In iunie 2001, am vizitat - a doua sau a treia oară - Panteonul din Paris, în bună măsură pentru a revedea pictura lui Puvis de Chavannes care o reprezintă, sub chipul Sfintei Genoveva, patroana Parisului, pe muza şi soţia sa, prinţesa Maria Cantacuzino (1822 - 1898). Nu mică mi-a fost decepţia să constat că acest fapt, altfel binecunoscut, nu era amintit în mod expres în monumentul emblematic din inima capitalei franceze. Tristă această trecere sub tăcere a unei realităţi a cărei dezvăluire ar fi proiectat lumină asupra unui fapt de mare rezonanţă simbolică: o româncă întruchipând pe cea care i-a salvat cândva pe parizieni de invadatori, într-un eveniment fondator de istorie.
Cu câţiva ani mai înainte descoperisem, din pură întâmplare, plimbându-mă prin vechiul cimitir de la Neuilly, banlieue-ul rezidenţial cel mai chic al Parisului, unde Puvis de Chavannes (1824 - 1898) îşi avusese atelierul, un cavou cu numele pictorului înscris pe faţadă. înăuntru era trecut numele soţiei sale, cu datele de viaţă, inclusiv locul naşterii - Horodniceni, în Moldova, unde a existat un conac al Cantacuzinilor din ramura Măgureanu-Deleanu (imaginea cavoului poate fi văzută astăzi şi pe Internet, pe site-ul amintitului cimitir).
în această vară, chipul şi numele egeriei atâtor intelectuali de seamă din Franţa şi din România au revenit în periplurile mele europene, în mod neaşteptat. într-un articol anterior scriam despre esteticianul şi diplomatul Matila C. Ghyka şi Irlanda; dar şi alţi români pot fi întâlniţi în spaţiul cultural anglo-irlandez şi, printre ei, Maria Cantacuzino. O vizită la galeria de artă a oraşului Dublin m-a pus din nou faţă în faţă cu chipul acestei înalte doamne, de data aceasta în ipostaza de femme fatale, care de fapt probabil că nu-i fusese străină într-o anumită măsură. Este vorba de tabloul alegoric Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul de Pierre Puvis de Chavannes, ce face parte dintr-o mare donaţie de tablouri, mai ales de pictori francezi, pe care întemeietorul galeriei din Dublin, Sir Hugh Lane (1875 - 1915), a făcut-o la National Gallery din Londra. Pe atunci, Irlanda nu era încă independentă, capitala ei aflându-se pe malurile Tamisei. Cu prilejul centenarului fondării sale de către Sir Hugh Lane, în vara 2008 a fost organizată la galeria municipală din Dublin, care poartă numele întemeietorului ei, o excelentă expoziţie cu donaţia acestuia către muzeul londonez. în enciclopedia Wikipedia de pe Internet, "Dublin City Gallery Hugh Lane" este considerată drept prima galerie publică de artă modernă din lume, ceea nu e, desigur, puţin lucru. Ea cuprinde o colecţie permanentă de picturi şi sculpturi, precum şi expoziţii temporare, iar în 2001 a fost reconstituit aici atelierul vestitului pictor englez Francis Bacon, care a locuit în tinereţe în Irlanda. Atelierul însuşi poate fi văzut drept o excepţională operă de artă, un "taica Lazăr" încântător de pensule şi palete.
Colecţia de tablouri rămasă de la Hugh Lane - comerciant de obiecte de artă şi colecţionar -, din care cea mai mare parte a fost donată la Londra, dar din care câteva piese au rămas şi la Dublin, conţine tablouri foarte valoroase de maeştri francezi de primă mână, precum Manet, Monet, Renoir, Berthe Morisot, sculpturi de Rodin ş.a., ceea ce rimează fireşte cu legăturile seculare dintre Irlanda şi Franţa, două ţări cu puternică tradiţie celtică şi având multă vreme un inamic comun. De asemenea, este notabilă influenţa pe care strălucita pictură modernă franceză a exercitat-o asupra celei irlandeze, mult mai puţin cunoscută pe plan internaţional, dar având numeroase opere valoroase şi pictori de puternică vocaţie, precum Jack B.Yeats, fratele poetului William Butler Yeats, şi mulţi alţii. Această interrelaţie e ilustrată chiar în galeria municipală Sir Hugh Lane, de cunoscutul portret al micuţei bretone al pictorului Roderick O'Conor (1860 - 1940), fost membru al şcolii de pictură de la Pont-Aven (Bretania) şi prieten al lui Paul Gauguin.
