–manager, a evocat aprecierile lui
Richard
Wagner care considera că „acolo unde nu există orchestră simfonică, nu
există civilizaţie!“. Civilizaţie europeană modernă, aş adăuga.
Este temeiul esenţial privind existenţa şi activitatea acestui
merituos colectiv simfonic a cărui istorie se grefează direct pe marile
evenimente istorice ale ţării, ale capitalei acesteia. Marele compozitor
al romantismului german de secol XIX avea dreptate! Devreme ce, nu
de azi, nu de ieri, colective simfonice fiinţează actualmente la Sydney,
Buenos Aires, Tokyo, nu numai la Viena, Bucureşti, Berlin sau Sankt
Petersburg. Este drept, civilizaţia de europeană spiritualitate există
în întreaga lume; iar în ţara noastră această tradiţie se prelungeşte cu
firească extindere, de mai bine de un secol şi jumătate.
Aşadar aniversăm în acest an înplinirea unui secol şi jumătate de
la înfiinţarea la Bucureşti a primului colectiv simfonic, aniversăm 130
de ani de la inaugurarea Atheneului Român drept Casă a Artelor, lăcaş
al artelor şi al culturii, aşa cum ne amintesc în permanenţă înscrisul
de pe frontispiciul sălii de concerte ca şi cartuşele de pe plafonul
acesteia,
cartuşe ce reţin marile nume ale umanităţii.
Suntem puţini cei care ne aducem aminte de generosul spaţiu expoziţional
de la demi-sol, cel care găzduia, în anii ’50 – ’60 ai secolului trecut,
expoziţiile sezoniere ale momentului. Au rămas, de asemenea, în
cataloage,
înscrisuri ale colecţiilor Pinacotecii Atheneului, preţioase valori care
în anii
regimului de aşa-zisă „democraţie populară“ s-au „dizolvat“ literalmente
în
cadrul altor colecţii centrale sau regionale; sau au dispărut pur şi
simplu.
Cu acelaşi prilej am fost anunţaţi de înţelegerea validată cu conducerea
Uniunii
Compozitorilor şi Muzicologilor privind expunerea, în acest spaţiu – în
cadrul
evenimentelor anului aniversar – a colecţiei de tablouri ce aparţin
acestei
Uniuni de creaţie, colecţie găzduită acum, relativ impropriu, în
depozilele
Palatului Cantacuzino. Amenajarea potrivită a spaţiului se realizează cu
sprijinul Ministerului Culturii şi al Identităţii Naţionale.
Sunt continuate – o salutară reluare! – Conferinţele Atheneului, cele
care îmbogăţeau, cele care animă actualmente zestrea spirituală a
locului,
reluate în colaborare cu una dintre prestigioasele fundaţii culturale
bucureştene. Vor fi prezente pe scena Atheneului două dintre marile
personalităţi ale timpului nostru, doi deţinători ai Premiului Nobel!
Momente semnificative ale culturii muzicale naţionale observate
în contextul european al secolului trecut aşteaptă a fi evocate de o
manieră
coerentă. Se împlinesc 120 ani de la debutul în calitate de compozitor
al
marelui Enescu. În februarie 1898, la vărsta de nici 17 ani, la Paris,
în cadrul
celebrelor Concerte Colonne are loc prima audiţie a cunoscutului opus
Poema Română în a cărei secţiune finală este intonat Imnul Regal.
Aici, la Atheneul Român se desfăşoară bună parte a activităţii
concertistice, camerale, a lui George Enescu; aici, pe marea scenă, în
compania muzicienilor primului colectiv simfonic al ţării au putut fi
audiate
majoritatea opusurilor simfonice şi camerale enesciene; dar şi marile
opusuri
semnificative ale repertoriului european. Aici a dirijat Enescu prima
audiţie la Bucureşti a Simfoniei a IX-a de Beethoven, aici a susţinut,
în
compania câtorva colegi, prima audiţie romănească a ciclului integral al
Cvartetelor beetnoveniene de coarde.
