Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Polemici:
Duhul blâdeţii de Constanţa Buzea

În duhul blândeţii, doar în această cheie recitind puse laolaltă cele câteva texte - Interviul, scrisorile ce i-au urmat, Ochiul magic, semnat, şi Replica ta - am ajunge, poate, cu puţină voinţă logică şi caracter, la potolirea orgoliilor şi la adevăr, ca să nu riscăm a înţelege în continuare anapoda lucrurile şi să rămânem prosteşte, din vanitate şi pripeală, pe locul otrăvit în care ne găsim. E bine să legăm acest text care acum se face, de fluxul ideal cuminte ce-ţi este dedicat, al însemnărilor din balconul botanic, despre care spuneai că le apreciezi, având o singură rezervă, regretul că acel tip de sensibilitate în care se developează realul şi virtualul devine din ce în ce mai discret. Ştiai de mai înainte, îţi spusesem nu o dată, că discreţia, ca şi duhul blândeţii, de altfel, invocat aici, sunt virtuţi complexe senine care se dobândesc prin exerciţiul renunţării. Acele însemnări lăsate în suspensie la începutul verii, promisesem să le reiau. O fac acum şi, deodată, nu mai întrevăd capătul pentru toate câte aş vrea să ţi le spun. Nu am nimic gata scris, doar amărăciunea ce mă bântuie de câteva bune săptămâni, impulsuri la veşti, toate cu tentă subiectivă. Printre altele, despre libertate, dreptul sfânt a gândi şi exprima liber, cu (chiar toate?) cuvintele limbii. Eu nu cred că este nici pe departe sfânt, dreptul pe care şi-l iau unii, pe riscul lor, de a insulta, de a înjura orbeşte, de a pretinde cu agresivitate să li se dea ceea ce cred ei că li se cuvine. în nici un caz nu �s-a murit în ţărişoara asta a noastră" pentru dreptul la cuvântul mudar şi dreptul la insultă , sau dreptul la pornografie în pagina scrisă. Apropo de "ţărişoară", cum spui, cu haz mai mult decât trist te întreb pe tine, prietena mea, ce-ţi veni să te exprimi nesilită de nimeni, luată de val, cu patos caţavencian pur, tocmai la spartul târgului? Căci vreme de opt ani îmi făcusem o părere solidă bună despre toate ale tale, virtuţi sufleteşti, poezie, credinţă în Dumnezeu, talent, vocaţia iubirii filiale, resurse morale pe fondul angelic energic furtunos, venind toate poate dintr-un zăcământ secret la care au liber acces, ciudat lucru, doar victimele.

Dar să recapitulăm în cronologia lor faptele, punând la început, cu voia ta, îngrijorarea de a te şti bolnavă şi fără telefon, tracasată fără sorţi de izbândă într-un secătuitor proces de recuperare a casei. }i-am trimis urgent un mandat, să-ţi procuri un aparat ca lumea, ca să putem comunica. în ăstimp, îmi expediezi, cu drag, prin poştă revista cu interviul gata publicat, ca să-l citesc şi să mă pronunţ, tu fiind sigură, deduc, că lucrul tău îmi va plăcea, ca de obicei. Ei bine, nu mi-a plăcut chiar deloc, şi aici intervine noutatea care te-a tulburat - reacţia mea negativă, de respingere vehementă, şi pentru prima oară în relaţia noastră exclusiv epistolară ce durează fără întrerupere de la debutul tău cu poezie, la noi, acum opt ani. Interviul rămâne, cum ţi-am scris, prost făcut, dezlânat, scandalos, mâhnirea mea fiind generată nu neapărat de ce spune ci de cum spune interlocutorul tău ce are de spus. Am redactat Ochiul magic, punctând o parte din hibe, dar căutând să-mi explic cauzele reale ale eşecului. Era uşor să vezi în străvezimea textului meu că atacul era de fapt o manevră în apărarea ta, o mână loială de ajutor în situaţia periculoasă în care, cu naivitate, pluteai. Chiar în ziua mandatului ţi-am scris, şi mi-ai răspuns cu puţină întârziere, explicându-mi situaţia. Iată câteva rânduri din lunga ta scrisoare, pe care le ţin la inimă: "Poate că dacă voi câştiga procesul şi voi recupera banii pe casa mea pierdută, o voi duce mai bine şi eu, şi voi începe să trăiesc normal, nu ca acum în umilinţă şi lipsuri. îmi dau seama cât de mult am involuat, trăind atât de retrasă şi nemaiavând relaţii cu oamenii. Cred că am devenit sociofobă (un fel de mizantropie, dar ceva mai... clinică)". Apoi, mai la vale: "Am simţit ca un tăiş reproşul pe care mi-l faceţi în legătură cu intervievatul M. G., asta m-a pus pe gânduri şi m-a invitat la lungi procese de conştiinţă. Mă simt dezorientată în lumea noastră, a scriitorilor, care nu găsesc nici pacea, nici temeiurile isihiei. Dacă ar fi după mine, n-aş mai lua nimănui nici un interviu. (Prefer structural - gesturile de mare sinceritate, în timp ce interviurile au ajuns să fie procedee de confecţionat imagine publică, şedinţe de viaţă mondenă, prilejuri de plătit poliţe sau de executat în public imaginea altui confrate, în lipsă, şi nedându-i şi aceluia ocazia de a furniza opinie în apărare.) Numai că munca de redactor la Hyperion - Departamentul Dialog - îmi mai aduce şi mie ceva câştig material, moral şi de practică a redactării. Sunt în poziţia atâtora care fac ceva fără mare tragere de inimă, doar pentru a supravieţui. Pe de altă parte, ca M.G. sunt mai toţi cei din generaţia ce vine, sau deja înscăunaţi: aprigi, dornici de afirmare rapidă, demolatori, vitriolanţi, hărţuitori, nevrozaţi sau chiar psihopaţi; lumea artiştilor e cvasipatologică, iar cea a artiştilor de astăzi de-a dreptul crudă - de azil, de ospiciu, de alienare. Ei au avut de înfruntat şi de depăşit poate prea multe praguri ale alienării, în drumul acesta greu al afirmării idiomului într-o societate care nu a avut nevoie de individualităţi şi de valori, ci numai de turmă şi de mediocrităţi. Vreau să vă asigur că eu nu am trecut în tabăra celor de o factură comportamentală şi atitudinală îndoielnică, dar, în activitatea de redactor, eu trimit periodic nişte invitaţii cu propuneri de interviu. Nu sunt mulţi cei care îmi răspund, pentru că eu trăind în recluziune, nu sunt prea cunoscută şi nici cotată la un nivel de popularitate seducător". Scrisoarea aceasta bine articulată e mai lungă, şi e posibil să revin la ea pe parcurs.)

Nu trece mult, şi primesc de la tine o a doua epistolă, cu o schimbare la 180 de grade, în ton, text care va deveni curând, la dorinţa ta expresă, (deşi scrisoare particulară), conform dreptului la replică, Replica ta la Ochiul meu magic. Cât timp a funcţionat doar ca scrisoare particulară, mă pregăteam şi eu cu un răspuns, prin poştă. Primul lucru pe care intenţionam să ţi-l spun era un proverb românesc, la stupoare: "Unde dai şi unde crapă!", adică, ce îţi spun eu de zor şi cu drag, şi ce înţelegi tu, pretinzând sus şi tare că nu înţelegi, după ce îmi dovediseşi atât de limpede că ai priceput. Ceva s-a petrecut în mintea ta, ca un fel de înspăimântare în sine, cu ciudă, acolo unde te găseşti, în recluziune, şi unde, dintr-o dată, toată lumea te-ar acuza şi te-ar trimite la colţ. Chiar toată lumea? Şi pe ce motiv? Efectul interviului, aşa cum a fost el, dar care probabil că s-a citit masiv şi cu atenţie mărită după publicarea textului meu în R. l., conform, nu-i aşa?, dreptului la exprimare liberă, care este şi al meu, nu numai al tău şi al intervievatului cu pricina, efectul, în public, al interviului, repet, e de presupus că se contura, şi scandalul ar fi izbucnit şi fără intervenţia mea. Deci nu textul meu ar trebui să te nemulţumească, ci efectele interviului-bombă, calitatea lui precară, expresiile scandaloase, neglijenţele în exprimare, pe tot parcursul, greşelile de tipar şi de informare. Citindu-l printre primii, chiar mă miram cum de mi l-ai trimis fără să fi operat măcar corecturile, şi fără să te scuzi jenată, către mine, că n-ai nici o vină că s-au strecurat. (Tu la Suceava, revista la Botoşani, M. G. la Bucureşti!)

în fine, mă simt datoare să fac câteva observaţii şi precizări de onoare pe marginea unor lucruri simple de tot. Cititul "pe nerăsuflate", cum recunoşti undeva, cu siguranţă că îţi va mai rezerva surprize. Dacă nu-ţi vei îmbunătăţi procedeul, adică trăgând suficient aer în piept pentru confortul lecturii şi atentă la toate ale textului, inclusiv la virgule şi la precizările dintre virgule, vei înţelege anapoda sensul mesajului. Un, de pildă, "Doamne fereşte!", un "de data aceasta", un "nu spre a cenzura", un "riscurile nedelimitării", un "supravegheat în doi" (textul s.m.) - peste care ai sărit în viteză, îşi aveau toate, rostul precis, apăsat, în discurs. Cum ai reuşit să treci, te întreb retoric, să nu observi aprecierea de lângă regret, din propoziţia mea iubitoare: "Or, acest dialog (între neasemănători) care putea deveni cu mai multă stăruinţă şi strădanie o capodoperă"?! O capodoperă, Angela dragă, eşuând din păcate într-o colecţie de insanităţi şi insulte, care nu-ţi aparţin, dar pe care le preiei şi le transcrii cu mânuţa ta, cu dreapta cu care te închini şi îţi scrii cu superbie poemele? Poţi tu, oare, să afirmi public că nu înţelegi panica mea şi îngrijorarea, în fond, de care am fost bântuită, crezând că nu mai eşti tu? Doar acest dialog al tău, singurul cu neglijenţe şi scandalos, după toate celelalte pe care le-ai semnat în Hyperion şi mă încântaseră, doar acesta m-a determinat să ripostez. Dacă intenţionezi, să-ţi strângi într-o carte interviurile, acesta, după modesta mea părere, ar strica gustul bun al celorlalte. Crezi că ar fi jignitor pentru M. G. să-i expui ideea mea trăznită de a-şi reface, cândva, sub întrebările tale ultrapoliticoase, răspunsurile, spunând exact aceleaşi lucruri, ridicând aceleaşi probleme şi nemulţumiri, dar într-un limbaj civilizat şi fără violenţe? Doar nu s-a terminat frumoasa limbă română! Româna cu prostii, (şi nu, România cu prostii, cum am citit în prezentarea pe care i-ai făcut-o), va rămâne veşnic lipită în sumarul definitiv al operei sale, M. G. rămânând să se amuze copios. Treaba lui! Nu lui îi duc eu grija, ci ţie. Câte xeroxuri ai tras scrisorii particulare pe care mi-ai trimis-o? Unul a ajuns la redacţie pe numele directorului N. Manolescu. Textul ţi-a apărut cu promptitudine la Voci din public. Peste puţin timp, trimiţi acelaşi xerox la redacţie, de data asta adresându-te colegului Alex. Şt., rugându-l să-ţi fie publicat (din nou?!), ca drept la replică la Ochiul magic. Te asigur că dacă de la început îmi spuneai ce doreşti, îţi îndeplineam eu această dorinţă cu aceeaşi promptitudine. E de mirare că n-ai redactat, pentru Replică, un text oficial, nou, sobru şi la obiect, evitând să-ţi etalezi public sentimentalismul dulceag din adresări. Intransigenţa mea te-a supărat, orgoliul tău a sângerat abundent, imaginea ta publică însă, uşor şifonată de observaţiile mele, se poate deteriora în continuare , dacă nu vrei să recunoşti în forul tău lăuntric că ai greşit. N-ai ezitat însă să mă sacrifici, punându-mi în cârcă lucruri pe care nu le-am scris şi nici nu le-am gândit vreodată. Şi iată cum, lângă interviul rebel, care nu te reprezintă, se adaugă textul Replicii, care, refuz încă să cred că te reprezintă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara