Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Comunicate:
Şedinţa Consiliului şi a Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România din data de 23 noiembrie 2017 de ---

Primul punct al ordinii de zi a Consiliului a constat în Execuţia bugetului la 30 septembrie 2017 şi Proiectul de buget pentru anul 2018, expuse de Varujan Vosganian, prin comparaţie cu bugetele pe ultimii ani. Au fost votate în unanimitate atât execuţia, cât şi proiectul de buget pentru anul 2018. În continuare, au fost discutate dosarele celor propuşi pentru a deveni membri ai U.S.R., situaţia validării noilor membri fiind expusă de Dan Cristea, preşedintele Comisiei de Validare. În urma votului, au devenit membri ai Uniunii Scriitorilor din România un număr de 68 de scriitori, lista completă regăsindu-se pe site-ul U.S.R.

A fost aprobată componenţa juriului pentru Premiile U.S.R., prezentată în şedinţa Comitetului Director.

A fost votat calendarul evenimentelor din anul 2018. La manifestările tradiţionale, se adaugă în 2018 manifestări închinate Centenarului Marii Uniri. Gala Poeziei Române Contemporane va avea loc, spre deosebire de anii precedenţi, în funcţie de manifestările legate de Centenar şi în mai multe Filiale.

Întrucât 2018 va fi an electoral la U.S.R., începând cu 3 ianuarie 2018 se va deschide perioada de depunere a proiectelor pentru candidatura la preşedinţia U.S.R., perioada încheindu-se cu o lună înainte de prima Adunare Generală de alegeri din Filiale. Candidaturile nedepuse în termen nu vor fi luate în considerare. Proiectele candidaţilor vor fi publicate pe site-urile U.S.R. şi ale Filialelor.

Au mai fost discutate şi aprobate marcarea a 110 ani de la apariţia primei Societăţi a Scriitorilor Români (la propunerea lui Peter Sragher) şi organizarea Librăriei U.S.R. pentru expunerea şi vânzarea publicaţiilor româneşti şi a cărţilor autorilor români (proiect expus de Gabriel Chifu).

Lista cu semnăturile celor prezenţi la Consiliul U.S.R. s-a anexat la procesul-verbal şi face parte din acesta. Toate anexele la procesul-verbal fac parte din procesul-verbal.

În cadrul şedinţei Comitetului Director au fost discutate aspecte curente din activitatea U.S.R. Pe ordinea de zi s-au aflat: discutarea şi aprobarea, prin vot, a componenţei unor jurii ale U.S.R. din anul 2018 (juriul pentru Premiul „Ion Creangă“, juriul pentru Premiile U.S.R. – urmând a fi înaintat spre validare Consiliului U.S.R., juriul pentru Premiul „Constantin Ţoiu“ – instituit începând cu anul 2018 – , juriul pentru „Scriitorul Anului“, Iaşi); discutarea şi aprobarea, prin vot, a calendarului evenimentelor U.S.R. din anul 2018 (lista completă a acestor manifestări este disponibilă pe site-ul U.S.R.), precum şi legarea lor de manifestări în cadrul Centenarului Marii Uniri; discutarea şi fixarea regulamentului de acordare a premiilor la „FestLit“, Cluj şi „Scriitorul Anului“, Iaşi; aprobarea tarifelor pentru Casa de Creaţie de la Neptun; repartizarea modulelor pentru finanţarea revistelor culturale ale U.S.R. pe anul 2018 şi repartizarea finanţării (stabilirea finanţării pentru fiecare revistă fiind făcută în funcţie de numărul de apariţii pe an şi de cheltuielile anuale estimate).

Prezenţa la şedinţa Comitetului Director a fost anexată la procesul-verbal şi face parte din acesta.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara