Literatura m-a făcut să fiu suspicioasă cu cerşetorii. Îmi amintesc, din copilărie, de spaima cu care am citit capitolul despre "Curtea miracolelor", cu toată turma de ologi, orbi şi strîmbi, care o lua la fugă, la nevoie, aruncîndu-şi cîrjele cît colo, crescînd om din cîte o grămăjoară de vietate contorsionată, îndreptîndu-şi spinările gheboşate, desprinzîndu-şi solzii de pe ochi şi abandonîndu-şi bandajele inutile. Toate cărţile pe care le-am citit ulterior aveau cerşetori falşi, spioni, escroci, uneori bogătaşi cu maşini luxoase sau pur şi simplu inşi dornici de experienţe "poetice". Filmele confirmă imaginea cărţilor. Filantropica explică chiar circuitul banilor în lumea cerşetoriei, artă şi ştiinţă a României zilelor noastre. În Zacharias Lichter, cred, e pomenită una dintre regulile de aur ale celui care cere de pomană în mod autentic: să accepte cu enormă recunoştinţă chiar cea mai mică şi mai neînsemnată monedă. Inutil să spun că falşii noştri cerşetori calcă orice regulă, că industria cerşetoriei se dezvoltă rapid, că metodele variază în funcţie de pulsul pieţei, şi că agresivitatea cererii creşte de la o zi la alta. Tocmai de aceea am strîns, privind cu atenţie scenele de gen timp de cîteva săptămîni, cîteva metode de apărare pentru cei agresaţi.
Metoda cea mai sigură şi mai rapidă (eu o folosesc cu succes) rămîne aceea de a le da cîte ceva. Aici puteţi opta: fie vă puneţi deoparte, din bugetul lunar, alături de sumele "pentru telefon", "lumina", "întreţinerea" etc. şi o sumă bunicică "pentru cerşetori" (aţi putea scăpa cu 500.000 pe lună, dacă ieşiţi rar, dar nu în zona Amzei; fie, în loc de bani, puteţi căra după dumneavoastră o sacoşă cu mîncare pentru cei care vă taie calea cu mîna întinsă, ca să fiţi siguri că banii dvs. nu sînt strînşi pentru vreun "Dinică". Dezavantajul, în acest din urmă caz este că destul de mulţi aruncă ceea ce le dai.
Metodele verbale, deşi foarte răspîndite, nu sînt atît de eficiente. Iată ce am cules. Două persoane, aşteaptă la ghişeu, în far-macie. Intră o cerşetoare şi se duce ţintă la cel cu portofelul în mînă. Acesta începe să bodogăne, fără a se adresa cuiva anume: Nu poţi să le dai la toţi. Dacă le dai la toţi, pînă acasă nu mai rămîi cu nimic: să le dea statul. Să se îngrijească statul de ei. La gară o femeie cu o poveste cam învechită: boală, spital, nu-i ajung banii să se întoarcă la Suceava, mai are nevoie de 100.000. Replică: lasă că te-am văzut şi săptămîna trecută ! O ţigăncuşă cu un ţînc în braţe, văicărindu-se că nu ia pentru ea, ci pentru "ăla micu". Replică: de ce l-ai făcut, creşte-ţi-l, dacă l-ai făcut! Faceţi copii cu nemiluita şi după aia veniţi la cerşit! Cerşetorilor! Un individ zdrenţuros, cu o ţigară în gură. Replică înecată de furie: Uite! Ia uite: cu ţigara în gură şi cerşeşte!
Alte refuzuri posibile, toate deja întrebuinţate pînă la uzură: N-am ! Lasă-mă-n pace! Sîntem împreună (cînd unul din cuplu sau din grup dă totuşi ceva). Pleacă de-aici! Uite ce fată drăguţă eşti şi umbli noaptea. Dă-mi tu mie, că ai mai mult! N-a venit încă decembrie şi voi aţi început cu colindele! Sînt pen-sionar. Chem poliţia! Pun pariu că are maşină. Sînt şomer, îţi arăt certificatul. Cu capra se merge doar de Anul Nou... In ce cla-să eşti? Du-te la şcoală, învaţă! Nu-ţi dau că-i bei. Nici la cimitir nu lăsaţi oamenii-n pace? Minţi! Da bilet de tren ai ? Mă deranjezi. Du-te la muncă, uite ce zdravăn eşti! Nu vezi că-i curat, ce faceţi, îmi spălaţi parbrizul la fiecare stop? Sînt prost dispus! Săptămîna viitoare, cînd iau salariul. Mergeţi în Franţa, că vă dă la televizor!
Metodele de mai sus trebuie utilizate cu o anume prudenţă.În cerşetorie, ca în pictură, ca în viaţă, problema cea mai grea este de a distinge copia de original. Originalul, discret, poate trece neobservat.
P.S. Singurul "cerşetor" autentic este cel de cafea.
