Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Dilemele Rusiei de azi de Toma Roman


Experimentul comunist, cu cortegiul lui de orori, a alienat comunităţi întregi, le-a pervertit prin "ruptura memoriei", îndepărtându-le de la evoluţia firească. Peste tot unde a fost impus, el a vizat un "om nou", nemaicunoscut în istorie, un om fără individualitate, iniţiativă şi spirit critic, topit în masa colectivităţii. Homo sovieticus a fost construit prin constrângere, educaţie uniformizatoare şi propagandă timp de peste şaptezeci de ani în "bastionul comunismului", Uniunea Sovietică, şi aproape cincizeci de ani în celelalte ţări ale lagărului socialist. Omul nou trebuia să fie lipsit de simţul proprietăţii, al ierarhiei axiologice şi al valorii personale, să-şi piardă dreptul la opţiune în atingerea scopurilor proprii; şi chiar să nu aibă scopuri proprii într-o societate a "egalilor", într-o lume nediferenţiată. Eşecul comunismului este, de acum, istorie, iar cauzele căderii lui sunt cunoscute. Dar, desfăşurarea "experimentului" a lăsat urme adânci şi revenirea la o societate "normală" nu se poate realiza fără dificultăţi. Tranziţia ridică probleme grave, cum ar fi reconectarea cu trecutul, învăţarea democraţiei şi asimilarea libertăţii individuale, redescoperirea iniţiativei şi asumarea competiţiei directe. într-o lume în care cetăţeanul se lăsa cu totul în grija tătucului-stat, care-i rezolva probleme de viaţă şi de moarte, o revenire la modelul existenţial anterior nu se poate face fără convulsii, fără inevitabile reacţii sociale sindromatice. Cu atât mai mult cu cât revenirea, reîntoarcerea nu se poate face cu "metodele" utilizate de comunism pentru lansarea experimentului său.La pas prin noua Rusie, cartea slavistului francez Georges Nivat, este o mărturie a dificultăţilor acestei reveniri în chiar "leagănul" comunismului, Rusia. Autorul nu îşi propune să teoretizeze modalităţile de depăşire a parantezei comuniste, să sugereze modele mai mult sau mai puţin abstracte de "normalizare". Dimpotrivă, el îşi propune să observe cum se produc schimbările, să surprindă concret efectele lor prin reîntoarceri pe teren, în timp. Observaţia este obiectivă, judecăţile, conexiunile propuse de el fiind riguros motivate, susţinute cu date reale, şi întărite de reacţiile actorilor însişi, ruşii, obligaţi să se adapteze din mers la o lume uitată, cu totul nouă şi străină pentru unii. Nivat asistă, în cunoştinţă de cauză (a studiat în Rusia sovietică) la spectacolul unic al regăsirii identităţii unui popor, al prăbuşirii falsei "religii" ce i-a fost inoculată şi al reconectării la valori odinioară definitorii. Problemă complicată, pentru că, fără a-şi pierde imensitatea, spaţiul rus s-a micşorat, mulţi cetăţeni regăsindu-se nu numai orfani de tătucul-stat, atotputernic şi organizator, ci şi rupţi de patria-mamă, în afara graniţelor ei, în comunităţi ce abia îşi descoperă identitatea naţională, diferenţa faţă de spiritul rus, independenţa de ordinea rusă. Dublă frustrare, ale cărei consecinţe nu vor întârzia să apară, mai ales atunci când Rusia îşi va regăsi vocaţia imperială şi forţa dominatoare ce o definise, la sfârşitul secolului XIX, drept "o închisoare a popoarelor".

Procesul, susţine, Nivat, este lung şi primejdios, comunismul anihilând sau deformând, pe de o parte, trecutul şi, pe de altă parte, inoculând masei iluzia unei superputeri invincibile. Superputere nostalgizată pentru că pierderea ei face Rusia fragilă la presiunile Occidentului, incapabilă să blocheze asimilarea modelelor acţionale ale acestuia. Un fel de "nu ne vindem ţara" pare a fi lozinca ruşilor obişnuiţi, în ciuda ineficienţei probate a giganticelor intreprinderi de stat (care au asigurat astfel prăbuşirea "sistemului"). în toate marile oraşe ruseşti, autorul vede de altfel imensele mormane de fier vechi care alcătuiau industria grea sovietică. Iar privatizarea se face, ca şi în România, în folosul unor funcţionari ai statului, vârfuri ale stufoasei şi omnipotentei birocraţii comuniste. Ca şi în România, unde naţional-comunismul ceauşist a forţat la maximum formarea omului nou, moştenitorii regimului nu respectă nici o lege în prelevarea patrimoniului comun, nu au nici un scrupul în acapararea bogăţiilor ţării. Similitudinile se opresc însă aici pentru că, ţinând "pe genunchi" Asia (Siberia), Rusia are la dispoziţie resurse naturale aproape inepuizabile care îi pot garanta venituri susceptibile de a bloca inflaţia, asigurând stabilitatea macroeconomică. Efectul masivelor investiţii străine pentru punerea în valoare a acestor resurse se vede deja în revigorarea oraşelor ruseşti, a Moscovei, mai ales, unde au apărut masiv construcţiile noi, spaţii private, centre comerciale, bănci. Adevărata dramă a Rusiei se petrece însă la sate. Colhozurile există încă nominal, dar nimeni nu mai lucrează în ele, pământul fiind cultivat la întâmplare sau parcelat pentru construcţiile neautorizate ale orăşenilor. în Rusia ar trebui reluată reforma agrară a lui Stolâpin, primul-ministru al ultimului ţar, care la începutul secolului XX parcelase, în loturi individuale, pământul stăpânit în devălmăşie.

Cum va putea, se întreabă Nivat, pe fondul frustrărilor generate de tranziţie, să ajungă Rusia la o democraţie veritabilă. Deja o parte a populaţiei a început să manifeste sentimente extremist-naţionaliste, xenofobe. Iar conflictele interne din "Federaţie" - precum războiul din Cecenia, luptele din Kirghizia sau Kazahstan, terorismul - puse pe seama guvernanţilor democraţi, ca diversiuni menite să ascundă incapacitatea lor de a relansa Rusia. Tot mai mulţi ruşi nostalgizează "siguranţa " totalitară şi votează pentru formule autoritare, indiferent că sunt propuse de comuniştii lui Ziuganov, naţionaliştii lui Jirinovski sau oamenii lui Putin. Ca şi în România, dreapta democratică, divizată şi contradictorie, are puţine şanse să ajungă la putere, deşi soluţiile ei ar putea redresa real societatea rusă. Firavul început de democraţie ar putea fi, în consecinţă, oricând retezat, ruşii tinzând să revină la structurile de tip autocratic, precomuniste, imperiale. Chiar şi foşti dizidenţi, ca Soljeniţîn sau Zinoviev au ajuns să susţină că "sufletul rus" este mai apropiat de colectivismul dirijat autoritar, singura problemă fiind a scurtcircuitării relaţiei dintre autocrat şi popor. Abisalului suflet rusesc nu i se potriveşte individualismul occidental, concurenţa democratică presupusă de acesta. Rusia a fost mare şi a impus Europei şi lumii, câtă vreme a fost "un stat şi nu o naţiune adevărată, fiindcă ea n-a funcţionat niciodată ca un stat-naţiune, ci a fost dintotdeauna un imperiu multi-naţional".

Prăbuşirea totalitarismului comunist i-a derutat aşadar pe ruşi, obligându-i să dezgroape din trecut modelele ce le asigurau stabilitatea sufletească, echilibrul în raporturile cu lumea, identitatea specifică. Respingerea structurilor occidentale şi regăsirea autosuficienţei imperiale ameninţătoare este potenţată şi de redescoperirea ortodoxiei, a credinţei. Ruşii au avut întotdeauna nevoie de o credinţă pentru a-şi întări unitatea, pentru a se apăra de alienările generate de preluarea unor forme de organizare străine. Petru I, adept al autocraţiei, dar şi al formelor de organizare europeană, ar fi voit să limiteze conservatorismul bisericii ortodoxe ruse, autocefale, favorizând protestantismul. El a intuit - înaintea lui Max Weber - că etica protestantă potenţează spiritul capitalist, dar, în cele din urmă, s-a mulţumit cu supunerea ei puterii laice. Sub comunişti, biserica ortodoxă a fost sistematic combătută şi conducătorii ei lichidaţi (la instigarea lui Lenin), până când Stalin a realizat că ea poate juca un rol în supunerea creştinilor din teritoriile ocupate după cel de-al doilea Război Mondial. Patriarhul Moscovei a devenit autoritatea supremă pentru toţi credincioşii din Uniunea Sovietică. Destrămarea acesteia şi reconstituirea cultelor diferite nu l-au făcut să renunţe la guvernarea ortodocşilor din afara Rusiei. într-o simbioză cu puterea politică din Rusia, de care este dependentă, biserica moscovită îşi susţine dominaţia asupra credincioşilor acestui rit din statele desprinse de imperiul sovietic, pregătind - probabil - revenirea. Orice dialog ecumenic al bisericilor este, de aceea, exclus, puţine culte de altă orientare fiind tolerate.

Rusia pare, aşadar, a voi să se întoarcă la "măreţia" ţaristă, adaptată - desigur - vremilor noi. O reîmpărţire a lumii în sfere de influenţă ar fi atunci de dorit. Pentru unii observatori, autoritarismul lui Putin este deja un semn că această cale va fi aleasă. Georges Nivat crede că o asemenea direcţie poate fi, totuşi, evitată. Părerea lui se bazează pe deşteptarea întreprinzătorului rus, pe redescoperirea - de către ruşi înşişi - a impactului marii lor culturi, pe educaţie şi dezvăluirea abuzurilor şi crimelor comuniste, în lipsa unui proces al fenomenului, asemănător cu cel intentat nazismului. Rusia, pe care Nivat o dezvăluie cu simpatie şi înţelegere, este Rusia profundă, tolerantă, dornică de libertate şi prosperitate. O Rusie plină de comori uitate, de valori artistice a căror intrare în circuitul mondial i-ar grăbi deschiderea, adaptarea la o lume dinamică, solidară şi pacifică.

Cartea lui Georges Nivat este incitantă, pe alocuri poetică, invitând la dialog şi la acceptarea reciprocă. îngemănarea cu Asia o deosebeşte de cealaltă Europă, cea, în sfârşit, unită. "Or, scrie Nivat, de Ťcelălaltť avem nevoie, individual şi cultural. ŤCelălaltť e chiar cheia schimbului cultural. Cel mai cunoscut metis din istoria culturii coboară dintr-un negru - Puşkin. Uniformitatea ar fi moartea Europei, a celei adevărate, a Republicii literelor şi a Republicii monahilor. Să ne bucurăm că Rusia rămâne Ťcelălaltť..."

Editura Compania şi traducătorii avizaţi Alexandru şi Magdalena Boiangiu au făcut un serviciu cititorilor români, îndemnându-i să cunoască o experienţă, până la un punct, similară cu a lor, să înţeleagă că, în lumea de astăzi, singura modalitate de păstrare a echilibrului, de creştere a prosperităţii este aruncarea de "punţi". Punţi pe care să circule bunuri şi idei, care să ducă la cunoaşterea şi modelarea reciprocă a participanţilor.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara