Născut în 1975, în Oltenița. Licențiat în Științe Economice – Finanțe-Bănci, dar și în Electrotehnică, cu burse/stagii de pregătire în Anglia, Franța, Italia, Belgia. Un homo europeus, carevasăzică. Ca poet, a debutat în 1995 în „Tineretul liber“. De atunci, încearcă, insistă, ba uneori chiar izbutește, până la un punct, să se facă vizibil cititorului de poezie. Vizibilitate pe care, sunt sigur, i-o va aduce deplin pagina din România literară. Da, despre consacrare vorbesc. Orice poet adevărat merită clipa asta. Iar Alexandru, cu toate finanțele lui din cap, este un poet adevărat. Ca Wallace Stevens, de pildă, preferatul meu dintre liricii americani. Mai au ceva în comun acești doi „bancheri” în afară de „alfabetul unei lucidități/chemate și alungate repede”: la data când scriu nota asta, pe nici unul nu l-am cunoscut personal. (Marian Draghici)


Alte mesaje către Iulia

1.
Aproape că trecuse noaptea Iulia,
și ochii unei privighetori ardeau
în dreptul casei
Umezeala serilor rămăsese în ștergare
Împodobisem cu ghirlande oglinzile
în așteptarea ta și ele mă priveau
de parcă ar ști o mare taină
Printre molizi pâlpâiau febril stelele
când a nădejde când a disperare
Un amestec de somn și nesomn
mă înviorase
Și orice cuvânt trebuia folosit
cu grija unui negociator de ostateci
Privită din toate unghiurile
camera nu avea nimic pictural
Iar dimineața sosea încet
ca o rugăminte abia auzită
ca o Magdală
venită să spele cu părul ei de raze
vanitatea celui ce nu mai vrea să știe
cine pentru cine
a rămas celălalt

2.
Cineva pe care nu-l cunoaștem Iulia,
ne va salva și de data aceasta
și-n funinginea dimineții de ianuarie
prin orașul prins în menghina frigului
când golul din noi
poate face să crească golul din jur
vom fi aproape liberi
în aceeași cameră mirosind a pelin
și a mere domnești
unde mâinile mele îți recapitulează
trupul
și unde nici un târziu
nu se poate asemăna cu altul
iar printre amabilități
ce dau impresia
de permanență și continuitate
vom afla pe buze
zâmbetul senin al aceluia
ce a dus la bun sfârșit o suferință

3.
Ca într-un forceps ne ține amiaza Iulia,
și fiecare gest de acum
îl anulează pe cel de dinainte
Ninge cu fulgi mari
ca niște mici păpuși de vată
Vrăbiile mușcă cu umbra lor pământul
În câteva lacrimi se adună toată
sarea mărilor lumii
și toate gradele de comparație
printr-o chițimie cu pereții albaștri
când gongul orei precise
ajunge la noi precum verdictul
unui crupier
Zăpada devine o formă condensată
a zilei
unde natura moartă din acuarele
devine din ce în ce mai vie
și ne amenință să vorbim despre noi
ne seduce și ne lăsăm seduși

4.
Cele mai importante ore de după iubire
sunt primele douăzeci și patru Iulia,
modul în care le trăim
este ceea ce ne definește
când amarul cognacului Rémy-Martin
este doar începutul,
când totul pare o peliculă de cinema
unde fiecare secvență nu are
nici o legătură cu cea de dinainte
iar fiecare milimetru cub de oxigen
face implozie
Toate minunile lumii
devin înfăptuiri rezonabile
și încet înveți să trăiești și fără tine
Doar orașul învelit sub acordurile
de clavecin
ne dictează gesturile greoaie
precum mașina „Follow me ”
ghidează la sol avioanele
după o aterizare forțată

5.
Fiecare va iubi Iulia,
cu propria sa imagine despre iubire
iar ceea ce dorești să faci și nu ai reușit
vei face până la urmă într-un fel
sau în altul
așa cum substanța activă din perfuzii
trecută prin branulă își va face efectul
puțin mai târziu
Suntem doar copiii teribili
ai unei urbe îmbătrânite și
tinerețea noastră
ar putea ține loc cantinei sociale
Înălțăm zmee peste terase
și acoperișuri
Străzile ni se culcă la picioare cuminți
Vor veni zile grele
iar noi vom fi ușori reperabili
ca o pasăre din atlasul de arheologie
și nu o să ne temem
de volta atâtor încercări
ce vor sta în noi precum drugii
în zidurile unei cetăți fortificate

6.
Toate obiectele ce mă înconjoară Iulia
par scoase din recuzita unei trupe
de actori ambulanți
Pe geamlâc stau cadrele serii
vetuste și calde
și credința mea încă nestrămutată
că veștile tulburătoare n-au
să vină niciodată
în prima zi a săptămânii
și curtea interioară a unei săli
de coregrafie
unde credeam că îndrăgostiții
sunt niște zei
ce au renunțat la tot și au decis
să se mute pe pământ
și mirosul mâinilor tale persistent
în ceștile de capuccino
și revolta mărunțindu-se lent
într-o miercuri în care
nu vom ști când și unde
se termină cu adevărat
influența pe care o are asupra ta
cel ce te-a iubit

7.
Eu atunci nu știam Iulia,
că o formă de relief
poate fi o formă de aducere aminte
undeva lângă tâmplăria galbenă
și calorifere de fontă
a unui apartament cu camere puține
printr-un oraș studențesc
și industrializat
din Sud Estul Europei
unde se juca șotronul peste linia
Huntington
și sâmbăta părinții lucrau fără spor
să mai întindă cortina de metal
peste tot ce urma după cuvintele
made in
Chiar nu știam nimic
despre darwinismul social al planetei
nici de recesiuni ce pot eroda statuia
libertății
Te presimțeam doar pe tine
printre răsfoitul hârtiilor tipărite neglijent
al revistelor color
de unde actrițe cu box-office
încercau să mă păcălească
să mă îndrăgostesc de ele
și să nu te mai aștept

8.
Te doresc atât de mult Iulia,
încât orașul se topește lent
ca un bulgăre de ceară chinuit
de o flacără subțire
Mă încearcă fraze pe care
gura rostindu-le se va răni
Ochii îmi par depărtare pentru un cer
mai bun
și deopotrivă capătul unei arme precise
Anotimpul parcă inventează planete
pentru noi
și dincolo alfabetul unei lucidități
chemate și alungate repede
când patina toamnei devine
un radar ce detectează singurătățile
tu o să rămâi
cu toată prezumția de vinovăție
a trupurilor
ca o tăietură proaspătă a pielii
ce nu o să aibă vreme să se închidă

9.
Zi după zi Iulia, noi eram aceiași
și de nerecunoscut
Ne iubeam cu atâta încrâncenare
de parcă de noi ar fi depins
îndreptarea în lume a lucrurilor
Altfel era mereu duminică
Se cânta mult Brahms la pianul alb
din grădina botanică
Ca o lamă de sabie
lumina de mai parcela grădinile
și apoi cădea grațios
peste bemolul dintre clape
Genunchiul tău inventa
un nou tip de porțelanuri
și o adiere răcoroasă
sabla întreaga urbe către ora ceaiului
când răul consuma mai mult decât binele
și micul nostru sărut de întimpinare
rămâne un „faire époque”

10.
Erau ceasuri jilave Iulia,
când părea mai simplu să înțelegem
ce se întâmplă cu alții
decât să privim spre noi
Lumea părea un abator de sunete
și vântul fluiera prin cămașa de tablă
a unei armuri
Mizam pe partea de noblețe
a celor singuri
când auzeam vocea ta prelucrată
fără milă de circuitele minuscule
ale telefonului
povestindu-mi cum toate vietățile
sunt capabile de un înalt devotament
și de o crudă barbarie
ca într-un remake fellinian
unde nu poți fi bun și frumos decât puțin
și cum o plajă imensă atacă câmpia
iar valurile ce înaintează
par a fi primăveri
ce fug dintr-un vid în altul

11.
Norii aceștia albi Iulia, nu au fost niciodată
mai sus ca acum
când tu mi-ai spus că ție îți pot
mărturisi orice
și culorile serii
par a se scurge dintr-o aripă
de pescăruș
când suferința se transmite
mai ușor decât
orice extaz
când inocențele se negociază
prin lumina hipnotică
ce o împrăștie lămpile Berger
iar noi dansăm
până când vom îngenunchea orchestra
pe terasa acestui cazino marin
unde nu ne pasă de grimasa
orbitoare a fațadei
nici de risipa șampaniei rose
știind că atunci când pleci la drum
și nu ești singur
trebuie să fii oricând pregătit
să poți duce în spate
pe cel ce nu mai poate să continue