Când pe ocolite, când direct, când voalat, când asurzitor, zvonul că foarte curând nu vor fi bani pentru plata pensiilor răzbate tot mai frecvent dinspre guvernanţi spre opinia publică. N-am observat, însă, până acum, vreo urmă de nelinişte în rândul celor vizaţi. Dacă zvonul se va adeveri, situaţia va fi de-o gravitate excepţională. Se ştie - sau nu se ştie ! - că una dintre destinaţiile împrumuturilor externe ale României a fost plata pensiilor. La un moment dat, F.M.I.-ul a pus piciorul în prag, ameninţând că va tăia linia de credit - ceea ce, practic, a şi făcut. în aceste condiţii, guvernul va trebui să găsească alte surse de finanţare. Oricât de mizerabile ar fi pensiile românilor, tot se ajunge la cifre astronomice, având în vedere că populaţia de vârsta a treia o covârşeşte numeric pe aceea activă.
De vreun an, de când s-a lansat pentru prima oară - ca un discret balon de încercare - informaţia privind evaporarea fondului de pensii, încerc să dibui ce soluţie preconizează guvernul pentru a ieşi din acest cerc de foc. Cum soluţia împrumutului extern a căzut, cum PIB-ul gâfâie sub povara securistimii reformate sau ne-, cum minoritatea aflată în câmpul muncii nu mai suportă alte taxe, chiar eram curios ce mârşăvie vor inventa pesedeii. Şi cred c-am descoperit-o. E vorba de legea asigurării obligatorii a locuinţelor.
în principiu, n-ai cum să nu fii de acord ca omul să-şi asigure apartamentul ori casa. în lumea civilizată, e de neimaginat ca un proprietar să nu alerge la prima firmă de asigurări deîndată ce-a intrat în posesia unei locuinţe. între altele, şi pentru că acolo există proprietari adevă- raţi, şi nu surogate de proprietari, aşa cum suntem noi. Vocabula iliesciană privind �ocrotirea" proprietăţii a reuşit să creeze o mentalitate a provizoratului, o de-responsabilizare a cetăţeanului şi un refuz obstinat al acestuia de a-şi asuma în special riscurile ce decurg din statutul de proprietar. Nu e greu de ghicit aici o prelungire a fascinaţiei statului-părinte, care se îngrijeşte de toate nevoile bietului cetăţean-copil.
Pe de altă parte, într-o lume liberă e iarăşi de neimaginat să ţi se facă binele cu forţa. Statul oferă toate posibilităţile, dar nu te obligă să fii fericit împotriva propriei dorinţe. �Pedagogia" exercitată faţă de popor de către guvernul Năstase are, după cum vom vedea, cu totul alte resorturi. îl vedeţi pe George Bush obligându-l pe fermierul din Dakota să-şi asigure casa şi grajdurile? Sau pe Chirac sfătuindu-l părinteşte pe viticultorul din Burgundia să aibă grijă de butoaiele cu vin? Să presupunem că într-o ţară înapoiată precum România guvernarea trebuie să-şi asume şi astfel de iniţiative didactice. Să presupunem chiar că iniţiativa năstăsiotă are şi un dram de îndreptăţire practică: frecvenţa inundaţiilor, a alunecărilor de teren, ba chiar şi a cutremurelor a produs pagube imense, suportate, în cele din urmă, de buget, pentru că păgubiţii nu posedau nici un fel de asigurare.
Dacă lucrurile ar fi rămas în această fază, nu era nimic de zis. Din contră, dl Năstase s-ar fi dovedit un adevărat social-democrat, chinuit de insomnii de grija celor mulţi şi săraci. Dar alta e durerea premierului. în cot îl doare pe posesorul de multiple case de cocioabele luate de viitură prin Moldova, în Sălaj ori în Oltenia. Nu acoperişul de deasupra capetelor nefericite ale votanţilor săi îl obsedează pe dl Năstase, ci amărâtele de sute de mii de lei ce-or fi rămas prin buzunarele pantalonilor rupţi ai cetăţeanului. Viclenia e prea grosolană pentru a nu ieşi la suprafaţă precum petele de ulei.
