În cele ce urmează este vorba de două epistole în limba franceză pe care le-am transcris în toamna anului 1989, într-o arhivă particulară din Bucureşti, cea a d-lui Christian Theodoru, urmaş al Elenei Şubin, născută Ghyka. Chiar dacă nu conţin revelaţii deosebite, ele se referă la eliberarea ţiganilor boiereşti, pe care Grigore Alexandru Ghyka, ultimul domnitor al Moldovei (1849-1856), a săvârşit-o cu câteva luni înainte de a-şi încheia domnia. Chestiunea este evocată în prima scrisoare, datată 7 decembrie 1855, în care este amintit "ofisul" emis de domn privitor la această problemă. Astăzi când figura lui Lincoln este adesea invocată în legătură cu situaţia politică din Statele Unite, este poate momentul să ne amintim că şi pe meridianele româneşti au existat iniţiative asemănătoare. Emanciparea ţiganilor a venit de sus, din poruncă princiară, nefiind străină de concepţia politică liberală a domnitorului care a condus principatul Moldovei după 1848.
Grigore Alexandru Ghyka - cel de-al zecelea voievod din această prolifică familie şi cel de-al cincilea purtător al acestui prenume - a avut o singură soră, Elena (1801 - 1889), căsătorită cu polcovnicul rus Pavel Şubin. Ea a rămas cunoscută mai ales ca stăpânitoare a moşiei oraşului Vaslui, unde avea şi o casă, existentă şi astăzi. De aici - recte din Vaslouy, potrivit ortografiei francizate a numelui urbei moldoveneşti - a trimis fratelui său epistola din 10 decembrie 1855. Din căsătoria Elenei Ghyka cu Pavel Şubin s-au născut opt copii, dintre care doar doi nu au avut urmaşi: Pavel, căsătorit cu Lucia Beldiman şi Eugen, celibatar. Fiica cea mare, Olga, a avut de soţ pe vornicul Emanuel (Manolache) Hrisoverghi (+ 1865), personaj care apare în ambele epistole. Manolache Hrisoverghi era frate cu poetul Alexandru Hrisoverghi (1811 - 1837), pe al cărui unic volum de poezii l-a publicat postum, după cum scria Mihail Kogălniceanu într-o evocare a poetului încetat din viaţă atât de tânăr. în Arhondologia Moldovei, paharnicul Constantin Sion nota despre familia Hrisoverghi, pe tonu-i vitriolant, dar totodată savuros: "Iarăşi pacat grecesc, neam de patriarh, izgonit de la Fanar şi pripăşit în Moldova peste 180 de ani; au fost între boieri, însă nu mari, pănă la Neculai Hrisoverghi, fiul stolnicului Enachi, care fiind om deştept şi luând fimei o Rosătească, fata vornicului Iordachi Pribăscu, în vremea domnului Calimah, pe la 1816, s-au făcut vornic mare; iar pe la 1818 au murit rămâindu-i trei fii: vornicul Vasilică, Alecu, care au murit tânăr, şi care putč ajunge urmele tătâne-său şi un ticălos, Manolachi, care luând o fată a Şubinoaiei din Vaslui, nepoata lui Grigori vodă Ghica, l-au făcut vornic, dar îi om prč de nimica"1. Poate că arhondologul, spirit ultraconservator, îşi regla conturi cu aceste calificative. Oricum şi despre unchiul soţiei lui Manolache Hrisoverghi, domnitorul Ghyka, nu avea cuvinte mult mai bune şi fie repetat şi de data aceasta că mărturiile memorialistice hipersubiective ale lui Constantin Sion trebuie luate cu multă prudenţă.
Manolache Hrisoverghi şi soţia sa Olga născută Şubin au avut o fiică, Maria, căsătorită cu Alexandru G.Hinna, având trei copii: Ion, Gheorghe, ofiţer, şi Olga. Pe de altă parte, istoricul de artă Barbu Brezianu era nepotul de fiu al Elizei Hinna - căsătorită cu juristul Vasile Mareş Brezianu -, Eliza Hinna fiind fiica, din altă căsătorie, a lui Alexandru Hinna2. Ceilalţi copii ai Elenei Şubin au fost: Alexandru, Ecaterina - căsătorită Rizo -, Elena - căsătorită cu doctorul austriac Carol Hoffmann -, Nathalia - devenită soţia lui Alexandru Mano - şi Olimpia - căsătorită cu Polidor Ventura3.
O altă lămurire privitoare la personajele care apar în epistole: "verişoara noastră Sturdza" se referă la rudenia Ghykuleştilor cu familia aceasta, mama lui Grigore Alexandru Ghyka şi a Elenei Şubin, fiind soră cu fostul domnitor Mihail Sturdza. Lasă oare să se întrevadă reproşul din scrisoare o rivalitate între Ghykuleşti şi Sturdzeşti?
Gestul lui Grigore Alexandru Ghyka de a o face pe sora sa să renunţe la banii obţinuţi prin vânzarea ţiganilor4, este, pe de-o parte, surprinzător şi, pe de alta, semnificativ pentru înţelegerea personalităţii acestuia5. Figură luminată, fără de care Unirea Principatelor ar fi greu de conceput, domnitorul a fost el însuşi aproape un paşoptist, deşi şi-a condus Principatul sub regimul regulamentar.
1. Scrisoare a lui Grigore Alexandru Ghyka VV către sora sa Elena Şubin
"Iaşi 7 dec.1855
răspuns la 10 dec.
Dragă soră. Ai luat probabil cunoştinţă de ofisul meu care are drept obiect emanciparea ţiganilor aparţinând particularilor.
Limbile rele au găsit totuşi ocazia să vitupereze pe contul nostru spunând că ţi-ai vândut mai întâi ţiganii la stat şi că după aceea am agitat chestiunea. De aceea l-am angajat pe Hrisoverghi să prezinte o suplică în numele tău la Vistierie prin care declară că renunţă la beneficiile vânzării şi cere să se conformeze noilor dispoziţii stabilite atât pentru preţ cât şi pentru modul de plată.
Nu mă îndoiesc că vei încuviinţa ceea ce am făcut în numele tău şi de aceea ţi-am trimis ginerele pentru ca să te lumineze asupra chestiunii.
Fratele tău devotat,
Gr. Ghyka"6
2. Scrisoare a Elenei Şubin către Grigore Alexandru Ghyka VV.
şPlic pe care este scrisţ: "Scrisoarea Principelui privitoare la ţigani şi răspunsul meu:
Dragul şi iubitul meu frate. L-am autorizat pe Hrisoverghi să acţioneze faţă de ţiganii mei vânduţi guvernului, ca pentru cei care îmi rămân şi pe care i-am primit ca zestre, potrivit dorinţei şi a bunăvoinţei tale, nevrând ca din partea mea să-ţi dau cea mai mică grijă.
Tocmai am primit o scrisoare de condoleanţe de la verişoara noastră Sturdza, singura care mi-a scris de la plecarea sa de aici, în care îmi spune ceea ce urmează: ŤGrigore este foarte uituc şi foarte şcuv.nedescifratţ faţă de mine, el nu a răspuns niciodată tuturor scrisorilor mele, reproşaţi-i-o şi reamintiţi-i că: exactitatea este politeţea celor mariť.
Adio, fratele meu drag, te îmbrăţişez tot atât de tandru precum te iubesc, gândeşte-te uneori cu prietenie la sărmana ta soră atât de tristă şi atât de nefericită.
E.Şubin
Vaslui 10 dec.855"7
_____________
1 Paharnicul Constantin Sion, Arhondologia Moldovei, Bucureşti, Editura Minerva, 1973, p.300.
2 Mihai Sorin Rădulescu, Genealogii, Bucureşti, Editura Albatros, 1999, p.162, nota 13.
3 Date genealogice despre această descendenţă, puse pe hârtie de profesorul inginer Henri Theodoru, strănepot în linie directă al Elenei Şubin, mi-au fost comunicate de către urmaşii săi, împreună cu scrisorile de faţă.
4 Vezi scrisoarea nr.1.
5 Leonid Boicu, Adevărul despre un destin politic Domnitorul Gr.Al.Ghica (1849 - 1856), Bucureşti, Editura Junimea, 1973.
6 "Yassi le 7 Dec.1855
répondu le 10 Dec.
Chčre soeur. Tu dois avoir déjŕ pris connaissance de mon office qui a pour objet l'émancipation des Bohémiens appartenant aux particuliers.
Les méchantes langues ont cependant trouvé l'occasion de déblatérer sur notre compte en disant que tu as d'abord vendu ŕ l'Etat tes Bohémiens et qu'ensuite j'ai fait agiter la question. C'est pourquoi aussi j'ai engagé Hrisoverghi de présenter une supplique en ton nom ŕ la Visterie par laquelle il déclare renoncer aux bénéfices de la vente et demande ŕ se conformer aux nouvelles dispositions établies tant pour le prix que pour le mode du payement.
Je ne doute pas que tu approuveras ce que nous avons fait en ton nom, et c'est pourquoi je t'ai envoyé ton gendre pour qu'il t'éclaire sur la question.
Ton dévoué frčre,
Gr.Ghyka"
7 şPlic pe care este scrisţ: "Lettre du Prince concernant les Bohémiens et ma réponse:
Mon trčs cher et bien aimé frčre. J'ai autorisé Chryssoverghi ŕ agir relativement ŕ mes Bohémiens vendus au Gouvernement, comme pour ceux qui me restent et que j'ai reçus en dot, selon ton désir et ta bonne volonté, ne voulant pas pour ma part, te donner le moindre souci. Je viens de recevoir une lettre de condoléance de notre cousine Stourdza, la seule quelle m'ait écrit depuis son départ d'ici, dans laquelle elle me dit ce qui suit: ŤGrégoire est bien oublieux et bien şcuv.nedescifratţ ŕ mon égard, il n'a jamais répondu ŕ toutes mes lettres, reprochez le lui et rappelez lui que: l'exactitude est la politesse des Grandsť.
Adieu mon Frčre chéri, je t'embrasse aussi tendrement que je t'aime, pense quelquefois avec amitié ŕ ta pauvre soeur si triste et si malheureuse.
H.Schoubine
Vaslouy 10 Dec.855"
