Nu ştiu dacă, în româneşte, s-a
referit cineva la originea numelui
de familie Cereaciukin. Însă el
este unul destul de interesant,
cu… subtexte genealogice mai
speciale, constat, gândindu-mă că
Nichita Stănescu putea prelua unele
nuanţe din obârşia de botez a seminţiei
sale pe linie maternă.
Numele „Cereaciukin” este format
din supranumele (porecla) „Cereaciuk”
cu rădăcini ucrainene, ducând spre
„cerciuk”, care era varianta livrescă
a cuvântului „cerneţ” (cum ar veni,
„cernitul”), în traducere însemnând
„monah/ călugăr”. Pe de altă parte,
este puţin probabil ca Cereaciukinii
să fi fost monahi, deoarece acestora
le era interzis să aibă familie, copii.
Mai curând, Cereaciukin putea fi
numit omul cu un mod de viaţă ascetic.
În ce-l privea pe Nichita, poetul
nostru, nu prea avea el ceva în comun
cu ascetismul…
Nu pot spune nici dacă se ştiu
unele lucruri esenţiale despre originea
şi devenirea ca militar de profesie
a bunicului Nikita Cereaciukin. El a
fost un cazac născut în staniţa
Konstantinovka din Primul District
al regiunii Armatei de pe Don (azi:
orăşelul Konstantinovka, regiunea
Rostov; cam de pe la Şolohov, să
zicem). A fost fiul sotnicului (ofiţer
de cazaci, echivalent în grad cu
locotenentul) Vasili Kornilovici
Cereaciukin, născut în staniţa
Kocetovskaia. Nikita Cereaciukin a
fost elev în Corpul de Cadeţi de pe
Don, al Şcolii de Cavalerie din Nikolaev
(de gradul întâi), după care a absolvit
cursurile de pe lângă Direcţia Principală
a Instituţiilor Pedagogice Medii. În
septembrie 1892, i se acordă gradul
de sublocotenent de cazaci (horunjii),
peste patru ani – cel de sotnic, în
1899 – de esaul (grad între locotenent
şi căpitan), în iunie 1903 – căpitan,
iar din aprilie 1906 – superior în
armată (starşina = maior).
A participat la Primul Război
Mondial. A avut mai multe funcţii în
regimentele de cazaci de pe Don,
apoi a fost ofiţer-educator în Corpul
de Cadeţi din Voronej.
A participat la Războiul Civil din
Rusia, la răscoala cazacilor de pe Don
contra bolşevismului. În 1918 este
avansat la gradul de locotenentcolonel,
în 1919 – cel de generalmaior.
Există câteva versiuni ale evacuării
familiei Ceareaciukin, care s-a întâmplat
pe 2 noiembrie 1920 din oraşul
Eupatoria din Crimeea pe dragorul
„T – 412”. Unii spun că a ajuns în
Constantinopol, de unde, peste o
lună, ar fi plecat în România. Alţii
susţin că, de fapt, pe timp de vreme
rea, nava s-ar fi rătăcit, în loc de
Turcia ajungând în portul Constanţa.
Altcineva îşi dă cu părerea că familia
generalului Cereaciukin nu a reuşit
să se îmbarce pe ultima navă care
pleca din Crimeea spre Constantinopol
şi a ajuns, pe o barjă, în România.
Versiunile, ca nişte opinii aproximative,
precum ar spune vreun matematician…
Apoi familia Cereaciukin se stabileşte
la Ploieşti, unde, în 1933, fiica ei
Tatiana, se căsătoreşte cu Hristea
Stănescu. Iar generalul ar fi plecat
din România, stabilindu-se în Bulgaria,
unde mai activa Statul Major al cazacilor
de pe Don. Se zice că ar fi fost pe
acolo până pe la sfârşitul celui de-Al
Doilea Război Mondial, după care
urmele i s-au pierdut. A fost distins
cu câteva ordine şi medalii.
Bunica lui Nichita Stănescu pe
linie maternă a fost Maria Iosifovna
Tiurmorezova, născută în 1873 în
familia unei starşini (maior de cazaci).
Mama poetului nostru, Tatiana, născută
la Voronej în 1910, a mai avut doi
fraţi: Vasili (27.X.1899 – ?), ofiţer de
cazaci; Iosif (1904 – ?), pisar. În 1921
ambii se mai aflau în România.
Numele bunicii, Tiurmorezov,
constă din două rădăcini substantivate:
„tiurma” şi „rez”. În vechile graiuri
ruseşti, „tiurma” însemna „închisoare,
ocnă, temniţă”. De cele mai multe
ori, la ocnă nimereau oamenii cu
carte, „liber-cugetătorii”, neagreaţi
de autorităţi, astfel că, în popor,
atitudinea faţă de atare locuri de
detenţie nu era univocă. Spre exemplu,
unul din proverbele ruseşti spune:
„Pe cel curajos caută-l la ocnă, pe cel
prost – printre popi”.
În ce priveşte cuvântul „rez”, el
e folosit în sensul de lot de pământ
atribuit cuiva; o postată dintr-un ogor
mai mare. Astfel, etimologii presupun
că numele Tiurmorez era dat unui
om, pe moşia căruia se afla ocna
locală, sau ar fi existat pe timpuri.
Conform altei versiuni, a doua
parte din numele în cauză se trage
din verbul „rezat’” = „a tăia”, în
sensul de „a meşteri ceva, a tăia cu
ferăstrăul, a despica”. În acest caz,
numele Tiurmorez era atribuit cuiva
care construia închisori.
Ba se mai spune că, în structura
şi posibilele sale sensuri, subtexte,
numele Tiurmorez(ov) este un adevărat
monument al scrisului şi culturii
slavone.
