Maria Grapini (ministru
delegat pentru întreprinderi
mici şi mijlocii, mediu
de afaceri şi turism în
guvernul Victor Ponta,
între 2012–2014, în
prezent – europarlamentar)
a atras atenţia ziariştilor
prin greşelile de gramatică făcute
în mod curent. Mulţi dintre ziarişti
fac ei înşişi greşeli de gramatică,
este adevărat, mai subtile, dar
aceasta nu-i împiedică să se amuze
pe seama Mariei Grapini, văzută
ca o regină a agramatismelor.
Meritele ei remarcabile în relansarea
industriei textile şi crearea de noi locuri
de muncă trec astfel neobservate, puse
în umbră de pitorescul personajului.
Cartea sa, Viaţa, între scrieri şi transscrieri,
apărută nu de mult (şi aproape
imediat reeditată!) poate fi considerată
un adevărat recital de folosire precară
a limbii române.
În carte sunt două categorii de texte:
interviuri cu Maria Grapini şi un roman,
probabil autobiografic, scris chiar de
mâna distinsei doamne, considerată
una dintre cele mai de succes femei
din România.
Formulările nefericite din răspunsurile
date unor ziarişti ar putea fi trecute cu
vederea, pentru că n-au regim de text
literar. Dacă luăm un interviu unui boxer
care tocmai a învins într-un meci greu
sau unui cosmonaut întors pe Pământ
dintr-o expediţie riscantă, ne interesează
ceea ce spune interlocutorul nostru mai
mult decât cum spune. Şi totuşi, dezacordurile
gramaticale sunt în acest caz prea frecvente
ca să treacă neobservate:
„A dispărut mica industrie, locurile
de agrement, liceul, gara.”;
„Lumea nu mai încape în recepţia
hotelului. Ambasadorul României şi
tot personalul de la misiunea economică
a României este prezent la acţiune.”;
„Un nou ropot de aplauze se pornesc
imediat.” etc.
Apoi, ne atrag atenţia multe exprimări
nefericite, unele de un umor involuntar:
„– La noi [în comuna Bereşti, din
judeţul Galaţi, declarată în 1970 oraş
– localitate în care s-a născut Maria
Grapini], Moş Nicolae nu exista, ca şi
cadouri, dar era hramul bisericii”;
„ – În studenţie au fost multe amintiri
haioase.”;
„Nu-mi plac zilele să fie la fel, chiar
dacă sunt plăcute.”.
Romanul Viaţa, între scrieri şi transscrieri,
inclus în acelaşi volum, este
judecat inevitabil de cititori ca un text
literar, astfel încât folosirea incompetentă
a limbii române nu prea mai poate fi
privită cu îngăduinţă. Cum să se erijeze
în artist al cuvântului cineva care nu
este nici măcar un utilizator corect al
cuvântului?
„Mi-a plăcut istoria şi sportul.” –
afirmă cu aplomb un personaj luminos
al cărţii. Şi lista de dezacorduri din
roman este lungă.
Dar şi mai lungă este lista de banalităţi
formulate solemn. Iată un fragment
dintr-un dialog între protagoniştii romanului,
Oana şi Mark, care, îndrăgostiţi unul
de altul la a doua tinereţe, pleacă într-un
fel de voiaj de nuntă în insula Creta:
„– Dragă Oana, Creta este pentru
mine un tărâm al eternităţii, mereu
deschisă către Europa şi restul lumii.
Insula Creta, cu plajele şi stâncile
sale sălbatice, este, din punctul meu
de vedere, cea mai frumoasă insulă a
Greciei şi cea de-a cincea ca mărime
din Europa.”;
„– Mark, prietenia, alături de sănătate,
este cea mai preţioasă comoară.”
Cum poate fi insula Creta cea
de-a cincea ca mărime din Europa
din punctul meu de vedere? Nu este
vorba de o ierarhie obiectivă, care
are drept criteriu suprafaţa în kilometri
pătraţi a insulelor europene?
Romanul, în care cuvântul extraordinar
este repetat de zeci de ori, înduioşează
şi plictiseşte printr-o paradă de fericire
convenţională, lipsită de orice legătură
cu literatura:
„Şi am făcut, am făcut multe, pentru
că Dumnezeu a vrut aşa, iar eu am dorit
să muncesc, să consum timpul util.
De aceea eu cred că viaţa este frumoasă
şi atunci când ai greutăţi, dacă ştii să
alegi, să vezi partea utilă, frumoasă,
să transformi greutatea într-o încercare
pentru care tu poţi fi fericit, găsind soluţii
să o depăşeşti. Când am născut băiatul,
a fost ceva extraordinar. Am avut
mari probleme la naştere, dar frumuseţea
copilului, a ceea ce simţi ca mamă, a
acoperit greutatea naşterii. Nimic nu
poate fi mai înălţător decât să dai naştere
la o nouă fiinţă, s-o vezi cum creşte,
cum se transformă încet, încet şi ajunge
om matur, care, într-o zi, te depăşeşte
în toate. Vezi, cum să nu spui că viaţa
este frumoasă, că poţi fi şi fericit??”
Maria Grapini este o femeie capabilă
şi frumoasă. Mi-am spus, citindu-i cv-ul
şi privindu-i fotografia, înainte de a
deschide cartea, că în cazul ei poate şi
greşelile de gramatică au farmec. Nu
au.
