În vreme ce noi ne desfătăm
cu derbyurile iberice
de mare clasă şi ne
bucurăm cu o victorie
europeană la… volei
feminin,ba chiar şi cu
speranţa unei calificări
platonice în polo-ul olimpic,
vreau să vă semnalez o situaţie
cu totul şi cu totul specială.
În ce sport? În gimnastica feminină.
De ce tocmai în gimnastica fetelor?
Simplu, pentru că suntem aproape
în moarte clinică!
Pare greu de crezut, dar în anul
olimpic 2016, când se vor aniversa
patru decenii de la momentul de
aur în care Nadia Comăneci a obţinut
la Montréal primul 10 din istoria
mondială a gimnasticii feminine,
echipa naţională a României se bate
şi se zbate în disperare pentru a
obţine calificarea la Olimpiada de
la Rio!
După ce au ratat calificarea
directă la Turneul Olimpic, clasându-
se doar pe locul…13, anul trecut
la mondialele de la Glasgow,
gimnastele românce se află acum
în faţa ultimei şanse, care se va
consuma chiar la Rio, în week-endul
viitor. E bătălia pentru ultimele
patru locuri care au mai rămas
disponibile la Jocurile Olimpice din
vară, unde s-au calificat direct doar
primele 8 clasate la CM de anul
trecut, mai exact echipele SUA,
Rusiei, Angliei, Chinei, Italiei,
Japoniei, Canadei şi Olandei. Te
uiţi la această înşiruire de ţări şi te
freci la ochi, nevenindu-ţi să
crezi că numele României,tocmai
al României, nu figurează printre
ele! Iar asta, la exact 40 de ani
de la triumful Nadiei, urmat de alte
decenii în care gimnastica noastră
feminină a repurtat o serie întreagă
de alte mari succese.Treptat-treptat,
însă, curba victoriilor a continuat
să coboare, pentru a ajunge acum
în punctul cel mai de jos, pe care-l
consideram absolut imposibil.
Iată-ne, totuşi, în faţa lui,aşteptând
ca salvarea să ne vină, de la cine
credeţi?, de la veterana echipei
naţionale, extraordinara Cătălina
Ponor!
La 29 de ani, pe care-i va împlini
în august, multipla campioană
olimpică,mondială şi europeană
a revenit în sala de gimnastică
tocmai pentru a salva echipa României!
S-a întors după mai bine de doi ani
de la retragere şi, mai ales, după
o accidentare care părea irecuperabilă,
fiind vorba despre o rupere de
tendon. Miracolul vindecării s-a
datorat celebrului fizioterapeut
american Robert Donatelli, ambiţiei
formidabile a Cătălinei şi, nu în
ultimul rând, grijii cu care antrenorul
Octavian Bellu a supravegheat
întreg acest proces de recuperare.
Cert e că la finele anului trecut
marea gimnastică s-a întors în sala
de antrenament, iar acum o săptămână
a cucerit medalia de aur la World
Challenge Cup, de la Doha, în
concursul de la bârnă! Tocmai la
bârnă, deci, faimoasa punte a
suspinelor, unde Cătălina Ponor
a fost proclamată de ani buni drept…
Queen of the Beam!
La concursul preolimpic de la
Rio vom putea merge, deci, cu ea
în fruntea echipei, ceea ce ne poate
garanta calificarea in extremis, dar
faţă de devotamentul acestei mari
sportive, de îndârjirea cu care s-a
luptat pentru a se recupera şi a
putea aduce astfel salvarea echipei
naţionale, se cuvine o plecăciune
plină de recunoştinţă. Şi, vorba
antrenorului ei, Cătălina s-a întors
în sală din acelaşi motiv pentru
care au revenit la lot şi profesorii
Bellu şi Bitang – salvarea prestigiului
gimnasticii româneşti, la patru
decenii de la marele succes al Nadiei!
