Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Păcatele Limbii:
Drăcovenii gramaticale de Rodica Zafiu


Trecînd în revistă, săptămîna trecută, utilizările actuale ale cuvîntului drac (frecvente în oralitatea popular-familiară şi în textele spontane), observam mai ales variaţiile sale de pronunţie şi de scriere: trunchierile, rostirile regionale, inovaţiile glumeţe şi mai ales eufemizante. Subiectul este însă destul de complex, aşa încît cred că merită să enumerăm şi principalele valori gramaticale şi pragmatice ale termenului. Fără a fi făcut o statistică riguroasă, doar pe baza unui număr destul de mare de exemple culese din Internet, se poate afirma că funcţia cel mai frecvent întîlnită a cuvîntului drac (ca de altfel şi a echivalentelor sale: naiba, alte nominale mai puţin citabile, desprinse din înjurături sau pur şi simplu obscene) este de particulă interogativă: însoţind pronumele şi adverbele interogative şi conferind întrebării o puternică notă afectivă: de nemulţumire, mirare, iritare. Aşadar, întrebările pot fi introduse prin "expresiile interogative" cum dracu'?, ce dracu?, cine dracu? etc., în care cuvîntul dispoziţiei negative nu are, evident, decît o valoare de marcă pragmatică, nu legături sintactice cu restul enunţului (fiind un tipic element expletiv): "|ştia cu ce dracu trăiesc?" (sfera.ev.ro); "ce dracu te-a apucat???" (computergames.ro) "ce dracu' faceţi voi acolo sus?" (konst.org.ua); "Cum dreaq funcţionează un magnet?" (computergames.ro). În mod similar sînt construite şi unele interogaţii indirecte: "Nu înţeleg cum dracu au pătruns pe acest forum" (gardianul 2003). Multe interogaţii sunt de altfel retorice - "Cine dracu' m-a pus sa trec prin zona 25?" (sfera.ev.ro), "cînd dracu iera să-ţi spui?" (amza), făcîndu-se uşor trecerea spre simple exclamaţii de surpriză, neîncredere, indignare, reproş: cum dracu! şi mai ales ce dracu! - "mă, cum dracu?" (friends.3x.ro); "Ce dracu', măi băieţi... cercetaţi, cercetaţi..." (ziare.ro); "Ce draq măi, nu ai simţul umorului!" (daciaclub.ro); "Atîtaaa domne', ce dracu! Păi te mint io!" (ziar.clubromantic.ro). (Ca de obicei, am introdus în citate semnele diacritice şi uneori şi pe cele de punctuaţie, pentru a permite o mai bună înţelegere a exemplelor). Acest uz expletiv după elemente interogative e curent în multe limbi (în franceză, de exemplu: combien diable...? comment diable? oů diable? pourquoi diable? etc.; cf. TLF, Le Trésor de la langue française informatisé), desigur cu diferenţe în preferinţa pentru cuvîntul care denumeşte diavolul sau pentru alte expresii transgresive. Mult mai puţin frecventă pare a fi în romînă, în aceleaşi contexte, construcţia - poate fenomen de hipercorectitudine sau de atracţie - cu forma de genitiv-dativ dracului: "Ce dracului să-i fac ?"; "Numai o secundă… nu ştiu ce dracului!…"; "De unde dracului ai mai venit şi dumneata?" (revistarespiro.com). Forma dracului este în schimb explicabilă în alte construcţii, unde are tot valoare de marcă pragmatică, nemotivată sintactic, dar evoluţia se poate explica prin paşi logici. Este vorba de situaţiile în care forma dracului apare pe lîngă un verb care nu poate primi complement indirect: "Ia spune, o terminăm dracului în două ore?" (R. Petrescu, Şansa); "Mai taci dracului din gură" (bancuri.3x.ro); "o să le iau, să le pun pe un CD, şi să îl vînd, poate scot ceva, dracului" (pcconcrete.ro); "Să ştii că ăsta şi-a rupt vreun os, dracului" (R. Petrescu, Şansa). E probabil ca în aceste situaţii să fie vorba de o extindere a formei de dativ (iniţial şi cu valoare de locativ) din formulele de imprecaţie a da dracului, a se duce dracului. Iar cînd în asemenea contexte verbale apare şi forma dracu', aceasta pare într-adevăr o trunchiere: "Lasă dracu şi servici şi tot şi dă fuga să îşi ia masca de gaze" (fanclub.ro); "dă-le dracu' de cărţi, las' că le băgăm pe toate într-un computer!" (Cotidianul 2002); "Pleacă dracu'!" (educv.ro); "Da' ieşi dracu' afară, nu vezi că am închis?!?!" (educv.ro).

O descriere detaliată ar merita şi construcţiile cu genitivul, cu valoare de întărire a reacţiei afective (de respingere sau admiraţie): genitivul postpus (prostul dracului) - sau cel antepus, şi mai expresiv, presupunînd elipsa unui verb copulativ: "ai dracu francezii ăştia, ne spune adevarul!" (fanclub.ro). Sau construcţia, probabil contaminată, greu de interpretat sintactic, discutată de Alf Lombard în 1965 (tiparul "Arz-o focul de muiere!"): "daţi-o dracului de treabă"; "Voi n-auziţi, fir-ar mama ei a dracului de treabă !?!" (revistarespiro.com) "Dracu' să-l ia de monitor vechi" (sfera.ev.ro); "s-o ia dracu de lume" (geocities.com). Se poate chiar considera că dracu intră în alcătuirea unor pronume negative (N-a venit nici dracu', N-are nici pe dracu'). Interesantă e şi formula pe dracu!, folosită pentru contrazicere, devalorizare, întrebuinţată deja cu succes de Mariu Chicoş Rostogan - "Profesorul (vesel) : Ei, pe dracu ! că-z doar n-o să aibă şăpke !" -, provenind poate dintr-o substituire polemică a complementului direct, aşa cum se vede chiar în exemple mai recente, cu verbe tranzitive: "Întreţin pe dracu', Eric!" (ziar.clubromantic.ro/nr10); "Ai observat pe dracu" (members.m4d.com); "Căutaţi pe la garaje şi pe la atelierele auto. - Mda, căutăm pe dracu' pe aleile iadului!" (ziare.ro). În orice caz, gramatica imprecaţiilor e mai complexă decît s-ar crede.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara