În demenţa cu care vrea să-şi păstreze puterea, dictatorul sirian n-a ezitat să bombardeze, la finele lunii septembrie, Alep, oraş istoric, ale cărui străvechi minuni arhitectonice sunt înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO. Cum nicio echipă de experţi n-a fost lăsată să se ducă la faţa locului, nu se ştie ce a mai rămas în picioare. Martorii nu ne dau nici o speranţă. La 30 iunie, tot anul acesta, miliţiile Ansar Dine (Apărătorii credinţei) au pătruns în Tombuctu, oraş mitic din nordul Mali, clasat încă din 1988 ca monument pe aceeaşi Listă UNESCO, şi, sub ochii îngroziţi ai locuitorilor, au purces la demolarea a cincisprezece moschei venerate de secole de un cult considerat idolatru de către aceşti nebuni ignoranţi, care strigau: „Dumnezeu e unic. Totul aici e haram (neîngăduit). Adevăraţii musulmani suntem noi. UNESCO, asta ce mai e?” Că nu aveau idee de UNESCO, treacă-meargă, dar nu aveau idee că tradiţia musulmană urcă la Tombuctu cu mult înainte de secolul XV, când oraşul ajunsese deja la 100.000 de locuitori, iar universitatea număra 25.000 de studenţi veniţi din toată lumea. Manuscrisele de la Tombuctu sunt vestite pentru frumuseţea lor. Un album recent publicat la Paris cuprinde câteva absolut splendide. În număr de 100.000, iar dacă le luăm în considerare şi pe cele de la Segu sau Gao, de 900.000, manuscrisele sunt în mare pericol. Populaţia a ascuns, cu preţul vieţii, o parte din ele. Dar câte vor fi căzut în mâinile fanaticilor?