între timp, în ceea ce priveşte relaţiile anglo-irlandeze desigur că lucrurile, din fericire, au evoluat în mare măsură în sens pozitiv, în sensul unei bune înţelegeri crescânde. La un teatru din apropierea galeriei de artă tocmai se juca o piesă de dramaturgul britanic Harold Pinter. Desigur, rămâne subînţeleasă o întrebare: dacă a fondat galeria de pictură a Dublinului, de ce Sir Hugh Lane a făcut un dar generos de obiecte de artă muzeului din Londra? Oricum ar sta lucrurile, ceea ce interesează în contextul de faţă nu este locul unde se află tabloul lui Pierre Puvis de Chavannes - o variantă a lui, aflu de pe Internet, se găseşte şi la Barber Institute of Fine Arts din Birmingham -, ci obiectul de artă ca atare şi interpretarea sa.
Este unul dintre tablourile mai puţin cunoscute ale pictorului francez. Nu îl amintesc nici Dictionnaire de peinture et de sculpture - l'art du XIXe siecle (Paris, Larousse, ediţia I 1993; ediţia a II-a 1996, sub coordonarea lui Jean Philippe Breuille), nici alte lucrări consacrate picturii franceze a epocii. în site-ul oficial al National Gallery din Londra figurează patru picturi de Puvis de Chavannes, printre care şi cea care a fost expusă în această vară la Dublin. în legătură cu datarea tabloului se precizează: "aprox.1869", aşadar cu mult înaintea căsătoriei pictorului cu Maria Cantacuzino. Atât în acest catalog on-line, cât şi în explicaţiile asupra tabloului, aşezate dedesubtul tabloului este amintit faptul că modelul pentru Salomeea, fiica Irodiadei - fosta soţie a lui Filip, fratele regelui Irod, apoi soţia acestuia din urmă - a fost Maria Cantacuzino, iar cel pentru regele Irod (Herod) - aşadar tatăl vitreg al Salomeei - scriitorul Anatole France. Scena, arhicunoscută, ilustrând un pasaj din Evanghelia după Marcu, a fascinat, după cum se ştie, pe artiştii din a doua jumătate a secolului XIX şi de la începutul celui următor, precum şi pe cei de dinainte. Un celebru tablou al Salomeii, aparţinând aceluiaşi curent de pictură simbolist, aparţine pictorului Gustave Moreau.
Puvis de Chavannes a portretizat-o pe frumoasa boieroaică în numeroase fresce ale sale, mereu, fireşte, cu conotaţie pozitivă. Bizar este faptul că de data aceasta ea întruchipează pe Salomeea, cea care, după cum se ştie, a cerut capul Sfântului Ioan Botezătorul. Şi înfăţişarea ei este cu adevărat de femeie fatală: cu părul portocaliu şi ochi albaştri, alături de regele Irod, al cărui model ar fi fost marele scriitor francez. De ce această punere alături? Ne putem întreba dacă, pe lângă simbolismul clasic al scenei, există şi unul biografic, o aluzie la vreo concurenţă dintre Puvis de Chavannes şi Anatole France la graţiile prinţesei de la Dunăre, în condiţiile în care românii erau mult mai bine văzuţi în Franţa epocii lui Napoleon al III-lea decât sunt astăzi.
De notat faptul că Anatole France era cu 22 de ani mai tânăr decât Maria Cantacuzino, iar regele Irod din tablou este cu adevărat un bărbat tânăr, cu părul negru, neatins de culoarea vârstei, în ciuda relaţiei de rudenie dintre cele două personaje biblice, care ar presupune inversul.
Este poate de văzut în acest tablou şi o aluzie indirectă la lumea clasică greco-romană, de care Franţa se simţea legată pe atunci prin ideea latinităţii. Numele de familie al lui Anatole France - un pseudonim de altfel - duce cu gândul la această chestiune. Principesa Cantacuzino provenea din lumea românească, aşadar din cea ortodoxă din care făceau parte şi grecii, iar în vâltoarea marelui oraş de pe Sena, diferenţele dintre români şi greci tindeau să se şteargă, mai ales când era vorba de un nume de rezonanţă bizantină. Să fie vorba oare de o coincidenţă sau se poate citi aici, într-o cheie aluzivă, admiraţia pe care Franţa epocii, căreia i-a dat glas atât de elocvent Ernest Renan, o nutrea pentru antichitatea clasică, pentru lumea greco-romană şi avatarurile sale moderne?
Omagiindu-l pe Anatole France la centenarul naşterii, Şerban Cioculescu îl numea "legatarul culturii mediteraneene" şi scria: "Intitulându-şi o carte de studii critice, fără strânsă raportare la conţinut, Le Génie latin, scriitorul a recunoscut că Ťeste un act de credinţă şi iubire pentru acea tradiţie greacă şi latină, numai înţelepciune şi frumuseţe, în afară de care nu e decât eroare şi tulburareť (Medalioane franceze, Bucureşti, Editura Univers, 1971, p.71). "între prezent şi trecut - continua cunoscutul istoric şi critic literar -, deşi e un epicureu care gustă plăcerile clipei, pare a prefera zestrea de cultură a trecutului. Casa lui e un fel de muzeu de antichităţi, deoarece maestrul are pasiunea arheologiei. Scriitorul are simţul cel mai viu al trecutului, ştiind să reînvie Thebaida din primul veac al creştinătăţii şi atâtea alte siluete de veacuri şi de făpturi reprezentative" (ibidem, p.72). în 1868, Anatole France şi-a publicat întâiul volum, consacrat lui Alfred de Vigny. Au existat oare legături între aristocrata română şi tânărul scriitor francez şi, dacă punem această întrebare, vom scăpa oare de acuzaţia de indiscreţie?
Despre Maria Cantacuzino există un excelent articol al Elenei Rădulescu-Pogoneanu, directoarea Şcolii Centrale de Fete din Bucureşti, publicat în "Convorbiri literare", nr. 1/LXXVI din 1943 şi, în general, orice lucrare despre Puvis de Chavannes nu poate să o omită pe muza pictorului. "Locul ce ocupă această distinsă româncă în cugetul şi în opera lui Puvis de Chavannes - scria Elena Rădulescu-Pogoneanu - e ceva unic. Un biograf al artistului şi preţuitor al operei sale şMarius Vachonţ, vorbind de formaţia pictorului, în care influenţa mamei era aşa de adâncă, priveşte ca tot aşa de hotărâtoare în viaţa lui această a doua influenţă feminină, înrâurirea acestei femei, pe care Ťel a iubit-o cu pasiune, aşa cum a iubit Michelangelo pe Vittoria Colonnať şMarius Vachon, Puvis de Chavannes, Paris, Société d'édition artistique, 1900, p.28ţ. Ca şi odinioară Bălcescu, ca şi Alecsandri, ca şi Chasseriau, Puvis de Chavannes avea un cult pentru dânsa" (Elena Rădulescu-Pogoneanu, Maria Cantacuzino, p.58). Cu atât mai bizară pare această identificare a Salomeei cu egeria de-o viaţă a pictorului simbolist.
Pierre Puvis de Chavannes a avut o îndelungată relaţie cu ea, înainte de a se căsători, târziu, în 1897, cu un an înaintea încetării din viaţă a amândurora. Numeroase au fost legăturile de prietenie şi amoroase ale doamnei Cantacuzino: primul soţ a fost ruda sa, cneazul Alexandru Cantacuzino, ministru în vremea lui Cuza, autorul romanului de pionierat Serile de toamnă la ţară (1855), publicat în România literară. Prietenă apropiată a lui Nicolae Bălcescu şi Vasile Alecsandri, Maria Cantacuzino a trăit, după cum se ştie, cea mai mare parte a vieţii la Paris, unde a fost muza lui Theodore Chasseriau şi apoi a elevului acestuia, Puvis de Chavannes. Cu acesta din urmă a intrat în memoria culturii franceze şi totodată internaţionale.
Misterul care înconjoară tabloul de la Londra şi Dublin îi sporeşte, fără îndoială, interesul, mai ales că este vorba de o operă de artă foarte valoroasă prin calităţile ei picturale. Matila Ghyka şi Charles Bouleau ar fi decelat cu siguranţă o geometrie secretă în această compoziţie alegorică, în care ar putea fi reconstituite diagonale, patrulatere şi anumite raporturi de proporţie ale personajelor. întrebările rămase sunt incitante: cine a fost modelul pentru Sf. Ioan Botezătorul şi mai ales de ce a folosit Puvis de Chavannes chipurile Mariei Cantacuzino şi pe cel al lui Anatole France pentru a întruchipa această scenă biblică?
