Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Dosar:
Documente italiene despre Stefan cel Mare de George Lăzărescu


După 1463 - la zece ani de la căderea Constantinopolului - Veneţia credea că printr-o cruciadă bine legată, în care ar putea intra toată Italia, unită laolaltă pentru prima dată în faţa primejdiei otomane, s-ar putea stăvili înaintarea lui Mahomed al II-lea.

Deşi Papa Pius al II-lea credea în virtuţile ostăşeşti ale ţărilor apusene, autorul unei interesante lucrări din acea vreme, arăta că situaţia e alta. Este vorba de un manuscris aflat acum la Biblioteca Naţională din Roma şi intitulat "Esortazioni efficaci contro gli Infedeli agli altri principi cristiani". Se vorbeşte aici despre dezbinarea dintre creştini şi despre numeroasele lor defecte, motive care fac ca armatele lor să fie mereu învinse. "Eu o pot spune numai în cîteva cuvinte, dar acesta este adevărul; - nobilimea este desfrînată, orgolioasă, ignorantă şi necinstită; soldatul, dacă nu este plătit, părăseşte pur şi simplu lupta şi trece la inamic..."

Acţiunile domnitorului român Ştefan cel Mare în aceste împrejurări de pericol iminent pentru apusul Europei, au fost încurajatoare.

Victoria lui de la Vaslui împotriva turcilor a hotărît senatul veneţian să-i trimită de urgenţă lui Ştefan o scrisoare prin care "se mulţumea cu dragoste din adîncul inimii Excelenţei sale pentru victorie".

Tot Ştefan a devenit cunoscut Occidentului în urma biruinţei de la Podul înalt, din 1475, cînd au fost luate turcilor peste o sută de drapele, dintre care un mare număr a fost trimis chiar Papei Sixt al IV-lea, şi un altul regelui Cazimir al Poloniei. Cronicarul Stčfano Magno, martor ocular, relatînd despre aceste lupte, cu tot luxul de amănunte, afirmă, în concluzie: "se spune că au fost 75.000 de turci dintre care au fost ucişi 50.000; valahii erau numai 30.000. A fost ceva miraculos".

Scrisoarea trimisă cu această ocazie de domnitorul român, prin ambasadorii săi, la Roma, la Veneţia, Florenţa şi Genova, pentru a le anunţa victoria, spunea: "cînd am văzut oştile acelea fără număr, ne-am ridicat cu tot curajul şi ne-am împotrivit cum am putut, cu forţele noastre"... Şi mai adăuga: "dacă această poartă a creştinătăţii se va pierde, va fi în mare primejdie toată creştinătatea. După ce asigura că el este gata să lupte pînă la moarte, cerea ca şi apusenii să treacă la fapte: "Aşa trebuie să faceţi şi voi, pe mare şi pe uscat, după ce... noi i-am tăiat mîna cea dreaptă" şi termina cu îndemnul "fiţi gata fără întîrziere" (non vogliate tardare).

Dar puterile apusene nu l-au ajutat, deşi Veneţia a profitat de victoria sa, pentru a încheia un armistiţiu cu turcii.

Puţin mai tîrziu, Senatul Veneţiei anunţa pe Ştefan că-i trimite un secretar italian, în persoana lui Gerardo, iar la rîndul lui, Papa Sixt, temător de pericolul turcesc, le adresa nobililor îndemnul de a sprijini odată pentru totdeauna pe "acest adevărat atlet al creştinătăţii".

Ce sprijin a căpătat, în realitate, Ştefan cel Mare, din partea papei şi a Veneţiei? Nimic alta decît vorbe, cum vor spune fără sfială solii domnitorului român, în Senatul Veneţiei.

