Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Dialog epistolar de Ion Buzaşi


Scrisoarea amicală, intens cultivată în secolele trecute, a dobândit şi virtuţi literare, dacă ne gândim numai la vestitele Scrisori către Vasile Alecsandri ale lui Ion Ghica. La scriitorii ardeleni din secolul al XIX-lea era mai ales o formă de comunicare, căzută în desuetudine în secolul XX, concurată de telefon, telegramă, mai nou Internetul. Mircea Zaciu (1928-2000) este unul dintre epistolierii ardeleni care prelungeşte scrisoarea amicală cu valenţe documentare şi literare până aproape de zilele noastre. Ion Brad (n. 1929) a fost coleg de filologie clujeană cu Mircea Zaciu în perioada 1948-1953. Zaciu provenea dintr-o familie de intelectuali orădeni, Ion Brad, fiu de ţărani din Pănade, venea din şcolile Blajului. între cei doi studenţi filologi s-a stabilit o relaţie de tinerească prietenie, stimulată de pasiunea amândurora pentru literatură şi de veleităţi literare. La început lucrează împreună în redacţia "Almanahului literar", viitoarea revistă "Steaua", având ca redactori-şefi pe M. R. Paraschivescu, Geo Dumitrescu şi, mai târziu pe A. E. Baconsky. Se străduiesc să readucă în viaţa literară contemporană pe Ion Agârbiceanu, marginalizat după instaurarea comunismului. Mircea Zaciu va dovedi o pasiune statornică pentru opera autorului Arhanghelilor, îngrijindu-se de reeditarea ei, scriind studii şi prefeţe şi o temeinică teză de doctorat. în 1955, Ion Brad pleacă la Bucureşti, unde va avea o ascendentă carieră politică şi notorietate literară. De acum începe dialogul epistolar, mai insistent din partea lui Mircea Zaciu. (De altminteri până în 1997, cartea nu reproduce şi scrisorile lui Ion Brad, aşa că paginile constituie de fapt un monolog al epistolierului de la Cluj şi, într-un fel, ţin locul Jurnalului la care Zaciu va lucra din deceniul opt al secolului trecut, numit de el "deceniul satanic". Este în aceste scrisori mai ales un document sufletesc şi o cronică a vieţii literare a Clujului din anii postbelici. Rămas la Cluj, de care n-a reuşit să se apropie sufleteşte niciodată, intră în învăţământul universitar, va ajunge un profesor respectat, dar până la această recunoaştere va suferi numeroase piedici şi vexaţiuni: să amintim numai rechemarea intempestivă de la lectoratul din Germania, fără nici o explicaţie şi amânarea enervantă a acordării titlului de doctor în Litere, din cauza unei comisii vindicative şi meschine. Deşi spune şi repetă în multe scrisori că îndrăgeşte tot mai mult cariera universitară (nu şi Clujul universitar, pentru că îi mărturiseşte lui Ion Brad că vrea să se mute la Bucureşti sau chiar la Baia Mare) gândul iniţial al lui Mircea Zaciu a fost să devină scriitor, nuvelist sau romancier, scenarist de filme. A avut oarece succes în această ultimă ipostază (scenariul la filmul Gaudeamus, în colaborare cu Vasile Rebreanu), dar cu trecerea anilor îndepărtează acest vis de tinereţe stăruind în domeniul istoriei literare. Paginile cele mai frumoase ale acestor epistole amicale sunt cele de confesiune a unor bucurii şi griji familiale, unde vedem un tată delicat, un soţ îngrijorat de reuşita şi de bunăstarea familiei. După aproape trei decenii de dialog epistolar, în 1985, corespondenţa dintre cei doi prieteni încetează brusc: Mircea Zaciu lucra împreună cu doi tineri colaboratori ai săi, Aurel Sasu şi Marian Papahagi la marele Dicţionar al scriitorilor români. Apariţia lui era amânată "sine die" din motive ideologice şi politice. Printre cei care au făcut un referat asupra dicţionarului (cu multe observaţii), propunând însă publicarea lui a fost şi Ion Brad. Lui Mircea Zaciu i s-a părut că şi acest referat a îngreunat apariţia dicţionarului şi, timp de 12 ani, o prietenie literară intră într-o eclipsă şi se transformă, cel puţin din partea lui Zaciu, dacă ne luăm după unele pagini din Jurnal chiar într-o adversitate literară. Se împacă în 1997, prin mijlocirea maestrului Ion Vlasiu, mai vârstnicul prieten al celor doi scriitori. Corespondenţa continuă (de data aceasta şi cu răspunsurile lui Ion Brad), dar nu mai are vigoarea de altădată, până la sfârşitul neaşteptat al lui Mircea Zaciu, în martie 2000.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara