Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Despre cerşetorul de cafea de Cătălin D. Constantin


Editura Aula publică, în cadrul colecţiei Canon, o monografie despre Emil Brumaru scrisă de Rodica Ilie, asistent la Facultatea de Litere a Universităţii din Braşov. O să încep prezentarea cărţii cu o afirmaţie în sine banală: rolul unei monografii dedicate unui scriitor contemporan e acela de a aduna şi confirma lucruri deja spuse de critică, lucruri îndeobşte cunoscute şi recunoscute de toată lumea; rolul unei monogarfii despre un scriitor contemporan e acela de a spune, cît mai clar cu putinţă, care e locul scriitorului de care se ocupă în cadrul canonului literar al momentului. Acesta rămîne de altfel şi criteriul esenţial după care trebuie judecată reuşita unui demers de acest tip. Constat totuşi – şi îmi asum riscurile unei atari generalizări – că cea mai mare parte a monogafiilor publicate astăzi se tem să calce pe urme deja călcate, se tem să spună lucruri „banale“ şi caută, cu orice preţ, adesea în chip declarat, re-interpretarea. De parcă ţelul final al autorului monografiei ar fi acela de a se aduce pe sine în prim-plan, cu noutatea lecturii pe care el a propus-o. Monografia e totuşi o carte tehnică şi aceasta e calitatea ei primă. Iar paradoxul face adesea ca re-afirmarea unor verdicte critice mai vechi să sugereze noi căi de lectură.

Voi spune prin urmare că monografia semnată de Rodica Ilie e o monografie reuşită. O carte bine gîndită, bine structurată, o monografie care, în ciuda numărului redus de pagini, e ceea ce trebuie să fie. Autoarea îl aşază pe Emil Brumaru sub semnul Arcadiei şi al contrautopiei. Brumaru recuperează ironic şi autoironic – semn acut al modernismului şi postmodernismului – un construct imaginar considerat anacronic: modelul idilic. „Emil Brumaru – spune Rodica Ilie – împacă, prin aderarea la grupul oniric, modelul idilic cu cel utopic, reprezentarea idilismului în poemele sale este una conştient şi riguros cultivată, ca o asumare livrescă a acestui construct imaginar“. Constatare mai veche a criticii, dar pe care Rodica Ilie o duce într-un anume sens pînă la capăt în primul capitol al cărţii. Excelent scris şi cît se poate de convingător, eseul care deschide monografia, Arcadie şi contrautopie, pune în joc cele mai noi instrumente ale teoriei literare. Autoarea construieşte o miniaturală istorie a modelului idilic în literatura română şi trasează portretul poetului Emil Brumaru, nuanţînd mai vechea constatare, clasicizată aş îndrăzni să spun, potrivit căreia centrul poeziei sale e bucătăria. Interesantă e şi analiza formelor pe care le îmbracă sexualitatea în poezia brumariană, subtile sînt aprecierile la adresa destructurării eului arcadic.

Cel de-al doilea capitol e o prezentare a operei lui Emil Brumaru, urmînd cronologia volumelor, de la debutul din 1970 şi pînă la Dintr-o scorbură de morcov, ultimul volum, publicat în 1998. Şi aici, Rodica Ilie îşi începe discursul fără teama afirmaţiilor simple – „Pentru Brumaru volumul debutului se constituie în emblema stilistică, redundantă chiar în cărţile sale următoare“ – pentru a ajunge la nuanţări şi lecturi personale. Cel de-al treilea capitol al cărţii propune două texte teoretice ale lui Emil Brumaru. O surpriză – se ştie, poetul nu a scris niciodată aşa ceva. E vorba, de fapt, despre un mai vechi interviu „pe tema corpului uman“, realizat de Marius Oprea şi publicat în Convorbiri literare. Al doilea text teoretic –intitulat Mă lasă rece teoria (şi nici nu pot să o fac) – e alcătuit dintr-o selecţie a răspunsurilor primite de Rodica Ilie la întrebările pe care, în timp ce lucra la această carte i le-a adresat pe mail lui Emil Brumaru. Întrebări despre felul în care se naşte poezia sa, despre relaţia cu cititorul... la care sublimul cerşetor de cafea refuză să răspundă. Paradoxul, constată Rodica Ilie, e faptul că răspunsurile lui Brumaru au alcătuit o artă poetică în toată regula. Închei cu un fragment din această artă poetică involuntară (nu înainte de a nota în paranteză că monografia include încă două scurte capitole, o antologie de poezie comentată şi fragmente critice despre poezia lui Brumaru).

„Acum, cînd nu prea scriu, mă jenez să vorbesc de întîmplări trecute. Scriam de ruşine că nu fac nimic, că mă îmbăt, că viaţa trece, că iubita nu mă iubeşte, ba mă mai şi înşeală cu corpul ăla al ei formidabil, un fel de maşină de orgasme chiuite pe pături, pe mese, pe podele, prin lifturi etc., scriam fiindcă vedeam deodată lumina, lumina ce m-a chinuit mereu... o vedeam în aer, pe pereţi, o puteam, cred, jupui, dar mă abţineam... iubeam obiecte simple, o cană, o cărămidă, doream să le scriu lor, să le fac să înţeleagă, să mă iubească şi ele pe mine; femeile înşeală săracele, n-au ce face, aşa sunt ele făcute, dar o fîntînă te poate iubi statornic... mai ştii?“

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara