Teatrul Academic de Stat
„Evghenii Vahtangov”
din Moscova a programat
la 12 septembrie, în
deschiderea stagiunii
2016-2017, premiera
spectacolului regizat
de Silviu Purcărete Bolnavul
închipuit de Molière. Avanpremiera
a avut loc la închiderea
stagiunii trecute. Decorul şi
costumele poartă semnătura
lui Dragoş Buhagiar. E a doua
colaborare cu o trupă rusească
atât a lui Purcărete, cât şi a
lui Buhagiar (din echipă făcând
parte şi Vasile Şirli), prima fiind
în 2015 la Teatrul-festival
„Baltiiskii dom (Casa Baltică)”
din Sankt Petersburg – Visul
unei nopţi de vară de
Shakespeare. Am discutat, într-o
zi de vară, cu Dragoş Buhagiar
despre experienţa sa la
„Vahtangov”.
Maria Sârbu: O întrebare simplă:
cum sunt actorii ruşi când lucrează
la un spectacol?
Dragoş Buhagiar: Teatrul „Vahtangov”
din Moscova este unul dintre teatrele
importante din spaţiul cultural rus, e
un teatru de elită şi are alături o şcoală
care produce actori. Am văzut acolo
cât de înalt poate fi nivelul de a face
teatru, începând de la dorinţă, începând
de la energie. Am observat că toţi cei
implicaţi trăiesc spectacolul de la prima
lectură. E o atmosferă bazată pe
profesionalism şi pe respect faţă de
colegi, faţă de artiştii cu care lucrează.
Din start, bazele discuţiei sunt cumva
altele. Abordarea este diferită...
M.S.: Silviu Purcărete a fost aşteptat
în acel teatru, după cum s-a relatat în
presa rusă. Totuşi, cum aţi fost
primiţi?
D.B.: Am fost primiţi foarte bine la
Teatrul Vahtangov. Pot să spun doar
că Silviu Purcărete s-a făcut repede
iubit de trupă, pentru că Silviu Purcărete
este în primul rând om, un om cu
caracter şi artiştii simt asta. Probabil
că aceste calităţi contribuie enorm
la atmosfera pe care el reuşeşte să o
creeze în jurul său. Toată lumea a mers
cu toată încrederea alături de el. Nu
a fost o experienţă uşoară, dar a fost
una plăcută. Rimas Tuminas, directorul
artistic al Teatrului „Vahtangov” şi un
mare artist – regizor la rândul său, dar
lipsit de orice egoism –, căci el l-a
invitat pe Silviu să monteze pe scena
moscovită, i-a creat marelui Purcărete
absolut toate condiţiile. De obicei,
directorii de teatre, mai ales, dacă sunt
regizori, evită să aducă regizori mai
buni ca ei, dar aici nu a fost cazul.
Să ne gândim că unul dintre cele
mai bune teatre din Rusia, adică
„Vahtangov”, este condus de un lituanian.
Ei nu fac diferenţa, ei vor ce-i mai bun.
M.S.: Spunea cineva că la repetiţii
veneau şi actori care nu făceau parte
din distribuţie. Doreau să fie în
preajma lui Purcărete.
D.B.: Într-adevăr, când am trecut să
lucrăm pe scenă, veneau, stăteau în
sală, se uitau, ascultau. Pot să spun
că nivelul de actorie, de vorbire pe
scenă e cu totul altul acolo. Nu discutăm
despre frumuseţe. Unii oameni sunt
mai frumoşi, mai înalţi, mai scunzi,
dar nivelul de actorie, şcoala, pregătirea
lor îi transformă pe scenă în nişte zei.
M.S.: Aţi avut contact direct cu
trupa, în primul rând ca autor al
costumelor. Cum erau actorii la
probe, de exemplu?
D.B.: Am avut şansa să lucrăm cu
unul dintre marii actori ruşi – Serghei
Makoveţki (protagonistul spectacolului
– n.n.), un star, un om special. Prima
probă cu el, care s-a desfăşurat într-o
atmosferă extrem de plăcută în atelierele
de costume, a durat patru ore. E
adevărat că a probat vreo cinci costume,
dar a fost o adevărată călătorie...
Discutam, mă întreba de ce fac aşa
sau altfel, proba costumele, se mişca
îmbrăcat în ele. Nu a fost o simplă
probă, a fost o mare plăcere, a fost
o creaţie. M-a impresionat îndeosebi
faptul că majoritatea actorilor,
după probă, îmi strângeau mâna. Era
mai mult decât un „mulţumesc”. Era
o chestiune foarte personală în toată
povestea legată de ei la probe – o
experienţă personală pe care ei şi-o
trăiau. A fost, pur şi simplu, artistic.
M.S.: Şi ca să ne putem imagina
„Bolnavul închipuit” – cum e
conceput spectacolul?
D.B.: Silviu Purcărete a avut o viziune
foarte specială asupra acestui text şi
asupra creaţiei lui Molière, adică
Molière – actorul, Molière – dramaturgul
şi creatorul de trupă; ce se întâmplă
într-un teatru părăsit cândva în care
această trupă pregăteşte Bolnavul
închipuit. E foarte interesantă viziunea,
foarte poetică. Pe Purcărete îl preocupă
tema morţii, a bătrâneţii – şi nu ţine
de vârsta lui. El este un artist care
îşi dezvoltă temele. Şi noi – alături
de el. A avut o trupă foarte bună
cu care a lucrat milimetric; oamenilor
le explica milimetric cine sunt ca
personaje, de unde intră şi cum intră.
A făcut un fel de macrame din actorie.
E un spectacol special.
M.S.: Cum a reacţionat publicul la
primele reprezentaţii, din
primăvară?
D.B.: Au fost aplauze prelungite,
ovaţii, deşi ultima scenă este frumoasă,
impresionantă, are dimensiuni, dar
e tristă, pentru că moare autorul.
Şi totuşi a fost primit foarte bine.
Lumea părea fericită. Într-un important
cotidian rusesc a apărut după prima
reprezentaţie o cronică fabuloasă.
M.S.: Şi cu acest spectacol creat de
români se deschide stagiunea 2016-
2017 la „Vahtangov”.
D.B.: Sunt mari şanse ca spectacolul
acesta să însemne ceva...
M.S.: Pe ce scenă din România ar
putea fi prezentat „Bolnavul
închipuit” montat la Moscova?
D.B.: Trebuie o scenă de dimensiuni,
pentru că scena e chiar mare şi adâncă
acolo. Probabil o scenă gen Naţional.
Decorul este destul de mare, deşi nu
e greu de montat. Dar e un spaţiu mare.
M.S.: A fost frumoasă această nouă
călătorie făcută alături de Silviu
Purcărete?
D.B.: Îi mulţumesc foarte mult lui
Silviu Purcărete că m-a dus în
călătoria asta, că m-a inclus în
aceste două proiecte în Rusia, primul
fiind Visul unei nopţi de vară de la
Sankt Petersburg. Spaţiul teatral
rusesc este special. Am lucrat şi în
Franţa, Germania, Ungaria, dar
în Rusia e ceva special. Pentru
cei de acolo, teatrul e ca viaţa,
cumva. Teatrul rămâne o formă de
exprimare importantă pentru ei. Şi
publicul, şi actorii, şi toţi ceilalţi
care produc acest fenomen îl produc
şi îl primesc cu un anume tip de
respect, care, din păcate, la noi
s-a pierdut. Respectul faţă de artişti
poate l-am mai simţit la München.
E lungă discuţia pe tema asta, e
lungă şi complexă.
M.S.: Când ştiaţi deja că veţi lucra la
ruşi, în ce măsură aţi încercat să
aflaţi mai multe despre scenografia
spectacolelor din Rusia?
D.B.: Am fost invitaţi mai întâi să
vedem spectacole la ei şi am văzut
cu câtă seriozitate s-a lucrat şi
cum sunt abordate. Am văzut şase
– şapte spectacole, de facturi diferite.
Toate aveau aceeaşi abordare – tratate
cu respect total: erau jucate bine,
erau puse în pagină perfect. E un
teatru care funcţionează minunat.
Lumea îşi face foarte bine treaba
acolo. Şi asta te obligă...
M.S.: Şi s-a produs un eveniment.
D.B.: E un spectacol care va avea o
poveste. Pentru că Silviu Purcărete
face un alt fel de teatru, care îi
interesează şi, totodată, atinge forme
populare. Purcărete ştie să se adreseze
publicului de categorii diferite. Ştie
să spună bine poveşti care pot fi
receptate de diferite paliere de privitori,
ceea ce mi se pare foarte important.
