Cassian Maria Spiridon, Un vis al inteligenţei libere, Editura Ideea Europeană, Bucureşti, 2015, 360 pag.

dacă Duşmanii societăţii sau Cînd pacienţii pun stăpînire pe ospiciu cuprinde textele pe care autorul le-a publicat între mai 2015 şi octombrie 2016, volumul Un vis al inteligenţei libere, conţine articolele dintre octombrie 2013 şi aprilie 2015. În plus, temele sunt cu totul altele, fiind inspirate de matricea culturii naţionale, cu eseuri în marginea lui Nichita Stănescu, Mihai Eminescu, Nicu Steinhardt, Solomon Marcus, Virgil Nemoianu, Constantin Brâncoveanu, I.D. Sîrbu sau Nicolae Manolescu. Atmosfera paginilor se descreţeşte, duhul apăsător al ideologiei e lăsat deoparte, iar concertul ideilor vii poate răsuna în voie.

Reţin atenţia notele despre jurnalul lui I.D. Sîrbu, cu confesiunile tulburătoare pe care ardeleanul exilat la Craiova le presară dea lungul anilor: „Tristeţea profundă a divinei mele copilării: gîndul că tata nu are să poată niciodată să-mi cumpere o bicicletă. Tristeţea tinereţilor mele: că puşcăria e obligatorie, nimeni nu poate să o evite, pentru secolul în care m-am născut, ea fiind ca scarlatina la copii. Tristeţea bătrîneţilor mele: că lumea e absurdă şi fără de soluţie, că nici cei mai învăţaţi colegi ai mei nu pot vedea prin ceaţa viitorului, că înaintăm cu spatele către ziua de mîine, că moartea mă va surprinde – ca o săgeată mută, venită din spate – şi că voi muri fără să ştiu ce rost am avut şi cine am fost, aşa cum am fost, în acest stupid colţ de lume şi istorie.“ (p. 299)

Ieşite din pana unui observator atent, care îşi face din lectură oficiul unei discipline stricte, paginile lui Cassian Maria Spiridon sînt rememorarea unui trecut literar pe care memoria noastră grăbită riscă să-l uite mai repede decît s-ar cuveni. În plus, autorul ieşean, conspectînd cu acribie atîtea volume, te scuteşte de efortul de a le citi la rîndul tău, mai ales în cazul acelora pe care uzura morală a ideologiei le scoate din circuit.