Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Demagogi cu ştaif de Vasile Iancu


Cu inconfundabila sa voce, uşor teatrală şi, poate, tocmai de aceea (aparent) convingătoare, candidatul anului 2000 la funcţia de senator de Iaşi, dl. Răzvan Theodorescu, promitea, neapărat solemn-academic, cum îi este stilul, că urbea aceasta mustind de istorie, cultură etc. va beneficia de tot sprijinul său. În caz de... Pentru că – vorba unor agasante reclame – merită! Născut, de altminteri, pe aceste meleaguri, cu oleacă de moşioară şi un conăcel la Ruginoasa (în paranteză fie spus, redobândite prin voinţa politică a mult huliţilor ţărănişti), aşadar, legat cu ceva fire de capitala veche a Moldovei, dl. Theodorescu, ajuns senator, a întărit promisiunile. Optimismul oamenilor din cultură creştea de la o conferinţă de presă la alta, de la o declaraţie la alta, toate, făcute, cum s-ar zice, la faţa locului.

N-a durat mult şi ceea ce era de prevăzut s-a întâmplat: Răzvan Theodorescu a fost uns ministru. Şi, nu numai al Culturii, ci şi al Cultelor. Le-a venit rândul feţelor bisericeşti să se bucure. Ei, după aceea, vizitele sale la Iaşi s-au rărit. În consecinţă şi promisiunile. Iar când a mai dat ochii cu presa, aşa, pe fugă, la înghesuială, proaspătul ministru a spus (n-are rost să-i reproducem cuvintele) că va face pentru cultura ieşeană tot ce-i va sta în putere. Observaţi nuanţa: de la „vă promit” la „vom face tot ce ne stă în putere”. Ştia dl. ministru ce-l aşteaptă la împărţirea bugetului? Ştia că, prudent cum e, nu va scoate un cuvinţel (mai apăsat) pentru a obţine mai mulţi bani destinaţi culturii? Ceea ce era previzibil, pentru minţile lucide, va să zică, neadormite de gogoşi, s-a produs. De la începutul mandatului său ministerial, bugetul alocat culturii a fost extrem de mic. Aproape că este jenant să-l şi pronunţi. Mite să contezi pe el. Ceva cu zero virgulă zero... şi aşa au rămas: dl. ministru mut ca o lebădă în faţa premierului arogant-autoritar şi procentul minuscul. Deşi, toţi directorii instituţiilor culturale ieşene, responsabilii cu monumentele patrimoniale îşi puseseră, cum spuneam, mari speranţe în promisiunile senatorului-ministru. Probabil, luau în calcul nu numai datele din biografia sa, ci şi, mai cu seamă, faptul că lespezeanul (adică, născut la Lespezi-Iaşi) este un veritabil om de cultură, admirator profesionist de arte frumoase. Care, logic, se va căzni în mod cu totul aparte pentru cultură şi, în special, pentru cultura ieşeană. Până la – gândeau unii naivi – a-şi da demisia – Doamne fereşte! – în cazul în care nu va obţine un buget cât de cât rezonabil pentru ministerul pe care îl păstoreşte. Crunte dezamăgiri. Recunosc asta (fireşte, nu public) chiar şi directorii aliniaţi la partidul domnului Theodorescu. Fostul preşedinte al Televiziunii, frisonat, poate, şi-acum de amintirea acelei acţiuni de defenestrare din dramaticul iunie 1990, a rămas cu frica de a mai tulbura orice ape, mai ales, într-un guvern monolitic, în care domnia sa a căpătat ce şi-a pohtit. Aşa că, la orice întrebare-reproş privind acceptarea resemnată, în fiece an, a acelui ridicol procent din buget pentru cultură a răspuns cam în maniera: Atât se poate. Punct. Drept urmare, mari proiecte culturale de reabilitare a unor obiective din patrimoniul naţional – ca să vorbim numai de acestea –, proiecte purcese de predecesorul ministru Ion Caramitru, nu au putut fi continuate. La Iaşi, ca să intrăm pe teritoriul senatorului-ministru, lucrurile stau cam în felul următor: Filarmonica (fostul palat al vistiernicului Alecu