Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Păcatele Limbii:
Despre gramatică, altfel de Rodica Zafiu


Cu cît se cunosc mai multe despre varietatea limbilor, despre realitatea şi diversitatea uzului, despre modurile diferite în care se exprimă conţinuturi cognitive asemănătoare, cu atît e mai limpede că în lingvistică nu domină schemele simple şi regulile absolute: dimpotrivă, spaţiul fundamental este unul al interpretării, al interferenţelor, al fenomenelor graduale. Impresia că structura limbii ar fi clară şi perfect sistematică poate fi atribuită – istoric - unei anumite faze a structuralismului, cu iluziile şi utopiile sale; atemporal, ea se găseşte încă mai des în punctele de vedere didactic limitative (reflectate în întrebările şcolăreşti: „cum trebuie să luăm...?”, „ce trebuie să spunem că e...?”), sau în convingerile naive ale nespecialiştilor.

Volumul recent apărut al Gabrielei Pană Dindelegan - Elemente de gramatică. Dificultăţi, controverse, noi interpretări, Humanitas Educaţional, 2003 – impune în primul rînd un alt mod de a vedea lucrurile, o perspectivă asupra gramaticii – singura acceptabilă în momentul de faţă, în plan ştiinţific – care elimină falsele probleme, inutilele dispute terminologice şi obsesiile analizei gramaticale unice. Complexitatea faptelor nu e subordonată nici schemelor tradiţionale, nici acelor modele de analiză modernă devenite autoreferenţiale, preocupate obsesiv de coerenţa teoriei înseşi. Autoarea, unul dintre cei mai importanţi lingvişti români, profesoară care a marcat gîndirea multor generaţii de studenţi la Litere, specialistă în gramatică dar şi cunoscătoare profundă a istoriei şi evoluţiei limbii române, introduce firesc, fără ostentaţie, aşa cum a făcut-o de fiecare dată în cărţile sale, ideile moderne - adaptîndu-le tradiţiilor lingvistice româneşti. Perspectiva asupra limbii e în această carte una declarat funcţională şi integratoare: bazată pe ideea că gramatica nu poate fi izolată de semantică şi comunicare. Ambiguitate, eterogenitate, interferenţă, gradualitate sînt cuvinte care apar adesea în text, desemnînd nu doar sursele de incertitudini şi erori în interpretare, ci trăsăturile fundamentale ale multora dintre structurile limbii: clasele lexico-gramaticale, „părţile de vorbire”, subdiviziunile lor sînt în majoritate eterogene; multe elemente lingvistice sînt plurifuncţionale şi cunosc grade diferite de gramaticalizare. Accentul pus pe interferenţe nu înseamnă însă haos şi imprecizie a definirii: stăpînirea faptelor conduce la o analiză nuanţată, în care ambivalenţa sau amalgamarea pot fi descrise cu exactitate.

Spaţiul nu ne permite, din păcate, decît o enumerare a principalelor teme ale volumului, care acoperă de fapt întreaga diversitate a morfosintaxei limbii române (substantiv, articol, adjectiv, numeral, pronume, verb, adverb, prepoziţie, conjuncţie), în cîteva din punctele ei sensibile: dificultăţile identificării cazului, eterogenitatea formelor denumite prin tradiţie „articol”, statutul cuvintelor mulţi şi puţini, la interferenţa dintre adjectiv, numeral şi pronume, valorile numeralului, formele pronominale clitice, tranzitivitatea verbului, concurenţa dintre pasivul cu auxiliar şi cel reflexiv, construcţiile specifice ale participiului şi ale supinului, plasarea unor adverbe la limita cu clasa adjectivului, a prepoziţiei sau a conjuncţiei, multitudinea de valori diferite ale prepoziţiei pe, ambiguitatea conjuncţiei de. Clasele cele mai eterogene se dovedesc a fi articolul, numeralul, adjectivul, adverbul. E tratată şi o problemă fundamentală pentru tipologia limbilor şi caracterizarea românei: relaţia subiect–verb-obiect. Capitolul final este destinat exclusiv dificultăţilor de analiză sintactică (temă care a fost permanent prezentă pe parcurs), cu cîteva cazuri speciale: structura nu numai că... dar şi, semiadverbele, elipsele etc.

E absolut necesar ca punctele de vedere argumentate extrem de convingător în această carte să fie cunoscute şi să schimbe abordările tradiţionale: un alt fel de a înţelege fenomenele gramaticale ale limbii trebuie de exemplu să ţină cont de existenţa gradelor, a treptelor de tranzitivitate – cel puţin a unei tranzitivităţi „tari” şi a uneia „slabe” – , ori de fenomenul tematizării, explicaţie pentru numeroase structuri specifice (este discutat în detaliu, cu foarte interesante paralele balcanice şi romanice, tiparul De văzut, am văzut destule, folosit în română pentru tematizarea forte a unei predicaţii).

Volumul reuşeşte să îmbine, într-un echilibru perfect, interesul ştiinţific şi pe cel didactic. Din punct de vedere didactic, este vizat în primul rînd nivelul superior de instrucţie lingvistică, al subtilităţilor de analiză specializată; cunoaşterea acestor fapte şi interpretări e însă indispensabilă pentru profesor chiar în formele cele mai elementare ale predării gramaticii româneşti: greşelile şcolare, confuziile analizei devin previzibile pentru cel care înţelege în profunzime structura limbii; numai cine identifică punctele ambigue ale sistemului poate să-l prezinte corect altora. Interesul principal al cărţii rămîne desigur cel ştiinţific: sînt propuse teme prea puţin studiate în gramatica românească – partitivul, categoria non-numărabilelor, raportul generic / individualizant, rolul emfazei – şi sînt regîndite altele, mai discutate în trecut – tranzitivitatea, pasivul, raportul dintre sintetic şi analitic, predicaţia etc. – într-un discurs ştiinţific modern, sincronizat cu unele dintre cele mai interesante direcţii actuale ale cercetării lingvistice. Nu în ultimul rînd, în volum sînt prezente tendinţele limbii, dinamica românei de azi: prin construcţii gramaticale ilustrînd fenomene fundamentale: analitismul (în locu’ la şefă, din cauza la medicament), transformarea articolului lu(i) în „marcator analitic de caz pentru formele care nu pot exprima o variaţie flexionară” (p. 61), scindarea funcţiilor de marcă de caz şi marcă de individualizare în construcţii cu „dublă articulare”, precum lu şefu’, rolul articolului în adaptarea împrumuturilor recente la sistemul morfosintactic românesc, extinderea clasei de adjective invariabile etc.

Un discurs clar, impecabil articulat şi permanent susţinut de mulţimea exemplelor e stimulativ deopotrivă în planul ştiinţific (prin numeroase sugestii pe care le oferă pentru noi teme de cercetare) şi în cel didactic (propunînd o abordare inteligentă şi suplă a gramaticii în învăţămîntul românesc de azi).

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara