Fixeur
(2016)
Regizor: Adrian Sitaru; Scenariul:
Claudia Silişteanu, Adrian Silişteanu;
Cu: Tudor Istodor, Mehdi Nebbou,
Diana Spătărescu, Nicolas Wanczycki;
Genul filmului: Dramă; Durată: 98
minute; Premiera în România:
27.01.2017; Produs de: 4 ProofFilm;
Distribuit în România de: Domestic
Film.
Fixeur, titlul filmului lui Adrian
Sitaru, este împrumutat limbii
franceze şi denumeşte un asistent
pe lângă un reporter, un fel de
stagiar, cel care dă telefoane,
contactează persoanele implicate,
aranjează întâlnirile etc. cu alte cuvinte
învaţă meseria alături de un profesionist
şi-i netezeşte drumul. Asta este Radu
(Tudor Istodor) care lucrează la AFP
(Agenţia France-Press), un fixeur pe
lângă reporterul francez Axel (Mehdi
Nebbou), însoţit de cameramanul
Serge (Nicols Wanczycki) în investigaţia
jurnalistică pe care aceştia o întreprind
cu privire la reţelele de trafic de
persoane. Mai precis, AFP a descoperit
o pistă, o adolescentă de 14 ani din
România, prinsă împreună cu un
client care nu-i cunoştea vârsta şi
repatriată, poliţia investigând cazul
în încercarea de a destructura reţeaua
de traficanţi de carne vie. Miza lui
Radu este acceea de a traversa perioada
de probă şi de a fi angajat ca reporter
din partea AFP pentru România,
dispune de relaţii în sistem, are prieteni
sus-puşi, dar şi colegi francezi carel
apreciază, cu care a lucrat şi cărora
le oferă exclusivitate pe anumite
subiecte. Radu are şi familie, un
băieţel pentru care este tată vitreg
şi pe care-l creşte alături de prietena
sa. Dificultăţilor profesionale li se
adaugă dificultăţile legate de educaţia
fiului care se pregăteşte pentru un
concurs de nataţie. Radu îi urmăreşte
atent performanţele, încearcă să-l
stimuleze pentru a obţine un rezultat
maxim fără a ţine cont de sensibilitatea
copilului, punând asupra sa o presiune
faţă de care băiatul se revoltă instinctiv.
Cele două planuri vor fi puse în paralel,
tatăl întâlneşte o problemă de familie
faţă de care nu poate rămâne insensibil,
tot un copil, adolescenta Anca (Diana
Spătărescu) a încăput pe mâna unor
traficanţi de carne vie în absenţa unui
tată dintr-o familie cu mulţi copii
unde mama este cea care suportă
singură dificultatea creşterii lor. În
fapt, această dimensiune familială
alimentează subteran emoţiile şi
reacţiile pe care le dezvoltă Radu.
Adrian Sitaru reuşeşte să investigheze
cu mare atenţie un mediu profesional,
cel al reporterilor profesionişti care
îşi urmăresc subiectele cu abilitatea
unor vânători. Filmul său are ceva
dintr-un documentar observaţional
şi inevitabil creează uneori efecte de
mise en abyme. Adrian Sitaru este
însă preocupat de a lansa o dezbatere,
de a pune în mişcare resorturi psihologice,
reflexe mentalitare şi dileme morale.
Ilegitim este în cel mai înalt grad
reprezentativ pentru ceea ce urmăreşte
în film Adrian Sitaru, doar că accentele
puse acolo nu mai sunt la fel de
puternice în Fixeur şi pentru că situaţia
este mai puţin „scandaloasă”. De
aceea filmul trece de la scenele de
familie la cele profesionale, pentru
că background-ul familial este cheia
rezolvării unor situaţii în plan profesional
şi invers. Aş zice că acest fapt nu
aduce nimic nou. Cazul adolescentei
abuzate şi repatriate îi oferă lui Axel
un caz. Firul documentării este urmărit
cu atenţie, echipa formată din
Axel, Serge şi Radu face o escală la
familia fetei unde o filmează pe mamă
într-un apartament strâmt şi mizer.
Întrebările sunt puse gradat, de la
cele banale care creează o uşoară
destindere şi acomodare, la cele cu
un puternic impact emoţional.
Axel este un profesionist, inteligent,
calculat, detaşat. Radu îi serveşte ca
traducător, însă tirul interogaţiilor
are o precizie remarcabilă. În câteva
minunte, camera a surprins nu
atât în răspunsuri, cât în tăceri culpabile
şi mimică ceea ce dorea. Cei trei se
izbesc însă de un adversar puternic
în maica stareţă care conduce un
aşezământ monahal unde sunt adăpostiţi
minorii abuzaţi. Cu nicun chip, cei
trei nu reuşesc să o convingă să-i
lase să discute cu Anca. Dialogul
pune încă o dată în evidenţă abilitatea
de comunicator a lui Axel şi pasiunea
cu care Radu se investeşte în acest
proiect. Păstrându-şi calmul, după
fiecare contraargument, Axel revine
cu unul nou, dintr-un alt unghi de
abordare, trecând de la politeţea plină
de graţie la ironia muşcătoare, mai
ales atunci când i se răspunde cu o
doză de ironie. Secvenţa transcende
dezbaterea morală, ea reprezintă un
duel verbal între două persoane
inteligente, mobilizate de motivaţii
diferite, un mic joc de putere pe care
maica stareţă îl susţine direct în limba
franceză. E un interesant joc de
perspectivă pe care-l face aici Sitaru,
dincolo de orice morală, cei implicaţi
se află într-un raport de putere.
S-a intervenit pe lângă directoarea
aşezământului pentru a accepta un
dialog, maica stareţă demonstrează
jurnaliştilor că ea deţine controlul pe
acest teritoriu şi că poate face abstracţie
de intervenţia venită de sus. Merită
atenţia zâmbetul ei şi satisfacţia de
a repurta o victorie în faţa acestor
jurnalişti. În Bistriţa, oraşul unde fata
îşi făcea studiile, violenţa e la ea
acasă, şi fără voia lor jurnaliştii au
parte de un episod brutal cu doi
huligani. Ceea ce revelează ancheta
jurnalistică este amplitudinea
fenomenului infracţional, o serie
de complicităţi uneori abia palpabile,
sugerate. Însă nu aceasta e miza
filmului, ci miza jurnaliştilor francezi.
Interviul cu Anca se doreşte a fi
punctul culminant al filmului. Fata
face un gest care-l bulversează pe
tânărul stagiar şi-l determină să
solicite colegilor francezi suspendarea
interviului. Trebuie spus că Diana
Spătărescu, actriţa care o joacă pe
tânăra prostituată, face un rol excelent.
Este prima şi ultima confruntare
dintre el şi aceştia. Este nevoie de
întreaga forţă de persuasiune a lui
Axel în care se strecoară şi ameninţări
voalate pentru ca acesta să accepte
să-l asiste la luarea interviului.
Încă o dată, dezbaterea morală ocupă
prim-planul filmului, cu deosebire
că reacţia lui Radu e genuină, e
spontană, un reflex de apărare. Radu
realizează foarte bine ceea ce
profesionistul Axel îi comunică, ceea
ce până atunci nu a intrat niciodată
într-un plan al conştiinţei şi anume
că la rândul lor jurnaliştii se folosesc
de victimă, sunt manipulativi şi cinici.
Pretenţia lor de a salva alte fete oferind
un studiu de caz e demontată uşor
de maica stareţă. În acel moment
Radu nu are niciun scrupul, ceea ce-l
convinge este reacţia victimei. Radu
realizează abia atunci ceea ce într-un
fel ştia de la bun început fără a fi
afectat de asta şi anume că prezenţa
jurnaliştilor comercializează o experienţă
traumatică, expunerea acestei fete
nu o ajută direct, intrarea în intimitatea
dureroasă a traumei fără a avea
competenţa unui specialist conduce
la o adâncire a ei. Iar gestul fetei îl
identifică simbolic cu cei care au
abuzat-o, cu clienţii cu care are de-a
face. Anca nu mai poate construi o
altă relaţie cu un bărbat aflat într-o
maşină decât aceea distorsionată
dintre clientul ocazional şi prostituata
care oferă un serviciu sexual contra
cost. Jurnaliştii nu asumă nicio
responsabilitate, cunosc regula jocului,
intră şi ies neafectaţi din vieţile pe
care le intersectează preţ de un
interviu. La ce bun? Iată una dintre
interogaţiile care rămân în filmul lui
Sitaru. Finalul filmului aduce o
reconciliere cu fiul său, lecţia primită
de tată se reflectă benefic în schimbarea
strategiei educaţionale. E o închidere
onestă şi previzibilă a filmului, un
bun exerciţiu marca Adrian Sitaru,
dar fără nimic nou.
