Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Păcatele Limbii:
Din şi dintre de Rodica Zafiu


Circulă de mai multă vreme recomandarea ca ideea de "parte dintr-un întreg sau dintr-o mulţime" (sensul partitiv) să se exprime în română în mod specializat, diferenţiat: prin prepoziţia din dacă mulţimea de referinţă este desemnată de un singular cu sens colectiv ("unul din grup") şi prin prepoziţia dintre dacă e vorba de un substantiv la plural ("unul dintre tineri"). Unii tind să considere această recomandare ca o regulă fermă, absolută; în unele edituri şi redacţii se corectează sever textele, eliminîndu-se, ca şi cînd ar fi o greşeală, combinaţia prepoziţiei din cu un plural ("unul din tineri"). De fapt, presupusa regulă reprezintă o încercare destul de recentă de normare a limbii, care nu se bazează nici pe uz, nici pe etimologie, nici pe coerenţa sistemului lingvistic: autorii şi vorbitorii mai vechi şi mai noi folosesc, în asemenea construcţii, ambele prepoziţii. Sintagme fixate în limbă - din două una, într-una din zile - confirmă normalitatea şi stabilitatea acestei folosiri: din are în limba română sens partitiv şi nimic nu limitează combinarea sa cu un plural. E suficient un minim sondaj statistic pentru a aduce numeroase argumente de autoritate şi exemple clasice în acest sens. Într-un volum de proză al lui Creangă (am folosit, pentru comoditatea căutării automate, ediţii electronice) apar 9 construcţii de tipul unul din..., urmate de un plural ("unul din ei vesteşte împăratului") şi 8 construcţii unul dintre... ("zise unul dintre plăieşi"). Într-un volum similar ca dimensiuni din proza lui Eminescu, găsim de 19 ori unul din ("Dar mai ales unul din ei, cu fruntea-ntr-un cerc de aur"; "baba trebuia să-i dea unul din cai"; "călugărul Dan e unul din şcolarii Academiei", "unul din acei îngeri căzuţi" etc.) şi niciodată unul dintre. Alternarea pare să depindă de raţiuni stilistice: preferinţa unui autor pentru una sau alta din construcţii, dorinţa de variaţie sinonimică, diferenţe de eufonie, necesitatea de a sublinia un segment de text etc. Şi G. Călinescu pare a fi preferat în mod clar tiparul unul din: în Viaţa lui Eminescu apare doar acesta (de 14 ori). Am putea presupune că lucrurile stau altfel în limba de astăzi: într-adevăr, într-un volum de Mircea Horia Simionescu, Bibliografie generală, apare numai de 8 ori unul din urmat de plural, faţă de 32 de apariţii pentru unul dintre... În schimb, la I.D. Sârbu (Adio Europa, vol. I), există 13 exemple unul din + plural - şi doar 5 unul dintre. În Internet, raportul dintre circa 2000 de citate conţinînd secvenţa "unul din ei" şi 6.000 cu "unul dintre ei" indică o preferinţă netă, dar construcţiile cu din, reprezentînd totuşi un sfert din total, nu pot fi considerate o abatere. Uzul poate confirma cel mult o creştere a frecvenţei structurii cu dintre, în defavoarea celei cu din: la aceasta au contribuit poate tocmai acţiunile normative de care am vorbit la început; există însă şi o tendinţă reală, demult observată, de a prefera formele "amplificate", pe măsură ce acelea mai vechi se reduc şi se desemantizează.

E important să înţelegem cum şi cînd s-a constituit recomandarea în cauză. Ea nu apare în vechile gramatici, în care găsim, cel mult, exemple care să o contrazică. La S. Micu şi Gh. Şincai, în Elementa linguae daco-romanae, 1780, există, în loc de din sau dintre, chiar dintru: "unii dintru cei mai buni fărtaţi a lui" (p. 101). La Heliade Rădulescu, în Gramatica românească, 1828, surpriza e alta: dintre precedă un singular: "s-a ascultat unul dintre norod" (p. 108-109). La I.A. Candrea, Cours complet de grammaire roumaine, 1927, exemplele cu din - "unul din noi", "o parte din soldaţi" - şi cele cu dintre - "câţiva dintre dânşii" sînt urmate de precizarea că, pentru sensul dat, româna foloseşte mai des prepoziţia din (p. 244-246). În Gramatica limbii române, 1945, a lui Al. Rosetti şi J. Byck, unul din exemple este "Care din voi a cântat?"; citate asemănătoare va înregistra - nu pentru a le condamna - şi gramatica Academiei (1966). Iorgu Iordan, în Limba română actuală (1948), e interesat de un alt fenomen: înlocuirea în uz a construcţiilor cu de (indicînd tipul) prin cele cu din (indicînd partea, materia etc.), pe care le consideră mai concrete. O observaţie a autorului ne interesează în mod special: el consideră "din punct de vedere strict logic (...) absurdă" o construcţie cu din + singular (non-colectiv), pentru că "din presupune existenţa mai multor obiecte de acelaşi fel (ca să poţi lua sau alege unul din ele) şi, deci, existenţa unui cuvânt la plural" (p. 391). De abia prin anii '70 construcţia cu din începe să fie condamnată, fiind considerată - în mod surprinzător - nouă, populară, greşită: un caz de substituire care "deşi nerecomandabil, cunoaşte o răspîndire extrem de mare - chiar şi în scris" (Limba română contemporană, I, 1974, coord. I. Coteanu, p. 303).

Opţiunea pentru dintre în construcţiile discutate nu corespunde, aşa cum am văzut, unui "adevăr absolut" al sistemului sau uzului limbii, ci reflectă în primul rînd o dorinţă de raţionalizare şi sistematizare. Problema e dacă o asemenea reglementare, care face să fie percepute ca greşeli sau cel mult ca arhaisme mii de pagini vechi şi noi, care reduce posibilitatea de variaţie stilistică instaurînd, monoton, "legea lui dintre", este sau nu utilă. În principiu, o normare de acest tip nu e imposibilă: autoritatea unor persoane şi instituţii poate impune reguli inexistente în trecut. Există, tot în zona prepoziţiilor, precedentul lui de către : o prepoziţie compusă introdusă în uz, dar mai ales impusă prin şcoală şi lucrări de gramatică, pentru a marca mai clar complementul de agent. Din fericire, în acest caz nu s-a considerat greşeală construcţia mai veche, cu de, păstrîndu-se o utilă variaţie stilistico-pragmatică, în care se ţine cont instinctiv de subliniere, individualizare etc. Ar fi bine ca şi în cazul variaţiei din / dintre să se înţeleagă că dintre nu este cu nimic mai motivat, mai raţional decît din - şi mai ales că nu este obligatoriu.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara