Directorul Teatrului Mic, domnul Mihai Dinvale s-a ţinut de promisiune, lăsând porţile teatrului larg deschise şi pentru spectacole de dans, aşa cum declarase la conferinţ a de presă de la precedentul spectacol al lui Gigi Căciuleanu, iar acesta din urmă a recidivat, dăruindu-ne o nouă premieră.

Prima surpriză, şi cea mai mare, a fost reintegrarea Dansului în Festivalul Internaţional „George Enescu” – ediţia 2015. La conferinţa de presă de anul trecut, se anunţase că spectacolele de dans nu au fost acceptate în ediţia acestui an, motivele invocate fiind jenant de false: că nu sunt fonduri suficiente, când de fapt Fundaţia Art Production – JTI oferea Festivalului, cu aceeaşi generozitate, ca şi în alţi ani, un spectacol al Companiei Akram Khan (pe care l-am văzut totuşi în acest an, dar în afara Festivalului Enescu), şi că nu va putea fi gata sala mare a Teatrului Naţional, până în septembrie – ori noi am admirat universul atât de special al lui Akram Khan exact pe această scenă, cu cinci luni înainte, în mai. Între timp, s-au schimbat în parte organizatorii decidenţi şi Dansul şi-a găsit din nou loc în paginile Festivalului, tot cu acelaşi susţinător, Fundaţia Art Production – JTI.

Restul surprizelor ne-au fost oferite de creatorul spectacolului, Gigi Căciuleanu, dar cu surprizele sale suntem deja obişnuiţi, căci acest artist neobosit este mereu altul, reinventându- se de fiecare dată, la fiecare nouă apariţie. Evoluţia pe aceleaşi coordonate parcă nu îi prieşte. Nu numai că tot timpul lucrează cu alte companii din toată ţara, dar şi propria sa companie nu-şi păstrează decât numele, Gigi Căciuleanu Romania Dance Company, căci interpreţii sunt mereu alţii. La marele său spectacol din Anul Caragiale, D’ale noastre, strânsese în cadrul companiei un mănunchi destul de mare de artişti, dansatori şi actoridansatori de certă valoare, dar la următorul spectacol, fabriKa, erau cu totul alţii cei care i-au pus în pagină viziunea coregrafică. La fel a fost şi de astă dată, la recenta premieră, Un Minut De Dans sau UF!!!, la care creatorul spectacolului a fost şi interpret, alături de omul orchestră, şi în parte şi dansator- actor, Paul Ilea şi de dansatorii Irina Ştefan şi Răzvan Stoian, singurii păstraţi din grupul de la spectacolul fabriKa.

Mai întâi Gigi Căciuleanu ne-a oferit un mini one-man-show, în care ne-a purtat pe diferite meridiane şi paralele, căutând să evidenţieze de fiecare dată cum diferenţele de scriitură şi limbă genereză şi atitudini diferite, ilustrate de plastica propriului său corp, timp în care ne-a recitat, de exemplu, şi lungi poezii în franceză şi în rusă, totul pigmentat cu mult umor. Ştiam de mult că umorul se adaugă adesea producţiilor sale coregrafice şi că Gigi Căciuleanu se exprimă cu dezinvoltură şi verbal şi în scris. Apoi au intrat în scenă şi ceilalţi artişti, adică Paul Ilea, căruia coregraful i-a cerut ca să pornească, în fragmentele muzicale cântate la diferite instrumente, de la temele cele mai cunoscute ale „colegului” săi Wolfgang Amadeus Mozart, pe care să le continue în felul său, în modul cel mai „drăgăstos irevenţios”, şi alături de el au intrat şi cei doi dansatori, Irina Ştefan şi Răzvan Stoian. Aceştia au avut de-a lungul spectacolului mai multe momente în care şi-au pus în valoare propria plastică corporală, în calupuri, gândită de coregraf. Printre cele mai consistente au fost partitura coregrafică care a însoţit Glossa lui Eminescu, sau dansul final cu pălăriuţe roşii. Deloc simplu, ba chiar riscant să încerci să însoţeşti versurile Vremea trece,vremea vine/ Toate’s vechi şi nouă toate, cu mişcările unui cuplu de dansatori. Dar mişcările simple, repetitive, cu partituri diferite de la o sfrofă la alta – clar venite din şcoala lui Miriam Răducanu, dar gândite acum de Gigi Căciuleanu – au avut puterea să se armonizeze cu Glossa. A fost cea mai grea piatră de încercare a serii şi un pariu câştigat. Dar într-o pauză pentru schimbarea costumelor celor doi dansatori – foarte simple de altfel, doar cu câte un detaliu care dădea nota specifică – a dansat mai concentrat şi coregraful, reuşind să depăşească amprenta pe care timpul nemilos şi-o pune pe trupurile noastre.

Dar Gigi Căciuleanu a vrut să introducă publicul şi în laboratorul de creaţie, să-l facă să înţeleagă ce înseamnă un minut de dans, un singur minut din multele minute care alcătuiesc un spectacol – de unde şi titlul ales pentru această premieră: Un Minut De Dans sau UF !!!. La fiecare spectacol coregraful inventează acest minut, căruia trebuie să-i facă faţă compozitorul şi cei doi dansatori, să-l reţină şi să-l repete până când îl pot reda în forma lui cea mai bine închegată. Iar în final, ne-a mai dăruit o surpriză, a invitat-o stăruitor pe scenă pe Miriam Răducanu, încercînd să evoce tradiţia şi magia Nocturnelor 9 ½. Gestul în sine înseamnă mult în zilele noastre, când relaţia între generaţii se reduce cel mai adesea la contestaţii şi adversităţi şi nu la elegante reverenţe, încărcate de recunoştinţă. Urcaţi pe scenă, a dansat mai mult el în jurul ei, dar a schiţat şi Miriam cîteva mişcări. Şi erau la fel ca cele de altădată. Şi a trebuit să o revăd pentru cîteva clipe ca să îmi dau seama că îmi era dor de dansul ei.

Atmosfera întregului spectacol a fost una destinsă, atât de bine venită în contextul global în care trăim. Gigi Căciuleanu s-a jucat cu noi, cu publicul, dar numai o personalitate care are farmecul pe care-l are el o putea face, fără a cădea în derizoriu. Şi în acelaşi timp, atmosfera a fost şi foarte caldă, ne-a hrănit sufleteşte. Acesta este un lucru rar, aflat la mare distanţă de ceea ce ne oferă astăzi atât dansul de Operă cît şi dansul contemporan, care ne pot bucura ochiul şi mintea, dar nu ne pot îmbogăţi sufleteşte. Ceva le lipseşte, un grăunte de emoţie. Şi când eşti uscat pe dinăuntru nu ai din ce dărui şi altora. Aşa că spectacolul lui Gigi Căciuleanu a fost ca un balsam menit să amorţească durerea provocată de gaura neagră în care a intrat Compania de balet a Operei bucureştene, care a evacuat complet creaţia românească, dar şi agitaţia uneori cu rezultate benefice, alteori sterile, ale dansului contemporan.