Festivalul Ibero-american de Teatru din Bogotá a fost creat în 1988 de Fanny Mikey şi Ramiro Osorio, celebrând astfel 450 de ani de la fondarea capitalei columbiene. Încă de la prima sa ediţie, sub deviza Un suflet - Columbia, festivalul a devenit o aventură culturală; a dovedit că prin diversitatea genurilor şi tendinţelor artelor scenice, popoarele pot găsi un limbaj comun.
În martie 2005, doamna Fanny Mikey şi asistenta ei, Ana Marta, se aflau într-un periplu european; după Spania, Serbia şi Ungaria s-au oprit la Bucureşti, cu intenţia de a vedea un nou spectacol semnat de Alexandru Darie. Pe regizorul român îl cunoşteau deja din ediţiile anterioare, când fusese prezent la Bogotá cu Visul unei nopţi de vară (1992), Iulius Caesar (1996), Anatomie. Titus. Căderea Romei (2004) şi, de fiecare dată, impresionase plăcut publicul columbian. Alegerea directoarei Festivalului s-a numit de astă dată Triumful dragostei de Marivaux.
Ne familiarizăm repede cu oraşul, suntem cazaţi în zona nordică a Bogotei, pe Carrera Cien, la Hotelul Cosmos, nu departe de Teatrul La Castellana, unde urmează să dăm cele cinci reprezentaţii în următoarele zile. Oraşul, cu o populaţie de peste 6 milioane de locuitori, e situat pe Cordiliera orientală a Anzilor, la o altitudine de 2.650 metri; clima e primăvăratică, iar vegetaţia e generoasă de-a lungul întregului an. Împărţită în patru zone şi înconjurată de munţi, în vârful cărora se află Sanctuarul Monserrate, capitala nu şi-a numit străzile, ci le-a numerotat; astfel ,carreras" sunt străzile paralele cu munţii, de la sud la nord, fiind traversate perpendicular de ,calles", numerotate dinspre est spre vest.
Fiind invitaţi la începutul Festivalului, am avut şansa să participăm la deschiderea ediţiei jubiliare; peste un milion de oameni au asistat la parada oferită de artişti, muzicieni, dansatori şi mimi în Piaţa Simón Bolivar. Ediţia din acest an, desfăşurată între 31 martie şi 16 aprilie, reuneşte trupe din cele cinci continente, fiind prezente 42 de ţări, 65 de companii internaţionale şi 142 de trupe columbiene ce evoluează în 20 de săli de teatru, 8 stadioane, 20 de parcuri şi în arena în care au loc, de regulă, luptele cu tauri.
Rusia este invitata de onoare, prezentă cu creaţii din Cehov: Trei surori, în viziunea lui Declan Donnellan, Tolstoi: Război şi pace, regia Piotr Fomenko şi Gogol: Bulevardul Nevsky, semnat de Ruslan Kudashov.
Personalităţi marcante din lumea filmului, ca Marisa Paredes, cunoscută nouă din filmele lui Pedro Almodóvar (Tacones lejanos, Todo sobre mi madre) va interpreta rolul mamei în Hamlet pus în scenă de Lluis Pasqual la Teatrul Arriaga din Bilbao, iar Norma Aleandro, deţinătoare a Premiului Oscar pentru rolul interpretat în Historia oficial, revine în Columbia, jucând aceeaşi piesă cu care a debutat în Bogotá în 1986: Sobre el amor y otros cuentos sobre el amor (Despre dragoste şi alte poveşti de iubire), un monolog care porneşte de la clasicii Secolului de Aur spaniol şi ajunge la texte contemporane, semnate de Gabriel García Márquez şi Mario Vargas Llosa.
La secţiunea ,Evenimente speciale" remarcăm prezenţa cântăreţei cubaneze Omara Portuondo, a celei argentiniene, Adriana Varela, care, cu o voce răguşită, tulburătoare, cântă tangouri în argoul pungaşilor din Buenos Aires, şi a columbiencei Marta Gómez, care a creat un stil muzical nou, cu ritmuri aparte de jazz şi pop.
Până la prima reprezentaţie avem timp să înţelegem ce înseamnă Columbia actuală. Un şofer ne explică drama acestei ţări, mama i-a murit în urmă cu cincizeci de ani, civil nevinovat în luptele de gherilă. De atunci şi până azi, columbienii sunt ucişi de ,balas perdidas" (gloanţe rătăcite). În vreme ce Argentina şi-a avut ,dispăruţii" ei în timpul generalului Videla, iar Chile în timpul generalului Pinochet, plătindu-şi tributul în câţiva ani, Columbia continuă să şi-l plătească anual, ne mai spune omul cu ochii în lacrimi. Pretutindeni zăreşti soldaţi cu câini, ,Seguridad privada canina". Totuşi viaţa s-a schimbat mult în ultimii ani şi populaţia pare încântată de demersurile făcute de actualul preşedinte, Alvaro Uribe, în instaurarea păcii, ne spune ambasadoarea României la Bogotá, Mariana Sipoş.
În zona de nord a oraşului locuiesc cei din clasa de mijloc şi cei înstăriţi, sunt cartiere rezidenţiale, Rosales şi Zona Rosa, cu centre comerciale elegante Santa Barbara, Unicentro, Centro Andino, cu parcuri frumos amenajate, pe unde te poţi plimba liniştit. În zona centrală se află Barrio La Candelaria cu Piaţa Bolivar, Catedrala Primată, bisericile Santa Clara, San Francisco şi San Ignacio, Muzeul Fernando Botero şi Muzeul Aurului, cu piese indigene din aur şi smarald, printre care şi faimoasa ,Lechuga" cu 1486 smaralde încrustrate în aur. Muzeul 20 Iulie, care vorbeşte despre evenimente istorice, păstrează în chip inedit şi opiniile unor adolescenţi contemporani. Pe pereţi sunt întrebări la care răspund astăzi tinerii. De pildă: ,E bine că Simón Bolivar a luptat pentru independenţa Columbiei?" Răspunsul unei fete de 14 ani: ,Bolivar a luptat pentru o Columbie a columbienilor şi azi avem o Columbie a nord-americanilor." Sau ,Cum supravieţuiţi în Columbia actuală?" şi răspunsul unui tânăr de 15 ani: ,Ne obişnuim cu absurdul cotidian." În sudul oraşului locuiesc dezmoşteniţii sorţii; ca străin, acolo n-are sens să te aventurezi.
Dar Columbia înseamnă şi altceva, 10% din fauna şi flora Terrei se află aici, ţara ocupă primul loc la specii de păsări, orhidee, palmieri şi cafea. În Columbia se cântă peste tot, sunt localuri în care auzi ritmuri de rumba, salsa, merengue, tango, dar şi bolerouri şi rancheras interpretate de grupuri de mariachi, care te înfioară prin muzica lor.
Columbienii sunt calzi, ospitalieri, culţi. În Biblioteca Luis Angel Arango, când plouă torenţial, oamenii intră grăbiţi, nu să se adăpostească, ci să citească; într-una din marile librării, Lerner, alături de nume mari din literatura columbiană, ca Gabriel García Márquez şi Alvaro Mutis, găseşti la loc de cinste autori contemporani, deja premiaţi în Europa, ca Laura Restrepo sau Santiago Gamboa. Oraşul este traversat de şosele moderne, bine asfaltate, în centru sunt chiar câte opt benzi, există şosele de centură, iar duminica, în anumite zone, circulaţia este interzisă şi bicicliştii înlocuiesc automobilele, nu există metrou, doar Trans-Milenio, nişte autobuze care circulă pe o bandă separată; din tramvaie, distruse în urma revoltelor din 1948, au rămas doar şinele, dar şi un proiect îndrăzneţ de refacere a lor în următorii ani.
La repetiţia generală, numeroşii ziarişti şi cameramani columbieni s-au declarat cuceriţi de jocul actorilor români, de lumini, de costume şi muzică. O lume insolită, un altfel de Marivaux, îmbinând tradiţia şi modernitatea în viziunea lui Alexandru Darie, prindea viaţă.
Au urmat spectacolele, pe 31 martie, pe 1 aprilie două reprezentaţii şi altele două pe 2 şi 3 aprilie. Aşa cum afirma şi doamna ambasadoare Mariana Sipoş, presa scrisă şi mass-media au alocat un spaţiu generos festivalului, dar sunt doar 4-5 companii menţionate zilnic, şi printre ele se află şi trupa Teatrului ,Bulandra".
Iată ce spune Fernando Toledo în ziarul El Tiempo din 3.04.2006: ,Alexandru Darie propune publicului un efervescent marivaudage, printr-un spectacol a cărui arhitectură recuperează sensul primordial al teatrului: amuzamentul... Un permanent climat de subtilitate şi viclenie îi permite spectatorului să pătrundă într-un joc teatral plin de ironii la adresa iubirii, puterii şi legăturii dintre aceste noţiuni. Nu trebuie să rataţi acest spectacol oferit de o trupă cu un înalt nivel interpretativ şi cu o disciplină scenică ieşită din comun."
Sala Teatrului La Castellana are o capacitate de 750 de locuri, iar biletele costă de la 30.000 pesos (15 dolari) la 90.000 pesos (45 dolari) pe spectacol. La fiecare reprezentaţie cu Triumful dragostei sala a fost plină până la refuz, s-a aplaudat mult, iar după spectacolul de sâmbătă seara, directoarea Festivalului, Fanny Mikey, s-a urcat pe scenă şi a mulţumit personal actorilor români pentru performanţa actoricească. Afirmă presa din Bogotá: ,Numele regizorului şi al trupei oferă garanţia calităţii. Această montare vorbeşte despre misterul sentimentelor, despre identităţi multiple şi despre separarea adevăratelor sentimente de falsele iluzii. Scena devine un labirint în continuă mişcare, în care descoperim o lume înşelătoare, comedie şi erotism".
Într-o ţară percepută din exterior ca o lume violentă, dominată de lupte de gherilă şi trafic de droguri, există totuşi ceva ce nu sesizezi decât atunci când te afli efectiv în Columbia: un miracol numit dragoste de teatru. Prin teatru, Columbia se reinventează, oameni sărmani din cartiere mărginaşe văd trupe care evoluează în aer liber şi nu costă bani, pe durata Festivalului scade indicele criminalităţii, aproape 3.000.000 de oameni văd spectacole două săptămâni, asistă la work-shop-uri, la colocvii, împărtăşesc idei, experienţe comune sau pur şi simplu se regăsesc, timp de câteva ore, într-o seară când în sală se sting luminile şi mirajul scenei îi face să uite de viaţa reală.