La 1475, turcii au ocupat cetatea genoveză Caffa, aflată în Crimeea, eveniment de mare importanţă pentru soarta relaţiilor comerciale între Occident şi Orient, fiindcă odată cu Caffa, înceta comerţul genovez la Marea Neagră. "Apărată pînă la capăt şi de români, Caffa căzu în ziua de 6 iunie 1475. Ştefan a putut să salveze un oarecare număr de tineri genovezi care, îmbarcaţi pentru Constantinopol, au fost primiţi de el însuşi la Chilia, şi stabiliţi la Suceava, unde cîţiva dintre ei, deşi chemaţi în ţară, au rămas acolo de bunăvoie. Donado da Lezze - care a folosit Memoriile compatriotului lui, Gio" Maria Angiolello, şi care a relatat în modul cel mai autentic bătălia de la Valea Albă şi întreaga campanie a lui Mohamed II, confirmă într-adevăr că tinerii genovezi au refuzat să se lase transportaţi la Constantinopol şi să fie sclavi ai turcilor. "Marele turc", relatează, în continuare, Donado, "indignat peste măsură, a trimis o solie lui Ştefan prin care îi cerea imperios, pe tineri, şi-l avertiza cu toată furia asupra riscurilor asumate. Răspunsul lui Ştefan a fost categoric: el nu se simţea cu nimic obligat să se supună acestei dorinţe, întrucît "porturile şi toate pămînturile lui erau libere şi oricine poate să-i fie musafir pe oricîtă perioadă; aceşti tineri, apoi, ca şi alţi genovezi sau italieni, au mai venit şi altă dată, şi au fost lăsaţi să meargă unde au vrut".

Ştim în continuare că Ştefan s-a comportat vitejeşte în toate luptele care au urmat şi că politica sa a fost pildă de înţelepciune şi clarviziune. Mai tîrziu, în 1502, în urma agravării bolii, el hotărăşte să roage pe prietenul său, dogele Leonardo Loredano, să-i înlesnească lui Demetrio, aflat în serviciul cancelariei domneşti, cumpărarea unor medicamente, la propunerea medicului său personal, veneţianul Matteo Muriano.

Acesta a lăsat din perioada aceea numeroase mărturii, transmise de altfel Dogelui, cu o conştiinciozitate exemplară: Ştefan l-a numit medic oficial pe el, şi nu pe altul, fiindcă venea dintr-o ţară prietenă, spunînd că este înconjurat din toate părţile de duşmani.

Din relatările lui Muriano, rezultă că domnitorul era foarte înţelept şi tot atît de iubit de supuşii săi, pentru clemenţă, justiţie, energie şi libertate ("homo sapientissimo, degno de molta lode, amato molto da li subditi per essere clemente et justo, molto vigilente et liberale"); fiul lui Ştefan, Bogdan, imită în toate pe tatăl său; el este "modesto quanto una donzella, e valente homo, amico de le virtů et di homeni vertudiosi".

Cît despre moldoveni, aceştia "sînt toţi voinici, oameni de luptă şi nu buni de stat pe saltele; ţara este bogată: plină de roade, frumoasă şi bine situată, abundentă în animale şi toate bunătăţile"; "turcii - mai spunea medicul lui Ştefan - se tem mult de Ştefan şi de toţi creştinii, din cauza acestei ţări..." Raportul lui Muriano cuprinde şi importante ştiri despre relaţiile Moldovei cu Rusia şi Polonia, ştiri cărora dogele Veneţiei le acorda o mare atenţie.

Moartea domnitorului Ştefan cel Mare a impresionat adînc pe contemporanii săi; ultimele zile ale lui sînt descrise elocvent de Marin Sanudo, unul din cei mai fecunzi cronicari veneţieni.

Mai tîrziu, Hasdeu însuşi reda într-o prefaţă la un volum al lui Constantin Esarcu, conţinînd documente privitoare la Ştefan cel Mare descoperite în Arhivele veneţiene, - multiplele elogii ale Papei Sixt IV adresate domnitorului, în cuvinte ca acestea: "succesele tale înţelepte şi viteze contra necredincioşilor turci, inamici comuni, au adus atîta glorie numelui tău, încît toate gurile îl repetă şi toate inimile îl slăvesc".

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara