Să ieşim însă pentru o clipă din lumea minunată a lui Alexandru Paleologu şi să intrăm în cea mai precisă, dar infinit mai seacă a arhivelor. Mihai Sorin Rădulescu, cunoscut expert în genealogii, a schiţat partea vizibilă din arborele genealogic al familiei scriitoruluii. Dacă prinţii genovezi şi împăraţii bizantini rămân în legendă, în vorbele lui Iorga şi în imaginaţia scriitorului, primul strămoş direct dovedit al lui Al. Paleologu, este, aşa cum ştia şi scriitorul, medelnicerul Mihalache Paleologu. Catagrafia boierilor Ţării Româneşti de la 1829 îl menţionează după cum urmează: „Mihail Nicolae Paleologa, n. Mitilini, 58 ani, medelnicer, şade în Buc., n-are nici o stare”ii. Cum bine observă genealogistul din document rezultă că strămoşul scriitorului s-a născut în anul 1771, iar la 9 decembrie 1832 se afla încă în viaţă, numele său fiind menţionat într-un act de judecată. Medelnicerul Mihalache Paleologu a avut, printre alţi descendenţi, un fiu, Nicolae Paleologu, ajuns până la demnitatea de serdar şi mort în anul 1874. Nicolae Paleologu este tatăl lui Mihail (Mişu) Paleologu 1848 – 31 decembrie 1903), doctor în Drept la Paris (1869), consilier la Curtea de Casaţie şi director al ziarului „Timpul”. A avut două căsătorii, din cea de-a doua, cu Eugenia Haciulea (1850-1932; de origine macedoneană), rezultând doi copii, Mihail şi Cleopatra. Mihail Paleologu (1884-1956), tatăl scriitorului, figură marcantă a Baroului bucureştean `n perioada interbelică a fost de două ori deputat şi a ocupat funcţiile de secretar general la Ministerul de Justiţie (1930) şi la Ministerul de Finanţe (1932). A fost însurat de trei ori, Alexandru Paleologu fiind fiul celei de-a doua soţii, Elena Pennescu-Vidraşcu.
Foarte interesante sunt şi consideraţiile pe care Mihai Sorin Rădulescu le face pe marginea ascendenţei materne a scriitorului. Astfel, după divorţul de Mihail Paleologu, Elena (fostă Pennescu-Vidraşcu) s-a recăsătorit cu inginerul Alexandru Zarifopol, nepot de văr primar al criticului Paul Zarifopol şi rudă a lui Spiru Haret. Este fiica lui C.B. Pennescu – deputat şi, ulterior, senator, primar al Iaşilor şi director al Teatrului Naţional din acest oraş şi a Sofiei Livaditti, nepoată de fiu (Alexandru, 1836-1894) a pictorului de origine dalmatină Niccolo Livaditti (1804-1860) şi a soţiei acestuia florentina Carlotta Cianchi (1808-1864). Sora Sofiei Livaditti, Adela, s-a căsătorit cu boierul moldovean Constantin Vidraşcu. Ei au adoptat-o pe nepoata lor Elena Pennescu, aceasta purtând în continuare numele Vidraşcu. Despre bunicul dinspre mamă al scriitorului, C. B. Pennescu, se mai ştie că este fratele soţiei fostului ministru Gheorghe Mârzescu. Părinţii săi sunt pitarul Bănică Penescu şi Sultana Robescu, descendenta unei vechi familii boiereşti din Râmnicu Sărat. Din familia Pennescu s-au mai distins diplomatul Dimitrie Pennescu, ministru plenipotenţiar la Vatican, Stockholm, Oslo şi Copenhaga, cumnat al omului politic liberal Mihail G. Orleanu, şi inginerul Christian Pennescu-Kertschiii.
Din familie, tatăl, avocatul Mihail Paleologu a fost principalul model în anii formare intelectuală ai viitorului scriitor, aşa cum reiese şi din mărturisirea pe care mi-a făcut-o în interviul publicat de România literară.iv Un foarte detaliat portret al avocatului Mihail Paleologu, inclusiv din perspectiva aptitudinilor sale culturale face scriitorul în convorbirea cu Filip-Lucian Iorga. Admiraţia fiului pentru părintele său luminează fiecare frază: „S-a născut în 1866. A fost un mare avocat cu studii la Paris, cu un talent extraordinar şi o ştiinţă de carte nebună. După ce s-a întors de la Paris a fost şef de cabinet al ministrului liberal Emil Costinescu. Pe urmă a luptat în Primul Război Mondial şi a fost grav rănit în Transilvania, având nevoie de vreo 11 operaţii efectuate de Ernest Juvara”.v Despre acest avocat care, uneori, pleda gratis pentru frumuseţea cazului mai aflăm că, în tinereţe a cochetat pentru scurtă vreme cu literatura: „În tinereţe, tata a făcut şi pe poetul; scria elegii pe care le publica la „Sămănătorul” şi traducea din simboliştii francezi şi germani. Le-a repudiat însă destul de repede şi toată viaţa a râs cu cruzime de propriile «opere», pe care le considera nătânge şi ridicole, din care cauză adoptase următoarea vorbă. «Tous les élégiaques sont des cochons» (dacă la mijloc nu este o confuzie, cu siguranţă e o parafrază aş zice postmodernă, combinaţie între „gluma” bunicului scriitorului, Mişu Paleologu, cu junimiştii, care ar fi porci fără excepţie, şi o „cugetare” atribuită lui Baudelaire, construită pe acelaşi calapod logic: „Tous les élégiaques sont des canailles”; se vede treaba că formula s-a transmis din generaţie în generaţie, fiind mereu adaptată la imperativele ideologice şi/sau estetice ale momentului –n.m.T.U.). Scăpaseră de repudiere doar vreo două-trei epigrame.”vi
_________________
i Mihai Sorin Rădulescu, Genealogii, Editura Albatros, Bucureşti, 1999.
ii Apud Mihai Sorin Rădulescu, op.cit., p. 198.
iii Pentru mai multe detalii privind ascendenţii lui Al. Paleologu vezi Mihai Sorin Rădulescu, op.cit., pp. 198-200.
iv Nu cred în aptitudinile... România literară, nr.9/2004
v Breviar pentru păstrarea clipelor, p.26
vi Idem, p. 27.