în ce constă escrocheria? în obligativitatea ca asigurările să se producă doar la acele instituţii unde C.E.C.-ul deţine acţiuni majoritare. C.E.C.-ul, adică fostul loc de muncă al lui Camenco Petrovici şi al atâtor alte genii într-ale falimentării. Strategia e simplă: C.E.C.-ul aparţine, practic, statului. în calitatea sa de stăpân, acesta face cu banii aflaţi în conturi absolut ce vrea. Poate să-i investească, poate intra în parteneriate cu oricâte Caritasuri şi F.N.I-uri fără ca vreun muritor să poată interveni. Şi, evident, pot fi direcţionaţi spre pensionari, printr-un simplu gest prim-ministerial.
N-ar fi nimic nou, pentru că de multă vreme România funcţionează după principiul anteriului lui Arvinte: îndemânatica foarfecă guvernamentală decupează un petic din faţă pentru a-l coase în spate, şi invers, după cum o arată direcţia crivăţului care bate necontenit asupra ţărişoarei. Ultimul an şi jumătate a transformat drama în tragedie: paltonul e de-acum ferfeniţă. Aşa că s-a trecut la decuparea bucăţilor de piele. Păgubosul, amărâtul, inventivul nostru croitor s-a metamorfozat într-un Frankenstein respingător, într-un covor de carne peticită, în care singura parte rămasă - deocamdată - întreagă sunt ochii vicleni ai primului ministru.
�Programul social va fi finanţat fără rezerve, chiar dacă va trebui să luăm bani din altă parte", a declarat recent gureşul ministru al protecţiei sociale, Sârbu. Aş nota, mai întâi, ambigua folosire a expresiei, �fără rezerve". Gura păcătosului adevăr grăieşte! De unde atâtea rezerve, când miliardarii de sub pulpana puterii au supt ultima firimitură din măduva bugetului? Or, strălucita iniţiativă de
a-i obliga pe proprietarii de case să devină depunători la C.E.C. ar putea fi chiar răspunsul dorit la esopica propoziţie a protectorului-şef al naţiei defavorizate.
Această nouă escrocherie cu final previzibil va fi o încununare a politicii de hoţii supervizate de la centru a P.S.D.-ului. Probabil dl Năstase a socotit că românii posesori de apartamente sau case sunt suficinet de înstăriţi pentru a mai suporta un tun pus la cale în Palatul Victoria. Asta dovedeşte cât de bine îşi cunoaşte supuşii. Incapacitatea de-a plăti întreţinerea la bloc a majorităţii locuitorilor prosperei Românii ar fi trebuit măcar să-l pună pe gânduri pe dl Năstase în privinţa solvabilităţii cetăţeanului. Faptul că s-a hotărât să vâre cu forţa pe gâtul primăriilor catastrofalele centrale termoelectrice dovedeşte că premierul ştie ceva-ceva - ba poate chiar prea mult. Printr-o mişcare şmecheră, ar dori să transfere acum, după lungi ani de spoliere, responsabilitatea pentru dezastrul naţional asupra primăriilor.
Vor exista, fireşte, primari iresponsabili care vor prelua fără să cârtească monştrii purtători de pagube de pe care statul a ştiut să ia zeci de piei. Dar această mişcare nu înseamnă decât a trage la fund administraţiile locale, obligate să plătească oalele sparte. Evident că premierului nici nu-i trece prin cap să însoţească transferul CET-urilor către primării cu sumele corespunzătoare din fondul protecţiei sociale. în felul acesta, el speră să rămână cu nişte bani din care să zvârle câteva firimituri nenorociţilor cărora numai şi numai pentru că trăim într-o lume civilizată li se spune pensionari.
