Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Restituiri:
De-ale iernii de Mircea A. Diaconu

Primii fulgi

În noaptea aceasta,
când
a eșit lumea
dela reprezentația d-lui Demetriade,
era
o temperatură care
numai de crivăț nu-ți putea aduce aminte.

Totuși
astăzi dimineață,
26 Noiembrie,
au sosit
solii iernei;

sfioși la început,
s’au afirmat apoi
cu
destulă putere.

În clipa când scriem aceste rânduri
ninge de-a binelea
și Cernăuții
au îmbrăcat
haina imaculată a iernei.

Ninge,
ninge mereu.

Grijile celor
necăjiți și nevoiași
au crescut
la ivirea
solilor albi.

[27 nov. 1923]

Măsuri cu privire la sportul de schi

Primim de la Prefectura de poliție
următoarele
spre publicare:

Din considerațiuni de
siguranță și facilitate a circulației
se dispune
pentru raionul polițienesc al orașului Cernăuți
următoarele:

Se interzice sportul cu ski
pe străzile și piețele publice,
pe ulițe, drumuri și pe locurile de trecere.
Se exceptează de la această oprire numai
unitățile militare
cari posed ski.
Transportarea de ski
spre și dela locurile sportive
se poate face
pe trotuare și drumuri,
dar fără ca publicul să fie periclitat sau deranjat.

Contravenienții
fără prejudiciu de urmărire pe cale judecătorească
vor fi înaintați Prefecturei de Poliție
și pedepsiți
conform legei în vigoare
prima dată cu amendă de 100 lei și
în caz de recidivă
cu arest până la 14 zile,
confiscându-se în același timp ski sau patinele.

Cu privire la copii
vor fi trași la răspundere
părinții, tutorii,
respectiv persoanele responsabile
pentru supraveghiarea lor.

[30 ian. 1923]

Arestarea unui periculos spărgător

Într-o noapte
pe când
vestitul spărgător Nicolae Bodnariuc
din
mahalaua Mărăstirește Nr. 629,
se întorcea acasă
încărcat cu pradă,
căutând să scape
cât mai mult
de ochii poliției
prin strade lăturalnice,
a fost
urmărit și arestat
de sergenții de stradă
ce
erau în serviciul de noapte.

Infractorul săvârșise în noaptea aceea
o
nouă
efracțiune
la negustorul Marcus Hoch
din str. Roth,
de unde
a furat
o cantitate mare de mezeluri și alte obiecte.

Cu câteva nopți înainte
acest incorigibil delicvent
a comis
un furt prin spargere
din str. Springbrunnen,
luând mai multe
pachete de tutun.

La Poliție
a făcut
mărturisiri complete.

Acest infractor în etate de 18 ani
a fost
pedepsit până acuma de
7 ori pentru furt.

[14 dec. 1923]

Asasinul casierului Ceaușescu

Se știe că
acum un an
în trenul
cu care circulă pe
linia Cernăuți – Grigore Ghica-Vodă
a fost asasinat
casierul Ceaușescu
dela serviciul de întreținere C.F.R.
și
foarte grav rănit
inginerul Goldenberg.

Zilele acestea a fost descoperit
criminalul.
Este însuși servitorul casierului Ceaușescu,
anume Rusnac,
care a avut și
mai mulți complici.

[18 dec. 1923]

Distincție

Maestrul de concert al
orchestrei Reg. 10 Jandarmi
Plut. d. Carol Grünberg
a fost onorat
săptămâna aceasta
printr-o scrisoare de mulțumire din partea
M.S. Regelui Ferdinand
prin mareșalul Curții Regale,
în care
M.S. Regele
îi mulțumește componistului
pentru compoziția celebră,
dedicată M.S. Regelui,
cu numele
„Marșul unitar”,
compus cu ocazia unirii provinciilor
la
patria mumă.

Aceasta este a doua oară când
d. Grünberg obține
o asemenea distincție.

Prima oară
a obținut-o pentru compoziția sa
celebră
„Marșul nupțial”
scrisă
cu ocazia nunței
Prințesei Marioara cu Alexandru,
regele Jugoslaviei.

[15 dec. 1925]

Turbulenți ai liniștei nocturne

/Singuratici/
Joi noaptea
spre
Vineri
pe la orele 1 și jum.,
pe când
un grup de
tineri cheflii aparținând
clasei culte
se întorcea acasă,
au început
să fluere și să chiuie pe
străzile orașului,
molestând
cu vorbe nepotrivite pe trecători
și
stingherind liniștea nocturnă
a cetățenilor.

Sergenții de stradă
cercând să-i reducă la tăcere,
s’au născut
altercațiuni violente,
cari
au degenerat în
mici busculade.

Apoi turbulenții
s’au împrăștiat
singuratici
continuându-și
în tăcere
drumul spre casă.

[19 dec. 1923]

(Din volumul Cernăuți. Obiecte pierdute,
în curs de apariție)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara