El poartă numele psalmistului biblic, al regelui din Ierusalim, De aceea cântă şi dansează cu plăcerea celor aleşi, Nu e prea înalt pentru vârsta sa, nu e nici prea voinic, Dar are ochii deja deschişi spre miracole.
Dacă pe cântăreţul-cu harfă, viteazul cu praştie, Sculptorii Florenţei, acolo, la Curtea Medicilor mei, L-au plăsmuit plin de o regalitate adolescentină, Pe el numai Angela ar putea să-l deseneze, tremurat, Siluetă parelnică, păşind alunecat mereu pe vârfuri...
Poate, nici nu are nevoie de prea mult pământ, de sprijin.
Pronunţă unele sunete mai greu, e drept,
Dar e însufleţit de o tainică ardoare,
Fiu al unui creştin şi al unei musulmance,
Rod al Occidentului şi al Orientului,
Sortit să împace lumea ce vine, sper, nu s-o incendieze.
Nu în tăişul sabiei, în cântec va fi puterea sa...
Armonia pe care o aude el, Eu nu o aud, poate tu?
Doarme-n aşternutul petuniilor, În straturile de muşcate din balcoanele Caselor de ţară din Alpi, din Tirol, El, răsfăţatul rozelor din Şiraz,
Ababai e bunicul, Anan bunica, Lumina se aduna-n caliciul De unde beau albinele, la care Jinduieşte furnica.
Timp fără nici un rid. Pe nepotul meu îl cheamă David.
