1969. Manii care ucid... Nu ştiu de unde, şi de ce... Un citat? Nu cred, aş fi subliniat... Dacă stau şi mă gândesc, aşa e: se pierde spontaneitatea... Mierliţă, ca erou... Ce nume! Poate... (se întrerupe)...
D. când era tristă, i se întâmpla des, - se ducea la un unchi al ei, nonagenar, fost amiral, care făcuse o hartă a lui despre marea Egee. El pretindea că Achile ar fi fost înmormântat la Chilia (de la Achile) şi că Letea ar fi fost o insulă pe vremea argonauţilor. Asta, credinţa lui în mormântul lui Achile, o încânta pe D., care se pregătea să scrie un roman. Ea se întorcea liniştită acasă, pusă pe lucru, după ce pleca din casa ,,amiralului" cu hărţile maritime şi cu teoriile lui năzdrăvane... D. este o fată inteligentă, complexată, nu ştiu din ce pricină, de unde o anumită gerontofilie... D. e şi scrimeură, ia lecţii de scrimă, fiind oarecum băieţoasă. Are şi ea o idilă cu un băiat, student la Politehnică, pe care îl cheamă Costache. Se duc împreună la operă să vadă Traviata, spectacol oficial, cu protocol, - regiza un sovietic. Ea îşi dă seama de paza straşnică ce înconjoară clădirea operei - veniseră la spectacol şi nişte ştabi mari... Angoasa ce o cuprinde în timpul spectacolului, văzând atâta pază în jur şi în sală, nişte civili având un aer complet străin de melomanii obişnuiţi... În prima pauză, vrea să plece, şi o ia la fugă pe tocurile ei înalte, cu rochia lungă de seară obligatorie, încurcân-du-se în ea; studentul se ia după ea; tipii care o acostau pe stradă văzând-o fugind şi plângând, nici nu avea bani să ia vreun taxi; băiatul o ajunge din urmă, vrea s-o oprească, să afle motivul; dar ea îl respinge, nu ştiu de ce i se păruse că şi el era unul de-ai lor. Odată, întrebată - Câţi ani ai? - Patruzeci de milioane! răspunsese imperturbabilă.
*
* *
...Privirea fixă a unuia ca o capsă de alamă percutată în mijloc... Potcoavele cailor trăgând o căruţă cu coviltir luminate pe dedesubt în ridicare de farurile unei maşini ce venea dindărăt pe asfaltul curat... Pescarii spuneau că era acolo un ţigan pe care-l chema Tase şi care săpase în mal o bortă cam de vreo doi metri şi că lumea se certa pe râme, pentru că Tase le vindea cu un leu râma... Ilie, orbul care vindea ziare, intră bocănind cu bastonul lui alb în alimentara în care se vindeau de toate, şi, ridicând capul în sus şi trăgând aerul pe nări, exclamă: ,,Da' aţi ars bine cafeaua!"... Un perete alb-alb de atâta inocenţă, pe care erau bătute piroane grele de fier de care lucrurile, prinse, să ţină... Trenul care face să se zguduie casa periferică în care se întâmplă să dorm mai mult timp. Prin somn, ghicesc dacă e mărfar, personal ori accelerat după cum se clatină temeliile casei, şi mă pomenesc vorbind singur prin somn: ăsta trebuie să fie acceleratul de cinci...
La pădurea Pustnicul, băiatul-chelner pe care-l cheamă Aurică şi care îşi făcea unghiile cu ojă şi se farda ,,ca să fiu curat la serviciu"... Cu un declic brusc, frigiderul începu să clănţăne în tăcerea nopţii în timp ce visam un fluture mare cap-de-mort... Supt la faţă, osos, cu ochi adânci, depărtaţi, cu părul tuns scurt ascunzând un început de chelie şi cu un aer de violenţă abia stăpânită, purtând totuşi o urmă de duioşie. M-a întrebat, clar: ,,Vrei să-ţi produc o suferinţă?" Cel mai mult m-a şocat predicatul, atât de cult, de intelectual: ,,să-ţi produc..."
Cei doi morţi pe munte (Lacul Bâlea) proptiţi de o stâncă, morţi de epuizare, rătăciţi, fiind ceaţă. Unul, cu un biscuit în mână, cu rucsacul deschis, în care cealaltă vârâtă, părea să caute ceva. Trei ciobani, găsindu-i, îi duc la vale înveliţi în pături, lupii, vulturii n-apucaseră să-i sfâşie... Taxatoarea Fâlfănescu Dumitra cu geanta ei de gât în tramvaiul 5, care întoarce la Sf. Gheorghe, adresându-se unui grup de derbedei care călătoriseră fără bilet câteva staţii: ,,Nenorociţilor,... să vă calce tramvaiu'... să n-aveţi parte... (neinteligibil) ...să dea damblaua-n voi... să vă moară copiii (!!!)... să vă lingă pă bot câinii... Să... (ceva cu coliva)... Cerul foarte limpede deasupra munţilor, Luceafărul apărut, spinarea ninsă a Bucegilor roză sub palpitaţia vie a stelelor, jos ger, zăpada scârţâie puternic... Momentul în care C. trece peste pietroaiele vinete brăzdate de şuviţe albe de silex ale drumului şi deschide portiţa de lemn ţinând în braţe snopul tânăr de grâu cules şi cum se apropie el de cişmeaua deschisă ce răpăie cu putere, liberă şi prinde snopul de grâu verde încă de ţeava cişmelei având în acel loc o sârmă înnegrită ca un fel de zgardă... C. întârzie lângă cişmeaua făcând zgomot cu jetul ei de apă neîntrerupt trimis departe, în timp ce naşa F. măturând prin preajmă, aplecată, lasă să i se vadă ciorapii răsuciţi în jurul jartierei, picioarele, pulpele ei albe plecând brusc în sus... V. făcut după fizicul lui P.P. activistul, un profesor de filosofie care amintea tot timpul de Karl Jaspers, ceea ce era surprinzător la un marxist. Faţa plină de negi albicioşi, ochelari cu lentile groase sub care globurile oculare, mărite, aveau o mare mobilitate părând că se surpă într-o parte când schimbă unghiul vederii, cu pupilele trase mult în coţurile ochilor. O expresie de mirare când întoarce brusc capul, mai ales, cu o mişcare de cap de şoim sau de vultur, lăsând puţin corpul în jos, între umeri... Octavia, după ce alergă cu ghiozdanul ei de şcoală săltându-i în spate, se opreşte, se aşează pe uliţa pavată cu pietroaie colţuroase de râu şi se apucă să bocească, un bocet nemaiauzit, inventat de ea... Pe veterinar îl va chema Coriolan Idrea. Şi chiar aşa îl va recomanda bătrânul B., primarul satului: ,,Domnul Idrea Coriolan, veterinar şi zoolog de valoare..." ...Căpitanul R., fost cavalerist, fost amant al moşieriţei Păvăloaia rămasă văduvă şi care, după războiul al doilea, ajunge îngrijitor la parcul zoologic din Bârlad, ,,parc" vorba vine, dar aşa i se zicea. E chemat urgent în altă localitate din Moldova mizeră, înfometată şi pleacă într-acolo cu personalul şi cu echipa lui... Pe drum, li se face foame şi mănâncă cu toţii, împărţind în felii egale salamul fatal, bun pentru stârpirea şoarecilor, în care nu mai aveau decât să pună ceva şoricioaică... Era pe la Paşcani. Loc important... Scena cu paparuda în satul din Ialomiţa; vin mai multe ţigănci dintre care unele tinere îmbrăcate în frunze, foi de porumb, de floarea soarelui şi dansează ţipând şi dansând, fiicele Indiei; toţi aruncă în ele căldări de apă, orice sursă de apă, să se termine cu seceta; ...în timp ce eroul priveşte scena, ca şi când ar fi împrejurările unui destin ce ar fi putut să fie al lui, destin petrecut undeva într-un timp păgân, de mult revolut, a cărui istorie nu se cunoaşte...
