Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica Filmului:
Degenerarea thriller-ului de Alexandra Olivotto


În engleză, cuvântul "thriller" a migrat de la categoria substantivală la cea adjectivală. Cel puţin pentru criticii de film; definiţia termenului e atât de vagă, unicul ingredient obligatoriu fiind suspansul, încât e imposibil să vezi un thriller în stare pură. Mereu trebuie să existe implicaţii politice, sociale sau psihanalitice, genul fiind de altfel asociat cu masochismul: spectatorul se identifică cu eroul în pofida suferinţelor îndurate de acesta până la victoria finală. Iar pe piaţa românească se găsesc thrillere cu război (Cuba), cu spioni (Scorpio), politice (Candidatul altora) sau poliţiste (Identităţi furate).

Ce se întâmplă atunci când regizorul a ceea ce ar fi trebuit să fie un thriller decide să realizeze un film care, folosindu-se de un context politic instabil şi de multă violenţă militară, să fie şi o satiră la adresa melodramei? Răspunsul îl găsiţi vizionând o "noutate" pe DVD: lungmetrajul Cuba în regia lui Richard Lester (1979). Trebuie spus de la început că acest film nu e nici unul dintre cele care i-au adus celebritatea realizatorului, ca cele cu formaţia Beatles, şi nici măcar unul dintre favoritele criticilor, ca Petulia. În schimb, e un film care din cauza multifaţetelor sale, a avut ca efect post factum un conflict major între actorul principal (Sean Connery) şi regizor. Dar, despre asta, ceva mai târziu.

Chiar în ajunul victoriei lui Castro din 1959, dictatorul Batista decide să combată forţele revoluţionare într-o manieră ştiinţifică şi îşi achiziţionează un fost maior al armatei britanice, Dapes (Sean Connery), specializat în lupta de gherilă. Dar el vine prea târziu ca să mai poată schimba ceva; ţara e în plin haos, iar Dapes preferă să reia o relaţie amoroasă începută cu ani în urmă cu Alejandra Pulido (Brooke Adams), acum soţia unui milionar cubanez. Povestea de dragoste de pe fondul războiului e anti-melodramă dusă la extrem, iar protagonistul, deşi are toate datele pentru a fi un adevărat erou, se dovedeşte incompetent: nu are cum să-şi ducă la capăt misiunea, deoarece se află în mijlocul unui măcel care depăşeşte toate regulile, nu o convinge pe Alejandra să părăsească ţara cu el odată ce Castro preia puterea. Cu alte cuvinte, Dapes e exact contrariul lui James Bond, personaj pe care Connery l-a făcut faimos şi viceversa. Surpriza e că actorul nu şi-a dat seama de acest lucru în timpul filmărilor, şi de aici conflictul de care vorbeam.

Dar această satiră dăunează şi aspectului thriller: te identifici cu personajul, deşi ştii că va pierde, fiind doar un om care se bate cu istoria. Iar asta, la rându-i, afectează suspansul, care supravieţuieşte doar la nivelul poveştii de dragoste. Totuşi Lester nu neglijează tensiunea lungmetrajului, preferând nu s-o amplifice prin răsturnări de situaţie, ca de obicei într-un thriller, ci s-o menţină constantă prin detalii de atmosferă sau prin personaje secundare prinse în demenţa generală. Fireşte că rezultatul e un hibrid cinematografic; nu pot garanta satisfacţia sau insatisfacţia de după vizionarea acestui film.

Un alt film care aspiră la statutul de thriller e Scorpio, de Michael Winner (1973), disponibil tot pe DVD. Deşi numele regizorului nici nu apare în The Oxford History of World Cinema, merită un dram de atenţie măcar pentru starurile care au lucrat cu el: Orson Welles, Marlon Brando şi, în cazul de faţă, Burt Lancaster şi Alain Delon. Primul îl interpretează pe Cross, agent C.I.A., care doreşte să se retragă, al doilea e Scorpio, un asasin profesionist educat de Cross şi folosit de CIA. Conflictul pentru putere alterează relaţia dintre cei doi: agenţia îl vrea mort pe Cross deoarece a trădat (ceea ce nu e sigur), iar unicul care îl poate lichida e Scorpio. Rezultă un joc de-a prinselea - cu multe victime adiacente - ce se petrece în trei metropole: Paris, Viena, Washington.