Balş, construit pe la 1815, unde aveau loc concerte şi spectacole de teatru, nuclee ale viitoarelor instituţii profesioniste, unde a concertat şi Franz Liszt, inclus în Legea 5/2000 ca obiectiv patrimonial naţional, la fila 125, drept „Casa Balş”) e tot în schele; Teatrul Naţional stă pe un teren grav afectat de pânze freatice şi lucrările de drenare n-au intrat nici în faza de proiect (fără ele, consolidarea temeliilor nu reprezintă o soluţie durabilă); Casa Pogor, sediul Muzeului Literaturii Române, acolo, unde s-a întemeiat Societatea „Junimea”, încă mai este în grija – atunci când au banii cuveniţi – zidarilor; bisericile mănăstireşti „Trei Ierarhi”, „Sf. Sava” sunt, şi ele, în schele, de ani buni. Cât priveşte Biserica Armenească, ctitorie ortodoxă străveche, după unele ipoteze, înălţată în primul an al statornicirii statului Moldova, te şi miri că mai stă pe verticală. Aici, e cazul să reamintim că alt senator de Iaşi (fost), Varujan Vosganian, marcant membru al comunităţii armeneşti, n-a făcut absolut nimic pentru salvarea de la o iminentă prăbuşire măcar a turlei principale. Într-o stare jalnică se află Palatul Conachi-Cantacuzino, de pe Bd. Carol I, deşi a găzduit zeci de ani un trust de construcţii, palatul situat peste drum de Biblioteca Universitară „Eminescu”, ce fac parte, împreună, din ansamblul Fundaţiilor Regale. Cu chiu, cu vai, lucrările la Muzeul Unirii şi la Casa Cantacuzino-Paşcanu se apropie de sfârşit. Când vor fi redate circuitului public? Nu se ştie. Dacă, însă, la câteva din aceste edificii s-au făcut barem lucrări de consolidare a temeliilor şi în structura de rezistenţă, la Palatul Culturii, edificiu emblematic al Iaşilor, nu s-a intervenit în nici un fel pentru a stopa degradarea. Palatul, construit între anii 1905 şi 1926, în stil gotic flamboiant (cea mai importantă creaţie a arhitectului I. D. Berindei), adăposteşte patru mari muzee, laboratorul zonal de restaurări, Biblioteca judeţeană „Asachi”. El se identifică, în conştiinţa ieşenilor cu acea instituţie numită Complexul Naţional Muzeal „Moldova”, care mai cuprinde şi Palatul de la Ruginoasa (unde se cuvin de asemenea, urgente reparaţii), şi Muzeul Kogălniceanu, şi Muzeul Unirii. Instituţie aflată sub directa oblăduire a Ministerului Culturii. În anul 1997, se realiza proiectul general de restaurare. Dar un proiect nefinanţat rămâne un simplu dosar. Care a costat totuşi destui bani. Într-un pliant, tipărit în urmă cu şase ani, intitulat „Salvaţi Palatul Culturii”, se afirmă limpede: edificiul se află într-o stare accentuată de deteriorare şi la un cutremur de peste 6 grade pe scara Richter nu va rezista. Să mai pomenm şi de alte aşezăminte de patrimoniu (Ansamblul ecleziastic Cetăţuia, sec. XVII, Palatul Iordache Cantacuzino-Paşcanu din Paşcani, o bijuterie arhitectonică din sec. XVII, Palatul Sturzeştilor de la Miclăuşeni, Casa Tăutu etc.) care aşteaptă – mai bine zis aşteptau – intervenţiile palpabile ale domnului ministru? Mai este cazul? Consiliul judeţean şi Primăria, sătule de promisiunile neonorate ale Minsterului Culturii şi Cultelor, şi-au asumat, în sfârşit, responsabilitatea terminării lucrărilor la Filarmonică şi Casa Pogor. Dintr-un buget pauper, cât rămâne după ce Guvernul rade porţia cea grasă. Vom vedea în cât timp îşi vor respecta cuvântul „localii”. Că „centralii”, am văzut...

Pentru autorul unei lucrări precum Civilizaţia românilor între medieval şi modern avem toată consideraţia; faţă de prestaţia ministrului Răzvan Theodorescu nu avem decât mari îndoieli.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara