Ca fiecare nouă apariţie, şi acest număr 98 (vara 2016) al revistei LETTRE INTERNATIONALE ne aduce consistente beneficii de lectură. E vorba de o publicaţie bine scrisă şi riguros construită, începând cu editorialul lui Adrian Mihalache care ne familiarizează cu sumarul, punând accentele, atrăgând atenţia asupra textelor de urmărit. Sunt destule lucruri remarcabile de citit: de la paginile semnate de Michel Juffé care, „în siaj borgesian”, imaginează o corespondenţă între Sigmund Freud şi Benedictus de Spinoza, şi până la cele două epistole ale lui Paul Celan către Ingeborg Bachmann. Reproducem cu plăcere una dintre ele, în care descoperim, în 1957, un Celan transfigurat, aşa cum doar un îndrăgostit poate fi: „Preaiubită Ingeborg, Gisèle este acum calmă, stăpânită. Nu numai că a acceptat, a şi înţeles. «Elle aussi este mariée avec toi». Doar un om ca Gisèle poate vorbi aşa. Vrei să vin la sfârşitul lui noiembrie la tine? Sau mai devreme? Sau mai târziu? Îţi trimit câteva poezii, Ingeborg, citeşte-le. Nu există aproape nici o poezie a mea, în care să nu fi lăsat un spaţiu pentru tine. Spaţiul acesta este adevărul poeziilor. Când am scris Weißund Leicht – a durat zile în şir – a apărut la sfârşit de tot, cuvântul «pierdută». Am ştiut îndată că tu erai aceea, am încercat să mă împotrivesc – dar trebuia să rămâi în poem, de dragul adevărului. Dura legge d’Amor! Nu mai trebuie să tăinuim nimic, Ingeborg. Când voi pleca spre tine, voi avea dreptul să gândesc cu voce tare că o fac. Nu mai trebuie nici să le scrii lui Klaus şi lui Nani: suntem pierduţi şi deznădăjduiţi deopotrivă.”