Se vorbeşte adesea despre bucuria formării şi educării noilor generaţii de interpreţi vocali, ale căror înzestrări muzicale, artistice în tot ceea ce înseamnă evoluţia scenică să confirme, cu prospeţimea vîrstei şi prin dotare excepţională, valabilitatea şcolii româneşti de canto, începînd cu tradiţia marilor noştri artişti lirici, de la Hariclea Darclee şi Vasile Moldoveanu pînă la o adevărată pleiadă de tineri interpreţi vocali care astăzi, aflaţi pe băncile Universităţii Naţionale de Muzică, reprezintă viitorul apropiat al cîntului românesc, ca valoare inestimabilă. Pentru a deveni adevăraţi profesionişti, interpreţii vocali vor trebui să străbată un lung drum pe care se află studiul neîntrerupt şi efortul continuu. Renunţările şi îndoiala perpetuă, nesiguranţa împlirii pe deplin a vocaţiei fac întotdeauna parte din această meserie, pe care, dacă n-o duci pînă la capăt fără să-ţi doreşti imediat laurii recunoaşterii, poţi s-o pierzi. Continuitatea studiului se impune, însă, cu ajutorul maeştrilor, care au datoria de a le insufla tinerilor artişti setea de cunoaştere, de împlinire, de a-i sprijini necondiţionat în drumul lor spre marile scene lirice. Acest lucru este cu atît mai necesar acum, cînd o întreagă suită de interpreţi români sunt deja în marile teatre de operă ale lumii şi nici nu vor reveni prea curînd. Cei aflaţi pe băncile Universităţii de Muzică au nevoie de participarea celor care au, astăzi, un mare rol în destinele lor. A face carieră în domeniul interpretării vocale înseamna a-ţi dezvolta dotarea muzicală, a te forma ca artist pe scenă, înseamnă a-ţi pune întreaga fiinţă în acţiune, înseamnă a avea o biologie robustă, un psihic puternic, dar şi să ai, deasupra capului, steaua norocului (despre care vorbea ades marele tenor Dinu Bădescu).
Aceste gînduri mi-au fost inspirate de recitalul de înalt profesionalism şi de fermecătoare graţie realizat de studenţi şi masteranzi ai Departamentului Canto şi Artele Spectacolului Liric de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, clasa maestrei (profesor universitar doctor) Silvia Voinea, acompaniaţi la pian de profesor universitar doctor Krimhilda Cristescu. Recitalul a avut loc la Casa Universitarilor, sîmbătă 7 aprilie a.c. şi a cuprins, cu precădere, arii din opere în interpretări de excepţie, cu farmecul şi respiraţia inerente tinereţii.
Calitatea interpretărilor, înzestrările interpreţilor, folosirea registrului natural, prezenţa artistică, mişcarea scenică, repertoriul ales şi nu în ultimul rînd carisma celor care au participat la recital, seriozitatea şi pasiunea cu care s-au pregătit tinerii artişti,toate laolaltă au fost demne de toata atenţia şi mi-aş fi dorit ca, în sală, să fie prezenţi muzicologi, specialişti în artele spectacolului,cei care au căderea de a promova şi a face simţite în media astfel de evoluţii încurajatoare pentru viitorul artei muzicale interpretative româneşti.
M-a impresionat bucuria lor de a cînta. Nelipsitul lor entuziasm s-a adăugat stăpînirii solide a artei cîntului, unor voci bune, valoroase, atrăgătoare şi strălucitoare, stăpîne pe tehnică, cu timbrul marcant. M-au sedus cu prospeţimea glasurilor, m-au cucerit cu abordarea, adesea impecabilă, a unor piese muzicale de un mare grad de dificultate, cu spiritul lor de echipă, transmiţîndu-şi, unul altuia, din culise, bucuria şi emoţia creatoare. Am apreciat, pe tot parcursul recitalului, valoarea de unicat a fiecarui interpret în parte.
Programul a fost deschis de studentul anului I (21 de ani!), baritonul George Secioreanu, dotat cu un glas amplu în forţa sa dramatică, cu un timbru bogat, plin de culoare şi omogen în emisie. L-am apreciat mai ales în duetul „La ci darem la mano” din opera Don Giovanni de Wolfgang Amadeus Mozart (aici cu valenţe de bariton liric, susţinîndu-ş i frazările în concordanţă cu partenera, conducîndu-şi glasul cu expresivitate), împreună cu soprana Alexandra Cristian, masterandă în anul II, pe care am mai urmărit-o în acest recital cu o arie din opera Nunta Jeannettei de Victor Masse, cu o coloratură bine stăpînită, cu o anume graţie a intonaţiei. Tînărul bariton a mai interpretat, în acest recital, cu naturaleţe şi sigur pe o voce robustă, frumoasa arie a lul Belcore din opera Elixirul dragostei de Gaetano Donizetti.
Stăpînă pe arta cîntului, distinctă şi agilă în registrul acut dar realizată şi în registrul mediu, soprana Virginia Stamate-Simulescu (studentă în anul IV) a atacat cu aplomb o dificilă arie din opera Adrienne Lecouvreur de Francesco Cilea (binecunoscută în celebra interpretare a tot atît de celebrei Joan Sutherland), lăsîndu-mi impresia unei artiste care ar putea face faţă cu succes unei reale scene lirice. Multiplele valenţe ale acestei tinere soprane le-am putut urmări cu plăcere în finalul recitalului, cînd a cîntat şi a dansat cu multă dăruire alături de colegul său de an, tenorul Iulian Ignat (de la clasa doamnei lector universitar doctor Claudia Codreanu), într-un duet comic din opereta Lisistrata de Gherase Dendrino (interpretat, cîndva, de cuplul marilor noştri artişti lirici de comedie Virginica Romanovski şi George Hazgan).
Cu un real profesionalism dublat de dăruire, har şi multă muncă, soprana Denise Călinescu (masterandă în anul I) a interpretat, aproape de desăvîrşire, o arie din opera Thaïs de Jules Massenet. Cu un glas condus cu strălucire, folosind respiraţia amplă, tînăra soprană ne-a oferit o interpretare spectaculoastă, vocea sa beneficiind de o o rafinată paletă coloristică. O arie cu un grad mare de dificultate, executată impecabil.
Am avut plăcerea să ascult în acest recital două soprane de coloratură pură. Plamena Anghelova (venită din Bulgaria, studentă în anul III) cu aria „O luce di quest’anima” din opera Linda di Chamounix de Gaetano Donizetti (celebră în interpretarea marii soprane, parteneră a lui Tito Schipa, Toti Dal Monte!). Am trăit bucuria de a descoperi în această făptură asemănătoare unei statuete de Tanagra, în toată fragilitatea ei, o viguroasă, stenică, bogată în culori voce de coloratură autentică, atacînd impetuos acutele şi încheind cu celebrul final în acut, final care a reuşit, mai mult sau mai puţin, multor generaţii de soprane! Iată că Plavenei i-a reuşit!
Cealaltă soprană de coloratură, Adelina Diaconu (masterandă în anul II), a venit în recital cu dificila arie „O légère hirondelle” din opera Mireille de Charles Gounod (cunoscută mai ales prin miraculoasa interpretare a „reginei staccatelor” – cum a mai fost supranumită Luisa Tetrazzini –, rol care poate fi o adevărată piatră de hotar pentru orice soprană, prin faptul că în actul I se cere vocea de coloratură, care, în actul IV, va evolua spre cea de soprană dramatică), pe care a interpretat-o cu graţie, imaginaţie muzicală, cu darul unei voci naturale.
Foarte tînăra soprană Cristina Vasilache (19 ani!) din anul II a interpretat cavatina Elvirei din opera Puritanii de Vincenzo Bellini. Atacarea dificilei arii este un act de curaj pentru o interpretă atît de tînără, ea însă a demonstrat calităţi excepţionale ale unui glas luminos, robust, cu momente de reală strălucire.
Am lăsat la sfîrşit unele consideraţii despre deosebita prezenţă în recital a contratenorului Bogdan Chenciu, student în anul II. Tînărul artist cîntă cu o strălucitoare voce de mezzosoprană (bănuiesc că, pe parcurs, va putea cînta şi cu voce de soprană. Am putut anticipa aceasta observînd cu cîtă naturaleţe a interpretat finalul ariei din opera Orfeu şi Euridice de Cristoph Willibald Gluck, final pe care îl evită destui contratenori). Rafinamentul vocal bine condus, folosirea cu acurateţe a registrului natural, timbrul luminos, subtilitatea interpretării, prezenţa scenică – toate acestea şi încă alte calităţi despre care ar putea vorbi mai bine specialiştii în domeniu mă fac să cred că Bogdan Chenciu are toate premisele de a deveni un interpret vocal desăvîrşit.
Recitalul, în totalitatea lui, a însemnat o reuşită a Departamentului Canto şi Artele Spectacolului, clasa maestrei Silvia Voinea, soprană de faimă internaţională, care îşi îndrumă cu mare dăruire şi dragoste studenţii în arta a cîntului. Reuşita acestui recital i se datorează în mare parte, precum şi formarea, în continuare, a tinerelor voci pe care le conduce cu cel mai înalt profesionalism şi cu cel mai profund ataşament.
Regia, prezentarea precum şi organizarea reuşitului recital de la Casa Universitarilor aparţin domnului lector universitar doctor Daniel Prallea- Blaga,titularul disciplinei Operă de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Spectacolul a fost realizat cu sprijinul Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater” şi al Sindicatului din Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti
