Nu mai este o noutate că, de ani buni, în mediul academic s-a impus acest Colocviu Naţional Universitar de Literatură Română Contemporană. Desfăş urat la Braşov în perioada 25-26 aprilie, evenimentul, finanţat prin proiectul Excelenţă Culturală Academică Braşoveană de Primăria Municipiului Braşov, a ajuns anul acesta la cea de-a X-a ediţie.

Se înnoadă, iată, o tradiţie destul de substanţială – e de prisos să mai menţionăm singularitatea ei, adesea sesizată – a interogării mizelor literaturii contemporane pe viu. Şi, implicit, a efortului de a antrena în spaţiul universitar studiul autorilor recenţi, mai mult sau mai puţin canonici. Valoarea invitaţilor ale căror opere fac miezul discuţiilor şi aroma intelectuală penetrantă a evenimentului nu au fost nici de data asta dezminţite. Colocviul braşovean i-a reunit pe prozatorul Dumitru Ţepeneag şi pe poetul Dorin Tudoran. Opţiune cu atât mai provocatoare cu cât ambii sunt figuri proeminente ale exilului şi „disidenţei” româneşti. Caracterul uneori tensionat şi generator de forţe divergente al relaţiei scriitorilor atât cu viaţa culturală şi socială autohtone, cât şi a unuia cu celălalt, a turat motorul dezbaterilor şi problematizărilor. Dorin Tudoran, de pildă, nu a evitat să se confeseze, în deschiderea colocviului, despre refuzul lui Ţepeneag de a-l întâlni la Heidelberg. Simţind totuşi nevoia să adauge imediat un reticent „dar nu vreau să lămurim problema” şi mărturisind că este dificil să faci destăinuiri atunci când nu cunoşti ce fel de audienţă ai. Teoreticianul onirismului literar nu a ocolit nici el savuroasa zonă anecdotică. Intervenţiile sale au invitat, în mare parte, la pătrunderea în culisele grupului oniric, „un pic descreierat”. Totodată, Dumitru Ţepeneag a aruncat publicului numeroase cârlige privind legătura sa cu lumea politică de dinainte şi de după ‘89, relativizând însă în permanenţă şi jucându-se cu perspectivele. La un moment dat, prozatorul a afirmat plin de umor: „de la alcool m-a salvat Ceauşescu, că m-a dat afară din România.”
Astfel, mitologia conferinţelor scorţoase, de înaltă, dar inflexibilă ţinută academică, a lăsat locul – aşa cum se întâmplă în fiecare an la manifestarea care aduce la un loc în Aula Universităţii „Transilvania” profesori, cercetători şi studenţi din treisprezece universităţi – discuţiilor fireşti şi nonşalante, purtate într-un spirit fertil al sociabilităţii şi confruntării degajate de idei. Derularea colocviului a urmărit pe parcursul celor două zile etapele şi punctele de cotitură obişnuite. Discursul inaugural a fost ţinut de Andrei Bodiu, despre Dorin Tudoran. Profesorul şi criticul a semnalat prefacerile poeziei autorului timişorean. Dumitru Ţepeneag a fost prezentat de Ovidiu Moceanu, care a trecut în revistă istoria onirismului românesc şi a pus în lumină însemnătatea politică a orientării. După cele două expuneri introductive în opera şi traseul scriitoricesc ale invitaţilor, a sosit rândul acestora din urmă să dea frâu liber fluxului „confesiunilor de autor”. Dorin Tudoran a atras atenţia că „nimic în poezie nu poate fi mai presus de imaginaţie” şi a conchis, de asemenea, poetic, că descoperirea Graalului le rămâne cititorilor. Dumitru Ţepeneag a povestit, în maniera ludico - nonconformistă, plină de vervă, circumstanţele înlesnirii debutului său în „Gazeta literară” de Sami Damian, cu care înainte jucase şah pe Lipscani. Rolul realizării sintezei i-a revenit profesorului Mircea Martin. Acesta şi-a exprimat aprecierea faţă de exemplaritarea nu doar literară, ci mai ales morală a celor doi scriitori.
În cadrul sesiunii studenţilor, împărţită, se ştie, în două secţiuni desfăşurate în paralel – una consacrată poeziei lui Dorin Tudoran, cealaltă prozei lui Dumitru Ţepeneag –, spiritul critic a fost la el acasă. Textura tematică densă a lucrărilor şi ideile îndrăzneţe ale studenţilor şi masteranzilor participanţi i-au ispitit pe autorii-temă la deschiderea unor largi acolade discursive în partea rezervată discuţiilor. Ceea ce nu înseamnă că s-au lansat în excursuri ex cathedra infructuoase. Aceştia au pus o serie de probleme spinoase ale actualităţii, precum viaţa în comunism, relaţia cu Securitatea, (auto)cenzura sau disidenţa. La secţiunea dedicată lui Dorin Tudoran, remarcate îndeosebi au fost lucrarea Oanei Purice, de la Universitatea din Bucureşti, cu titlul Re-constituirea identităţii poetului Dorin Tudoran, şi cea a Senidei Miricescu, reprezentanta Universităţii „Transilvania” din Braşov, care a vorbit despre Prefigurări ale exilului în poezia lui Dorin Tudoran. Cele două studente au fost premiate cu locul I. Urmate îndeaproape de Gianina Druţă, de la Universitatea „Babeş-Bolay” din Cluj şi de Andrei Şerban, student al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu (care au obţinut premiul II) şi de braşoveanca Sabina Comşa şi Daniel- Florin Dinică, de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău (răsplătiţi cu premiul III). Lucrarea lui Andrei Şerban, Dorin Tudoran faţă cu douămiismul, a stârnit polemici. La secţiunea Proza lui Dumitru Ţepeneag, Marele premiu „Gheorghe Crăciun” s-a acordat, la propunerea juriului, studentei Oana Tinca, de la Universitatea din Bucureşti, pentru lucrarea Spre o autonomie a categoriei de gen? Condiţiile onirismului, de la proza scurtă la roman. Premiul II s-a împărţit între braşoveanca Camelia- Teodora Bunea şi clujeanul Ştefan Baghiu, iar premiul III între Alexandru Agache, de la Universitatea „Transilvania”, şi Ioana Lionte, de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi. Toţi ceilalţi participanţi au fost şi ei recompensaţi cu cărţi de la edituri de renume şi li s-au acordat menţiuni.
Secţiunea cercetătorilor şi profesorilor s-a deschis a doua zi de colocviu. Atent cronometrată, şi de această dată, de Andrei Bodiu, preocupat de bunul mers al discuţiilor şi de respectarea graficului. Reprezentanţi importanţi ai principalelor centre universitare din ţară, ca Vasile Spiridon, Oana Strugaru, Ion Simuţ, Angelo Mitchievici, Romulus Bucur, Crina Bud, Ruxandra Ivăncescu, Nicolae Oprea, Alina Buzatu şi Livia Iacob au dialogat, „polifonic”, cu operele lui Dumitru Ţepeneag şi Dorin Tudoran. Decantarea procedeelor postmoderne din romanul Hotel Europa, deconstrucţia polemică a mitului Mioriţei sau problematica antologiilor, cu ricoşeuri la cea alcătuită de Dumitru Ţepeneag, sunt doar câteva dintre liniile de forţă ale operei prozatorului urmărite de Ion Simuţ, Angelo Mitchievici şi, respectiv, Crina Bud. Idei pregnante au mai avut doctoranzii Cătălin Badea, Irina Georgescu şi Ecaterina Pavel. În ceea ce priveşte scrierile lui Dorin Tudoran, abordările estetice ale poeziei au fost concurate de tratarea unor aspecte ale publicisticii. Contribuţii semnificative au avut, în ordinea comunicării, profesorii Vasile Spiridon (cu o analiză de poezie aplicată), Romulus Bucur (despre activitatea de gazetar a scriitorului) şi Alina Buzatu (radiografierea strategiilor discursive şi a structurii imaginarului din volumul Respiraţie artificială), dar şi doctoranzii Adina Sâncelean, Vlad Sibechi şi dr. George Neagoe. Atenţia acordată textelor invitaţilor şi plurivalenţa discuţiilor i-au stimulat deopotrivă pe aceştia, vădit măguliţi şi emoţionaţi, şi pe cercetători să facă mărturisiri şi să evoce amintiri. Romulus Bucur, de pildă, i-a adus un laudatio lui Dorin Tudoran, subliniind că poezia sa şi cea a lui Ilie Constantin au exercitat o influenţă majoră în devenirea proprie. Un moment inedit a fost reflecţia lui Dumitru Ţepeneag pe marginea postmodernismului, lăsând la o parte riscul intrării într-o discuţie fără sfârşit. Prozatorul s-a arătat dezaprobator faţă de tatonările terenului nisipos al curentului cultural de către Mircea Cărtărescu. Nu a ezitat să îşi dezvăluie doza de subiectivism atunci când a atras atenţia asupra omisiunii lui Cărtărescu de a-l situa printre precursorii postmodernismului literar românesc.
Dezbaterile moderate de Andrei Bodiu şi de Adrian Lăcătuş, Anul editorial 2012 şi Proza românească în mileniul III (2001-2013), le-au oferit lui Caius Dobrescu, George Ardeleanu, Andrei Terian, Alex Goldiş, Marius Miheţ, Angelo Mitchievici, Alexandru Muşina, Vasile Spiridon şi altora prilejul despicării firului evoluţiei şi dinamicii câmpului literar actual, precum şi pe cel al condiţiilor de producere şi receptare a operelor.
Înjghebarea unei pieţe de idei ad - hoc e cu atât mai profitabilă cu cât ideile sunt veritabile, iar „comerţul intelectual” bazat pe dialog. La dezbaterea din finalul primei zile, G. Ardeleanu a vorbit despre ediţii şi despre dificultatea întocmirii lor. G. Neagoe a adus în discuţie diferenţa dintre cronica literară şi critica literară, limpezind concepte şi reproşându-le în mod implicit cronicarilor inconsecvenţa, retragerea în studii academice şi pierderea contactului cu literatura nouă. Acelaşi tânăr istoric şi critic a iniţiat un bilanţ destul de maniheist al cărţilor bune/ rele apărute în cursul anului trecut. Dezbaterea din a doua zi a încercat să răspundă întrebărilor-provocare ridicate de A. Lăcătuş: în ce măsură putem vorbi de o relativă schimbare în peisajul prozei româneşti sau de coagularea unor tendinţe dominante după borna anului 2000, despre impunerea pe piaţă a unor prozatori recenţi, despre punctul de sudură al unui nou „Desant”, în ce constă schimbarea mediului de producţie sau dacă are proza românească o direcţie underground. Pe lângă opiniile consistente ale participanţilor de la pupitru, speculaţiile inteligente din partea asistenţei au ajutat la construirea coerenţei dezbaterii şi la dizolvarea momentelor anoste. Dacă mai scepticii A. Goldiş sau A. Terian au privit proza şi poezia în oglindă, constatând în planul prozei lipsa de spectaculozitate a formulelor întâlnită în poezie şi imposibilitatea descoperirii unei noi paradigme literare, A. Muşina şi A. Bodiu au arborat o perspectivă optimistă. Argumentul: se scrie proză românească multă şi bună. Nu în ultimul rând, merită reţinute observaţiile lui C. Dobrescu despre slaba promovare a paraliteraturii şi absenţa unei clase de mijloc care să asigure circulaţia cărţilor pe piaţă sau discuţia despre cinematografie şi despre filmul românesc începută de A. Mitchievici.
Ultimele hotspoturi ale conectării dezinvolte la discuţie, înaintea servirii mult aşteptatei mese de seară celor care nu au dezertat pe parcurs, au fost dialogul cu Dorin Tudoran, moderat de Adrian Lăcătuş, şi dialogul cu Dumitru Ţepeneag, ghidat de Andrei Bodiu. Îndemnat de A. Lăcătuş să exploreze subiectul exilului din perspectiva eventualităţii devenirii unui scriitor american, Dorin Tudoran a specificat că nu a resimţit o criză a identităţii şi că, în momentul emigrării, literatura nu reprezenta o prioritate: „Mi-am zis: dacă voi mai putea să scriu bine, dacă nu, nu”. În continuare, cu ocazia unei întrebări a lui C. Dobrescu, poetul şi-a exprimat părerea că impactul culturii asupra societăţii se manifestă indirect. G. Ardeleanu a mutat discuţia spre fidelitatea percepţiei unui scriitor despre evenimentele sociale, atunci când se află în mijlocul lor. Schimb de păreri care l-a determinat pe invitat să vorbească despre proiectul revistei „Agora”, menit să creeze o punte de legătură deopotrivă între românii aflaţi în ţară şi cei dinafară, şi între românii din străinătate. „Convorbirile” cu Dumitru Ţepeneag au gravitat pe orbita poziţiei prozatorului în interiorul grupului oniric şi a relaţiei grupului oniric cu puterea politică. Înclinat spre problematizare, A. Bodiu a încercat constant să tragă discuţia spre zona implicaţiilor ideologice ale onirismului, în ciuda caracterului eliptic al celor mai multe dintre replicile prozatorului.