Printre cei douăzeci de poeţi polonezi care au tradus din lirica
eminesciană din anii ’30 ai secolului trecut până în prezent, prin
tălmăcirile ei fără de cusur, Kazimiera Illakowiczówna a dovedit mult
curaj, înţelegere şi o mare măestrie artistică în mânuirea slovei polone.
Am spus curaj, deoarece în 1947, când despre Eminescu nu se vorbea sau
se vorbea în şoaptă în România „democrată“ de atunci, autoarea
plachetei de versuri: Zborurile lui Ikar a publicat în cunoscutul
săptămânal cracovian – Tygodnik Katolicki, Rugăciunea eminesciană,
acea înălţătoare rugă mariană. Curaj a fost şi faptul că a păstrat până la
moarte ş1983ţ, în sertar, pentru că cenzura poloneză la fel de vitregă ca şi
„autocenzura“ românească, nu i-a permis să publice plânsul şi blestemele
din Doina : De la Nistru pân’ la Tisa/Tot Românu plânsu-mi-s-a. Ca pe o
ofrandă a lăsat textul respectiv posterităţii diplomata şi poeta refugiată
pe Someş, cea care a iubit atât de mult poporul român pentru
ospitalitatea pe care Clujul şi clujenii i-au asigurat-o din 1939 până în
1947, convinsă că va veni timpul ca slovele în polonă ale Doinei să fie
publicate de generaţiile viitoare, că acestea vor înţelege mai bine Ţara ei
de adopţiune, România. Şi aşa s-a întâmplat. Ne vom apleca asupra
bocetului respectiv cu un alt prilej.
În schimb, am ales ca în eseul de faţă să prezint analiza a două
poezii traduse de Illakowiczówna în polonă, respectiv: Departe sunt de
tine şi Somnoroase păsărele, cea de-a doua poezie comparând-o cu
traducerea unui alt mare traducător – Wlodzimiez Lewik, cel care încă din
anii 1930 a transpus şi Glossa. La fel de impecabil a tălmăcit şi poezia lui
Aron Cotruş, despre care azi nimeni nu mai pomeneşte nimic.
Unele poeme eminesciene sub pana
Kazimierei Illakowiczówna
poezia Departe sunt de tine evidenţiază
modalitatea în care iubirea eternă
ajunge prin puterea amintirii să
reînvie, temă prezentă şi în lirica romantică poloneză.
Adverbului „departe“, pe care îl întâlnim chiar în
titlu, în versiunea poloneză traducătoarea i-a
găsit corespondentul dalekom. Ca şi în original,
fonemul are o perspectivă locativă, temporală,
spaţială şi de timp, în relaţia dintre eul poetic
şi fiinţa iubită. Pentru a asigura multitudinea
de ipostaze rezultate din original, poeta va
opta să adauge consoana m drept terminaţie
la adverbul daleko. Illakowiczówna surprinde
astfel cu mare exactitate trăirile eului liric fără a
pierde ceva din stările contradictorii apărute în
poem: zgasle szczescia – spojrzeniem starczym
pieszcze, expresii bazate pe relaţia atracţie-respingere.
Confesiunii lirice nu îi lipseşte aşa-zisa contrapunere,
element care vine din relaţionarea antitetică:
vis/reverie-realitate, odinioară/altădată-prezentul
clipei, al norocului şi nenorocului, al amintirii şi al
uitării etc.
Mesajul trist eminescian atât de prezent
în lirica romantică universală îl regăsim în întregul
lui în transpunerea poloneză; traducătoarea n-a
pierdut nimic din trăirea redată de Eminescu
în original. Illakowiczówna procedează de aşa
manieră încât muzicalitatea versului să fie păstrată
neştirbită de la început până la sfârsit, în metrica
a-a, b-b. Remarcăm, totodată, claritatea şi
muzicalitatea pe care aceasta a redat-o în primele
patru versuri şi nu numai: sam – mam//lat – swiat.
Unele mici modificări întâlnite în cazul unor
expresii, ca de pildă: în loc de bătrân ca iarna –
spune traducătoarea – bătrân precum lumea
/universul/: stary jak swiat, fără a aduce vreo
îngustare gândului exprimat
de poet. Matricea stilistică
eminesciană nu pierde
în limba polonă nimic,
absolut nimic.
Şi tot aşa, Illakowiczówna
simte nevoia
de a personifica Amorul
şi Frumuseţea iubitei,
denumindu-le în termenii
de mai sus: Milosc i Piekno
– deci sub forma unor
categorii filosofice şi pe
care ea le transcrie cu
majuscule. Astfel, cele
două versuri sună,
în traducerea din
polonă:
Eu strâng la piept
averea-mi de-Amor şi Frumuseţi, [subliniere –
N.M.] Unind în sărutări sărmanele noastre vieţi...
Fără ca expresia poetică să fie prejudiciată,
dimpotrivă: sărmanele vieţi se unesc printr-un
act fizic:
A ja przygarniam Milosc i Piekno, tule skarb şidemţ
Mój i pocalunkiem slów szukam u twych warg.
Jocul silabelor pline al celor două versuri:
skarb – warg dau semnificaţii vii, puternice
expresiei eminesciene. Averea strânsă la piept
devine comoară/skarb/ iar săruturile – realizate
prin unirea buzelor redau dragostea în profunzimile
ei erotice. Poeta poloneză potenţează astfel în
mod original relaţia: Amor – Frumuseţe.
Dramatismul ultimelor patru versuri îl
surprinde Illakowiczówna cu toată forţa pe
care originalul o redă:
„O! glasul amintirii rămâie pururi mut,
Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut,
Să uit cum dup-o clipă din braţele-mi te-ai smult...
Voi fi bătrân şi singur, vei fi murit de mult!“
O glosie wspomnien, którys zamilkl
na zawsze niemy!
O szczescie, com je tulil, którego dzisiaj nie ma!
O chwilo, gdys mi z ramion uscisku sie wydarla…
Jam stary i samotny… Tys dawno juz umarla.
În polonă sentimentul sfâşietor pe care
îl încearcă eul poetic (bătrân şi singur – stary i
samotny) este redat cu multă acureteţe; traducătoarea
face, totodată, un salt calitativ măiastru şi ajunge
la a logodi perfect acţiunea redată de verbele finale
din cele două versuri, cu rimă plină: wydarla –
umarla. Cu alte cuvinte – smult... – de mult! De
asemenea, pronumele eu şi tu – nu în forma
obişnuită – ja şi ty, ci Jam şi Tys – arhaizează
acţiunea romantizând-o printr-o delicateţe suavă.
Această formă aminteşte polonezului de
sonetele din Odessa ale lui Mickiewicz, care spunea
în poemul său: Prima oară sclav:
„Pierwszy raz jam niewolnik z mojej rad niewoli,
Patrze na ciebie, z czola nie znika pogoda;
Mysle o tobie, z mysli nie znika swoboda;
Kocham ciebie, a przeciez serce mi nie boli.“
În româneşte: Eu prima dată-s sclav....
Şi Zegdalowicz a folosit din plin această
matrice stilistică în transpunerile sale, surprinzând
nuanţa redată de noi mai sus. E drept, azi ea
are un sens arhaizant.
Alte transpuneri congeniale din
Eminescu în polonă
somnoroase păsărele… a fost una
dintre poeziile cele mai îndrăgite
de unii actori polonezi spre sfârşitul
secolului trecut, mai exact prin anii 1980. Şi azi
îmi mai amintesc cu câtă dragoste şi afecţiune
recita poemul de mai sus, ca pe un cântec de leagăn,
actorul Wojciech Siemion. De asemenea, îl interpreta
ca pe o melodie de suflet şi renumita cântăreaţă
Slawa Przybylska pe scenele varşoviene, de Ziua
Naţionlă a României, inclusiv la posturile de radio
şi televiziune şavând o audienţă de multe milioane
de ascultători la o ţară de 38 de milioane de locuitoriţ.
Asemenea cântece de leagăn există şi în lirica
poloneză, nu desfăşurate într-un cadru natural
atât de personificat, existent în strofele şi din
structura acestui poem în care întâlnim: izvoare
(care)suspină, codrul negru (care)tace, (şi unde)
dorm şi florile-n grădină. Iar toate acestea se află
în deplină armonie cu lebăda, cu păsări, cu o fiinţa
umană, participantă etc.
Traducătoarea Kazimiera Illakowiczówna,
ea însăşi autoare a numeroase culegeri/volume
de poezii pentru copii, a simţit din plin măiestria
poetică, sensibilitatea eminesciană, muzicalitatea
strofelor cu rimă încrucişată etc. A încercat, la
rându-i, poeta şi i-a reuşit totul, respectând cu
mare rigurozitate textul original, conştientă de
valenţele fiecărui cuvânt şi de rolul pe care acesta
îl joacă sau îl are în poezia lui Eminescu. Respectă
traducătoarea măsura din silabe, fiind în elementul
ei poeta în asigurarea muzicalităţii din interiorul
fiecărui vers, apoi la fiecare vers în parte, şi al
poeziei în ansamblul ei.
Cea mai frumoasă reuşită în redarea
prozodiei eminesciene o găsim transpusă încă
de la început, adevăratul punct de atracţie aici se
află. În transpunere, ca şi în original, titlul se
repetă în primul vers. Apoi este continuat,
tălmăcitoarea apelând la inversiunea cuvintelor:
păsărele somnoroase/somnoroase păsărele.
Iar trecerea păsărelelor de la stare de veghe
la cea de somn din poezie se produce lin, sub ochii
observatorului: Senne ptaki, ptaki senne.
Limba polonă cu consoanele ei devine parcă
mai onomatopeică în versiunea Illakowiczównei:
Wieczór w gniazdkach swych swiergoca,
Kryja glowy w krzaki ciemne.
Cu stricteţe respectă traducătoarea urarea
(mesajul) din ultimului vers al fiecărei strofe, respectiv:
Noapte bună! Dormi în pace! Somnul dulce!
Noapte bună! Primele trei urări sunt urmate de puncte
de suspensie/... /. Semnele respective de punctuaţie
joacă în versiunea Doamnei Poeziei poloneze de la
Poznan rolul unei pauze insolite, în sensul că povestitoarearecitatoarea
ar mai avea încă multe de spus....
Cunoscătorii ştiu că acestea nu sunt altceva
decât pauze caracteristice întâlnite în cântecele
de leagăn.
Iată transpunerea la care ne referim şi pe
care o vom compara cu cea realizată în perioada
interbelică de confratele ei, Wlodzimierz Lewik,
şi care, la rându-i, a realizat o transpunere extrem
de interesantă, însă mult mai prelucrată, cu versurile
finale de la fiecare srofă preluate din română,
conştient că noapte bună are o rezonanţă mai
convingătoare şi că micul ascultător are capacitatea
de a intui ceea ce urmează după cele trei versuri
expuse. Aşadar, dacă în versiunea Illakowiczównei
suntem martorii unei magii care se petrece direct
în natură, în prezenţa noastră, la Lewik lumea
ni să prezintă singură.
Remarcabilă sonoritatea din a treia şi a
patra strofă, atât de expresive în originalul
eminescian, şi din care în transpunerea Illakowiczównei
din limba polonă nu se pierde nimic. Cu excepţia
lebedei, care în lexicografia polonă e de gen
masculin. Iar urarea somnul dulce din strofa a
treia se transformă în somnul cel mai dulce! Pentru
a asigura o rimă (împerechiată) cât mai bună între
versurile 2 şi 4.
Labedziowi z nocna rosa
Trzciny szum zamyka oczy.
Niech ci aniolowie niosa
Sen najslodszy!
I feeria nocy plonie
Przy ksiezycu. Sny sie zloca
Od pogody i harmonii.
… Dobrej nocy!
la Wlodzimierz Lewik, rima nu este
chiar atât de clar evidenţiată, la primul
şi al treilea vers /a-a/ – cum este la
Illakowiczówna – în cazul fiecărui vers în
parte, dar poetul pune pe prim plan mesajul
din originalul (chiar dacă în primul vers introduce
„ca personaj“ o privighetoare). În ansamblu, ritmul
are formatul abab. Omogenitatea este ceva mai
redusă la silabele din primul şi al treilea vers, în
sensul că nu sunt atât de evidenţiate (klaska –
galazkach), dar rimează perfect, urmare a jocului
de rime folosite în rândul al doilea cu cel de al
patrulea /bb/. Surpriza oferită de Lewik este că
versul al patrulea nu mai este tradus în limba
polonă, pentru că realmente se subînţelege ce
urmează. Şi atunci este folosit versul din originalul
eminescian de la fiecare strofă.
luna – Noapte bună! /placze – Dormi în
pace!/ jaskólcze – Somnul dulce!/ şi în final: luna
– Noapte bună! Un joc ingenuu de silabe împerechiate
aparţinând limbii polone şi române.
Atât Lewik cât şi Illakowiczówna găsesc
alte corespondenţe pentru cuvintele folosite de
Eminescu. La poeta poloneză codrul negru
înlemneşte, la Lewik pădurea foşneşte tot mai
încet, izvorul la Illakowiczówna suspină /se stinge/,
la Lewik plânge pe undeva prin rămurele etc.
Climatul este păstrat la ambii creatori polonezi,
iar natura vibrează precum cea eminesciană, fără
a pierde din intensitatea romanticei expuneri
(drăgălăşenii). Visul şi armonia din poezie se
regăsesc formulate în contexte diferite la cei doi
traducători; a se vedea ultima strofă din transpunerile
lor în limba polonă.
Iată versiunea ultimei strofe la Illakowiczówna:
I feeria nocy plonie
Przy ksiezycu. Sny siê zloca
Od pogody i harmonii.
… Dobrej nocy!
Iar la Lewik:
Z otêczona blaskiem skronia
Na niebiosa wschodzi luna –
Wszystko snem jest i harmonia –
Noapte bună!
La Illakowiczówna grădina doarme, la Lewik
adierea florilor somnoroase se leagănă să doarmă:
I spi ogród pelen kwiatów – respectiv: Kwiaty wiew
do snu kolysze. Toate acestea sunt nuanţe
destul de subtile în procesul de traducere,
individualizând textul. Din noianul de încercări
/soluţii/ pe care tălmăcitorul îl are la dispoziţie el
caută să găsească valorile poetice cele mai apropiate
de original. Translatorul este într-o bătălie continuă
cu el însuşi şi cu textul original. Simţul poetic
înnăscut (cei care-l au!) şi inteligenţa, nu-i dau
pace până nu găseşte cele mai apropiate valori,
acelea care asigură cel ma bine atât mesajul dar
şi valenţele poetice intrinseci ale originalului. Un
traducător bun duce această bătălie până ce are
asigurate echivalenţele cele mai bune pentru
conţinutul textului transpus, asigurării unei
metrici, structuri echivalente a poemului în sine,
muzicalităţii acestuia, şi nu în ultimul rând, a
ritmului, a rimei necesare etc. etc. De aceea, nu
oricine îl poate traduce pe marele poet român.
Eminescu nu este intraductibil în limba polonă,
dar nici uşor nu poate fi transpus, ţinând seama
că trebuie operat cu atâtea imponderabile. Şi nu
le-am identificat pe toate fie şi numai la o poezie.
Dacă ar fi să luăm/comparăm/ poemele
eminesciene cu cele ale lui Marin Sorescu sau
chiar ale lui Nichita Stănescu, şi ei bine traduşi
în polonă de Zbigniew Szuperski şi Irena
Harasimowicz, greutăţile sunt incomparabil mai
mari la Eminescu. În cazul poemelor eminesciene,
trebuie să fii un foarte bun versificator, dar şi un
bun cunoscător al mesajul poetic transmis de
poet. De aceea, mulţi polonezi au încercat să îl
transpună, dar puţini au reuşit. S-au găsit totuşi
traducători vistulani care au făcut-o foarte bine,
cazul celor doi: Lewik şi Illakowiczówna; în cazul
poemelor la care m-am referit, o asemenea
perfecţiune greu poate fi atinsă. Cei doi traducători
realmente au asigurat tălmăciri congeniale. În
literatura română, doar Miron Radu Paraschivescu
a făcut o transpunere de o asemenea valoare
artistică din Mickiewicz, e vorba de Pan Tadeusz
şi de unele poeme din Juliusz Slowacki. Cu toate
că la apariţia traducerii respective, profesorul
I. C. Chiţimia şi asistentul său Victor Jeglinschi
au criticat-o, în „Romanoslavica“,1 ulterior cei
doi au revenit. În ceea ce mă priveşte, la Varşovia,
unde mă aflam atunci, am arătat care sunt valenţele
traducerii realizate de poetul român, elogiindo.
2 Miron Radu Paraschivescu, care a primit
Premiul Academiei Române pentru această
traducere, a nutrit dorinţa de a o revedea. Mai
mult, de a-i înălţa romanticului polonez un
monument la Vălenii de Munte, la poalele Munţilor
Ciucaş. Mi-a mărturisit acest lucru în 1965 şi 1966.
Boala de cancer l-a răpus peste vreo patru ani şi
n-a mai avut răgazul necesar pentru a da viaţă
acestui proiect insolit. De remarcat, totodată, că
pe unii dintre traducătorii polonezi, cu transpuneri
remarcabile din creaţia poetului naţional, i-am
evidenţiat în cuvântul înainte la lucrarea de faţă,
pentru istorie le voi retranscrie numele tuturor
polonezilor care au transpus până în prezent din
Eminescu. 3
***
Traducerile Kazimierei Illakowiczówna4
din creaţia eminesciană au însemnat, după
transpunerile efectuate de Emil Zegadlowicz, în
anii 1932-1933 şi de Ryszard Dobrowolski, în anii
1960, o nouă etapă în transpunerea operei marelui
romantic român în Polonia. A fost pentru prima
dată când un poet de anvergura creatoarei din
Poznan, cu un loc bine definit în literatura ţării
sale, de data aceasta bună cunoscătoare a limbii
române, pe care o vorbea fluent, să îl traducă şi
să îl răspândească în ţara lui Mickiewicz, Slowacki
şi Norwid pe Eminescul nostru, romanticul cu
preocupări largi despre istoria Poloniei5.
marele merit al traducătoarei a fost
că a acţionat intens într-o perioadă
în care presa culturală din ţara
natală apărea în tiraje de sute de mii de exemplare,
iar Illakowiczóna a apelat din plin la mijloacele
respective de comunicare, precum şi la radio şi
televiziune6, ceva mai târziu, întru şi pentru cunoaşterea
în masă a poeziei clasice şi contemporane româneşti,
cât şi a liricii populare. Autoarea florilegiului
Zborul lui Icar (a debutat cu volumul respectiv în 1912),
a şi declarat că de poezia populară românească este
fascinată. Era pentru prima dată când un poet de
talia şi de factura acestei poete se apleca constant
asupra literaturii române, ca semn de recunoştinţă
pentru ospitalitatea cordială acordată de români,
timp de peste opt ani, în perioada cea mai grea din
viaţa sa ei şi din istoria generaţiei sale (1939-1948)7,
pentru modul în care personal a fost înconjurată
de români în vremuri de restrişte. Illakowiczówna,
Bienkowska, Demel, Wrzoskowa, Jaworowski şi alţii
au infirmat concepţia românilor că polonezii nu ştiu
ce-i recunoştinţa. Cei enumeraţi au răsplătit ospitalitatea
românilor cu preţul unor lucrări şi traduceri de mare
calitate, unele impecabile, scrise cu dragoste şi afecţiunea
fraternă. Cei enumeraţi de noi mai sus n-au uitat
niciodată de şansa acordată lor de români, de a munci
şi de-a trăi pe meleaguri româneşti, în Moldova,
la Cluj sau la Bucureşti. Fosta diplomată, Kazimiera
Illakowiczówna, considera că a fost un privilegiu
pentru ea că soarta crudă a adus-o în Transilvania,
la alegerea ei, în septembrie 1939.
Nicolae Mareş
Fragment din cartea : Eminescu – Universal;
Receptarea personalităţii şi a creaţiei poetice în
limba polonă. Studiu şi antologie lirică bilingvă. În
curs de apariţie la Editura ePublishers, Bucureşti
______________
1 I. C. Chiţimia, Adam Mickiewicz, Pan Tadeusz sau
ultima încălcare de pământuri în Lituania, traducere
de Miron Radu Paraschivescu, Bucureşti 1956 /recenzie
în colaborare cu V. Jeglinschi/, în „Romanoslavica“ ,
III, 1958, pp.276-272.
2 Nicolae Mareş, Recepcja Mickiewicza i Slowackiego
w Rumunii, (Receptarea lui Mickiewicz şi Slowacki
în România), în revista „Przeglad Humanistyczny“, nr.
1 (50)/1966/, Editura PWN, pp. 181-185.
3 Emil Zegadlowicz, Wlodzimierz Lewik, Emil Biedrzycki,
Kazimiera Illakowiczówna, Stanislaw Ryszard Dobrowolski,
Ludmila Marianska, Danuta Bienkowska, Anna Kamienska,
Adam Weinsberg, Edward Holda, Dusza Czara-Stec,
J. Roman, Wlodzimierz Slobodnik, Arnold Slucki,
Leopold Lewin, Aleksander Nawrocki, Adam Kozlowski,
Magdalena Szymaszkiewicz.
4 Nicolae Mareş, Marea doamnă Illa din Poznan – un
alt „ambasador“ al literaturii române pe meleaguri
poloneze // Nicolae Mareş, Cultură – Artă – Literatură
– Ştiinţă – Spiritualitate (Eseuri), Colecţia OPERA
OMNIA publicistică şi eseu contemporan, Vol. I, Editura
Tipo Moldova, Iaşi, 2014, pp. 387-390; idem, Două distinse
traducătoare: Janina Wrzoskowa şi Kazimiera
Illakowiczowna // Nicolae Mareş, Cultură – Artă –
Literatură – Ştiinţă – Spiritualitate (Eseuri), Colecţia
OPERA OMNIA publicistică şi eseu contemporan, Vol.
I, Editura TipoMoldova, Iaşi, 2014, pp. 385-386; idem,
Tălmăciri, 27-30.
5 Nicolae Mareş, Eminescu şi Polonia, România
literară, nr. 2/15 ianuarie 2016, pp. 22-23;
6 În august 1970, Televiziunea Poloneză a transmis
pe primul program grupajul poetic Brazii din înaltul
cerului, după scenariul şi traducerea Kazimierei
Illakowiczowna, în interpretarea unor actori se seamă
ai scenelor varşoviene. Cu prilejul unor evenimente
istorice, radiodifuziunea poloneză introducea în
programele culturale poezie clasică şi contemporană
românească, Eminescu în primul rând, mai ales în
traducerea Illakowiczownei.
7 Nicolae Mareş, Încă Polonia... Editura Prut Internaţional
and Colosseum, 2008, pp. 234-237; idem Tălmăciri, Ed.
TipoMoldova, Opera Omnia, Iaşi, 2013, pp. 27-30.
