O rivală o descria astfel: „Mare şi uscăţivă, fără fund, fără coapse, pieptul îngust”. E vorba totuşi de cea mai curtată femeie din secolul XVIII francez, iubita lui Voltaire, una din acele „femmes savantes” de care îşi bătuse joc în secolul precedent Molière, dar care îl contrazicea pe dramaturg, fiindcă era cu adevărat instruită în matematică şi în fizică, ba chiar şi în filozofie, de la care Voltaire recunoaşte a fi învăţat o mulţime de lucruri şi împreună cu care a scris numeroase pagini. De altfel, manuscrisele ei sunt în curs de cercetare şi publicare după trei sute de ani. Pe numele ei, Emilie de Châtelet (1706-1749), era în corespondenţă cu savanţi celebri ai vremii. Pe Voltaire l-a găzduit timp de 14 ani, cât i-a fost amantă fidelă, sub ochii unui soţ îngăduitor, până când nestatornicul filosof s-a îndrăgostit de o nepoată a ei. Căzând ea însăşi în braţele unui marchiz, a născut un copil, asistată tandru de soţ şi de amant. La moarte, tânără încă fiind, cei trei şi-au unit lacrimile într-o bărbătească solidaritate, plină de regret şi de admiraţie, care nu lăsa loc pentru gelozie. Femeie modernă, Emilie se bucură în contemporaneitatea noastră, nu doar de aprecierea oamenilor de ştiinţă, ci şi de a feministelor, precum Elisabeth Badinter, care i-a consacrat un eseu, apărut în „Livre de poche”, intitulat patetic „Emilie, Emilie”.