Ultima expoziţie a marelui pictor spaniol la Paris datează din 1979, când acesta era încă în viaţă. Născut în 1904 şi dispărut în 1989, Dali a fost un personaj ciudat şi plin de contradicţii. Pasionat de revoluţia bolşevică în tinereţe, când îl cita pe Lenin (”libertatea nu serveşte la nimic”), îl declara „sfânt” pe Franco la puţin timp de la moartea acestuia. În 1979, expoziţia a debutat cu o grevă a personalului, uşile rămânând închise, dar a fost apoi vizitată de aproape un milion de persoane. Dacă prima expoziţie cuprindea tablouri din ultima perioadă de creaţie a artistului, cea de azi reprezintă o retrospectivă asupra întregii opere, de la debuturi la „Coada rândunicii”, cel din urmă tablou al pictorului. Dali are reputaţia, pe care expoziţia o confirmă, a unui pictor provocator şi chiar sulfuros, manierist, suprarealist, miniaturist, experimentalist. Opera nu se rezumă la pictura de şevalet. A lucrat cu Luis Buñuel, Alfred Hitchcock şi Walt Disney pentru cinema, a anticipat arta numită, pentru caracterul ei efemer, performance, influenţându-i, mai ales, pe artiştii plastici americani. A fost, cu siguranţă, un desăvârşit „scenarist” al propriei vieţi şi arte, jucând tot timpul mai multe roluri, intrigând, fascinând şi oripilând deopotrivă.