Problema acestui thriller cu spioni e tot administrarea suspansului: deşi mult mai rapid şi mai spectaculos în desfăşurarea evenimentelor, lungmetrajul e incapabil să ajungă la o rezoluţie. Ambiţia filmului e de a oblitera distincţia dintre bine şi rău: în războiul rece, nici ruşii, nici americanii, nu deţin integritatea morală, iar personajele sunt la fel de ambigue. Evenimentele, tocmai din cauza naraţiunii frenetice, nu sunt suficient motivate: vezi acţiuni planificate în detaliu, care apoi eşuează spectaculos. Apar contradicţii la nivelul scenariului: Cross îl învaţă pe Scorpio să nu aibă încredere în C.I.A., care-l utilizează doar pentru că nu poate comite direct crimele. Iar apoi un şef C.I.A. este înfăţişat ordonând o crimă în maniera lui Don Corleone?!

Mai mult, filmul pare un colaj alcătuit din elemente din alte thrillere: sfârşitul e ca în Principiul dominoului, urmărirea din Viena ca în Al treilea om şi exemplele nu se opresc aici. Ca atare, filmul merită privit doar pentru prestaţia actorilor.

Acelaşi lucru se poate spune - trecând în contemporaneitate - despre Candidatul altora. Ei, de data aceasta, filmul nu are nici o scuză pentru eşec. Are un regizor a cărui capodoperă e chiar un thriller (Jonathan Demme - Tăcerea mieilor), actori de primă mână (Denzel Washington, Meryl Streep) şi e un remake al unui lungmetraj de marcă, înspăimântător pentru spectatorii ce l-au văzut la data apariţiei, apoi fiind retras, dar rămânând un festin pentru critici. Şi totuşi, dezamăgirea e cruntă...

Maiorul Marco (Denzel Washington) trăieşte o deziluzie în legătură cu eroismul individual: sergentul Shaw, actual candidat la vicepreşedenţia S.U.A., (Liev Schreiber) nu şi-a salvat realmente camarazii în Războiul din Golf; minţile tuturor soldaţilor au fost manipulate pentru a crede asta. Scopul era de a "machia" trecutul glorios al lui Shaw, pentru a-l propulsa pe scena politică; el are să fie preşedintele care să acţioneze conform intereselor companiei Manchurian, care, cu asentimentul şi ajutorul mamei sale, senatoarea Prentiss Shaw (Meryl Streep), îi controlează psihicul. Scenariul a fost simplificat pentru a face loc acţiunii, care e atât de multă, încât e greu să te prinzi de identitatea tuturor personajelor, mult mai clar delimitată în filmul original. Ambiţiile primelor două filme, ca intertextualitatea genurilor sau refuzul simplificării morale în alb-negru, dispar fără urmă; acum întreaga miză e suspansul... Prost gerat, dar uşor de digerat pentru spectator.

Adeseori critica de film e acuzată de paseism: cartea ce precedă filmul e mai bună decât adaptarea cinematografică, originalul mai bun decât remakeul... Am încercat să evit imputarea: thrillerele din anii '70 pe care le-am menţionat nu ilustrează perfecţiunea genului, dar măcar vezi urme de intenţii bune, o tentă de subtilitate, o încercare de construcţie a atmosferei. Pe când majoritatea thrillerelor de azi (ŕ propos, Candidatul altora se vrea thriller politic), indiferent de genul cu care se "cuplează", par să revină la cea mai îngustă definiţie a termenului: nu să te facă să gândeşti, nu să-ţi dea fiori, ci să te sperie pur şi simplu.

Iar teama e greu de extras de la spectatori bombardaţi cu violenţă la orice emisiune de ştiri, aşa că trebuie deturnată către cei mai fragili membrii ai societăţii... Găsiţi înspăimântător un cuţit împlântat în burta unei femei gravide? Căci acesta e punctul forte/climaxul filmului Identităţi furate; să nu mă hazardez: ura! Măcar există un climax al tensiunii. Baza lui e tot un joc de-a prinselea: între agentul F.B.I. Scott (Angelina Jolie) şi un criminal în serie care trăieşte vieţile victimelor sale. Trebuie să reiau afirmaţia lui Alex Leo Şerban: lungmetrajul e atât de dureros de previzibil! Nu doar la nivelul scenariului, ci şi ca unghiuri, mişcări ale camerei, compoziţia cadrelor... Iar predictibilitatea e sărutul morţii pentru acest gen. Mă rog, poate fi interesant pentru cineva aflat la prima vizionare a unui thriller, dar cum genul e atât de uzat şi abuzat de Hollywood, greu ai găsi o astfel de persoană...

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara