Emil Hurezeanu, Opera poetică, ediţie
îngrijită şi prefaţată de Ion Bogdan
Lefter, referinţe critice de Alexandru
Dumitru şi Andreea Teliban, Piteşti,
Editura Paralela 45, 2016,
208 pag.
Am în faţă volumul Opera
poetică de Emil Hurezeanu,
apărut în acest an la
„Paralela 45“, ediţie
alcătuită de confratele
său Ion Bogdan Lefter.
El însuşi poet, Ion Bogdan
Lefter a fost şi este preocupat
de ambianţa literară căreia-i
aparţine, de felul cum se
manifestă unul sau altul dintre
contemporanii săi imediaţi,
printre ei aflându-se şi Emil
Hurezeanu. Îi consacră acestuia
prezenta ediţie prin care, ne
spune în prefaţă, a dorit să
îndrepte o inechitate, să înlăture
un rău tratament: Emil
Hurezeanu, atât de bine cunoscut
azi ca jurnalist şi diplomat,
este aproape ignorat ca poet.
Manifestarea în cele trei planuri
nu avea totuşi cum să evite disproporţia
ecourilor. Poetul, încă student, se
făcuse cunoscut cititorilor de poezie
la sfârşitul anilor ’70, odată cu Marta
Petreu, cu Ion Mureşan, cu Dumitru
Chioaru, cu Dinu Flămând şi cu alţi
confraţi clujeni ataşaţi grupării
echinoxiste. În 1979 îi apărea lui Emil
Hurezeanu primul volum de poeme,
Lecţia de anatomie, prefaţat de Ştefan
Aug. Doinaş şi foarte bine întâmpinat
de Nicolae Manolescu. Acesta văzuse
în carte „promisiunea unui poet
extraordinar”. Dar în 1982 Emil
Hurezeanu emigrează, ceea ce-i aduce
în ţară interzicerile de rigoare. În
ciuda acestui fapt numele îi devine
tot mai cunoscut pentru că exista
„Europa Liberă”, exista „Deutsche
Welle”, unde Hurezeanu va fi mereu
prezent. Acolo nu spunea însă versuri,
ci era comentator politic şi, uneori,
cultural. Întors în ţară, după 1990,
Emil Hurezeanu se manifestă intens
ca jurnalist, la televiziune, la radio,
în ziarele de mare tiraj, din nou
lăsându-l în umbră pe poet. În 1994
publică a doua carte de poezie (Ultimele,
primele), dar a treia, promisă cititorilor
într-un interviu din 2002, până azi
nu a apărut. În aşteptarea acesteia
facem câteva însemnări de lectură
pe marginea celor două volume
existente, publicate acum laolaltă în
ediţia îngrijită de Ion Bogdan Lefter.
Este de observat în poeme, poate
înainte de altele, îmbinarea expresivă
a senzualului cu livrescul, asocierea
reprezentărilor despre viaţa comună
cu sugestii oferite de marile opere.
Venirea cosaşilor de la seceriş este
un astfel de episod trimiţând la Cantata
ţărănească a lui Bach: „Un duh flamand
unduie aerul verii/ Se-nclină lanul
mai presus de noi./ Tânăra mea iubită
Lotte născută Buff/ Şi eu, un tânăr
student./ Femeile rumene şi cosaşii
acestei amiezi/ Ne privesc cu uimire.
Tu nu-i poţi vedea./ Să ne gândim şi
fără murmur să înălţăm/ Imnul lor:
Cantata ţărănească de Johann Sebastian
/ Noi suntem doar târgoveţi călători/
Într-un rădvan hodorogit” (La seceriş,
detaliu livresc).
Doinaş, în prefaţă, vorbeşte despre
„înclinarea spre pictural” a poetului,
care într-adevăr nu doar că proiectează
plastic viziunile sale, dar le şi raportează
la marii pictori, la Rembrandt şi la
Rondul de noapte al acestuia. Alte
două ronduri îi adaugă Hurezeanu:
Rondul de seară şi Rondul de dimineaţă.
Tot rembrandtiană este, desigur, şi
„lecţia de anatomie” a poetului,
actualizată, am zice, prin atribuirea
lecţiei de acum doctorului Christian
Barnard, renumitului chirurg care în
epoca noastră a realizat prima oară
transplantul de inimă.
Dar acestea sunt evadări ale poetului
din orizontul familiar (şi familial) în
care mereu se întoarce, urmărit de
imaginea îndepărtatei copilării şi a
Sibiului de odinioară, un spaţiu
generator de melancolice retrăiri :
„Eram la Sibiu cu mama / Fiecare
în altă parte însă, / Era un drum în
copilărie cu autobuzul – în care copilărie
repetam / Modelul maturităţii : naveta
gară-cimitir, cu opriri obligatorii şi /
facultative – / Ştiu că am ajuns în plin
soare pe-o stradă coborâtoare” (Un
vis al lumii de dincolo).
Scrise, cele mai multe poeme,
în anii anteriori prăbuşirii comunismului,
ele sunt, nu odată, şi expresia unei
reacţii la totalitarism. A revoltei ,dar
şi a resemnării, a dezgustului, dar şi
a complacerii cu răul, a indignării
dar şi a supunerii, un amestec de
comportamente care in alte lumi s-ar
fi exclus.Nu şi în lumea noastră care
le accepta şi despre care cu referiri
inechivoce la mediile scriitoriceşti,
Emil Hurezeanu aduce o sarcastică
reprezentare: „Agitând flamura roşie
şi coborând doliul / Iubind tirania
şi urându-l pe tiran / Iubind libertatea
dar urându-i pe cei liberi / Iubind
libertatea dar urând libertatea / Cu
variantele atât de inspirat revizuite
şi adăugite / Neptun, Mogoşoaia,
Madam Candrea, 2 Mai / Colocviul
de poezie de la Iaşi, Congresul Culturii
/ Săptămâna culturală a Capitalei,
Cântarea României, / Volumul colectiv
Omagiu, întâlniri cu activul MAI / La
canal, înainte şi mai ales în era noastră./
Vai ce lume, ce obiceiuri, ce distracţii.
/ Vai, vai, vai de gloria atâtor învinşi”
(Declaraţie de absenţă).
Reproducerea câtorva interviuri
acordate de Emil Hurezeanu, ca şi
a unui grupaj de referinţe critice,
completează în chip fericit imaginea
despre un scriitor important al
momentului nostru. Cu atât mai mult
este de preţuit acţiunea lui Ion Bogdan
Lefter şi a editorului Călin Vlasie şi
el poet, cu cât este susţinută dezinteresat
în favoarea unui confrate. Nu cunosc
prea multe cazuri de comportări
asemănătoare.