sunt momente ce aşteaptă a fi
evocate în cadrul acestui an al
marilor semnificaţii, am în minte maturizarea colectivului
simfonic dar şi a publicului de concert, graţie directoratului
maestrului George Georgescu. Întregul repertoriu clasico-romantic şi cel
post-romantic a putut fi audiat la Bucureşti. În perioada interbelică au
evoluat
aici Pablo Casals sau Richard Strauss. Tot sub bagheta domniei sale,
după
război, în anii grei ai obsedantului deceniu, cu prilejul primei ediţii a
Festivalului
enescian al muzicii, a fost întrezărită prima rază de lumină venită
dinspre
lumea liberă. Menuhin revenea la Bucureşti pentru a se întâlni cu David
Oistrah, cântînd împreună celebrul Concert în re minor de Bach, creaţie
pe care fiecare dintre aceştia o cântaseră anterior în compania marelui
Enescu,
plecat în veşnicie numai cu câţiva ani în urmă. O mare expoziţie de
fotografii
evocatoare a marilor momente ale Atheneului este pa cale a fi
organizată.
Şi dacă prima parte a secolului trecut a fost dominată de inegalabila
personalitate enesciană, deceniile de mijloc, cea de a doua parte a
secolului
trecut, au făcut loc tot aici, la Atheneu, unor noi generaţii de
creatori. Unii
dintre aceştia constituie zona aşa-numit „clasică“ a muzicii româneşti;
îi
amintesc pe Mihail Jora, pe Paul Constantinescu, pe Sigismnund Toduţă,
pe
Theodor Rogalski, mai de curând pe Pascal Bentoiu. Este aşteptată
prezenţa
în programele de concert a generaţiei de aur a ultimelor decenii ale
secolului
trecut, a creaţiilor semnate de Aurel Stroe, Anatol Vieru, Miriam Marbe,
Ştefan
Niculescu, Tiberiu Olah, Dan Constantinescu, dar şi a creatorilor
actuali.
stagiunea simfonică va trebui atent corelată cu stagiunea
camerală; pentru a face faţă aspectelor de firească reprezentare
a valorilor naţionale, ce trebuie situate într-un cadru european
potrivit. Vor putea fi întâlniţi şi reîntâlniţi pe scena Atheneului
pianiştii
Elisabeth Leonskaja, Christian Zacharias, Plamena Mangova, vioncelistul
Andrei Ioniţă, dirijorii Horia Andreescu, Christian Badea, Cristian
Măcelaru,
dar şi minunatul Cvartet de coarde Arcadia, spre exemplu.
Primele două importante momente au şi avut loc; cu totul recent,
luni seara, sub bagheta dirijorală a maestrului Horia Andreescu s-a
desfăşurat
concertul închinat anului Marii Uniri din anul 1918, un program de largă
adresare oferit marelui public. Cu acest prilej instituţia Filarmonicii
bucureştene a fost decorată de Preşedinţia României cu una dintre cele
mai importante distincţii ale statului nostru. Iar la sfărşitul
săptămânii
trecute, sub bagheta maestrului Christian Badea, primul concert simfonic
al anului aniversar a debutat cu o lucrare enesciană de mare sugestie
poetică,
mişcarea simfonica Issis; momentul solistic îndelung aşteptat a fost
susţinut
de pianista Dana Ciocârlie. Trebuie remarcat, ambele concerte au dispus
de o structură-model, absolut firească fiecărui concert simfonic, au
adus
în atenţia publicului creaţii semnificative ale repertoriului românesc,
lucrări semnate de Constatin Silvestri, de Marţian Negrea dar şi de
Grigoraş
Dinicu sau Iosif Ivanovici.
Dată fiind marea sărbătoare a primului colectiv simfonic al ţării,
ar constitui un semn de specială dibăcie managerială invitarea pe scena
Atheneului a orchestrelor surori, a marilor ansambluri ce fiinţează în
regiunile istorice ale României, a orchestrelor simfonice din
Cluj-Napoca,
din Iaşi, din Timişoara… ; evident, în acest caz, suportul acestui
important
demers ar trebui să vină din partea Ministerului Culturii. Căci, nu
trebuie
o clipă uitat, Filarmonica bucureşteană a fost, de un secol şi jumătate,
şi
este în continuare, o instituţie de naţională reprezentare, cea mai
longevivă
dintre toate instituţiile ţării.